Azerbaidjan se laudă c-ar fi patria lui Zarathustra. Până și numele ei ar proveni – prin încâlcite filiere lingvistice ce pornesc din persana veche și limba mezilor – dintr-un vers al cântecelor din Avesta ce pomenea de un loc al „adoratorilor spiritului focului sacru„. După ce-am văzut focul viu din Yanar Dag nici nu mi-a fost greu să cred ipoteza asta.
Orașul Baku e amplasat în peninsula Absheron ce intră ca un corn în Marea Caspică iar în prima zi a excursiei prin Caucaz ne-am tot învârtit pe-acolo. Peninsula asta mustește de petrol și gaze naturale de când lumea. O mică scânteie doar și pământul ar putea lua foc. Oamenii ce trăiau aici pe vremea lui Zarathustra ar fi putut crede cu ușurință c-au ajuns pe un tărâm magic, regatul unui zeu atoptputernic ce putea mânui focul după bunul plac.
Ni s-a promis și nouă spectacolul unor focuri vii, în două locuri în care am făcut un scurt popas.
Ateshgah – Templul focului
Prima oprire am făcut-o la un templu numit Ateshgah închinat focului sacru, ce se află în Surakhani, un sat pe vremuri, astăzi o suburbie a orașului Baku.
Există câteva controverse legate de templul acesta. Unii specialiști cred că înaintea construcției actuale exista aici un templu zoroastrian vechi de când lumea. Cert e că ceea ce vedem noi astăzi a fost construit târziu, în secolul al 17-lea, de negustori hindu și sikh ce-și urmau străvechile rute comerciale ce plecau din nordul Indiei spre stepele Asiei Centrale. Ceea ce i-a atras aici pe toți adoratorii focului – fie ei zoroastrieni, hindu sau sikh – au fost cele șapte focuri vii ce țâșneau din pământ.
Construcția pe care am vizitat-o noi nu mai e templu de multă vreme, doar un muzeu. Templul a fost abandonat în secolul al 19-lea când indienii s-au întors acasă. Tot atunci au secat și pungile de gaz ce mențineau focurile în viață, din pricina sondelor moderne ce-au început să exploateze masiv petrolul și gazele peninsulei Absheron. Focurile de azi nu sunt vii deloc ci sunt alimentate prin conducte speciale ce vin din Baku. La sfârșitul programului, după ce pleacă turiștii, se închide și robinetul conductelor iar focurile iau o pauză. Pfff, tot farmecul s-a evaporat.
Cu puțin efort însă ți-ai putea închipui caravane zgribulite adăstând în curtea de caravanserai a templului, asceți în haine albe ce căutau să descopere adevărul în flăcările focului viu, pelerini în straie albe stând roata în jurul vetrelor aducând mulțumiri sau cerând favoruri zeilor.
Am poposit și noi cam o jumătate de ceas în curtea templului. Am găsit aici doar trei focuri aprinse ( ne-am adunat cu plăcere în jurul lor, era frig ) și un mic muzeu împrăștiat în cămăruțele-chilii construite în zidurile incintei. Și cam atât.
Yanar Dag – Muntele de foc
A doua oprire am făcut-o la un foc viu cât se poate de adevărat. Yanar Dag – în traducere, muntele de foc – e de fapt un delușor a cărui bază arde non-stop. Se spune c-a luat foc în anul 1950 când un cioban neglijent și-a aruncat mucul de țigară în preajmă. De-atunci arde în continuu și se va stinge doar când va seca punga de gaz care îl alimentează. E o atracție turistică importantă 😉 nu eram defel singurii gură cască înghesuiți în jurul lui.
Aproape c-am devenit și eu un adorator al focului când l-am zărit. M-am repezit cât mai aproape posibil dornică să-i simt căldura, eram zgribulită rău. Și mi-am amintit amuzată de expediția mea de descoperire a focului viu de la Andreiașu – Vrancea. Cât am bâjbâit până să-l găsesc și ce dezamăgită am fost când am văzut flăcăruia aceea plăpândă ce ieșea din pământ! Pe-acela l-aș fi cocoloșit ca pe-o lumânare. Aici în Yanar Dag mai c-aș fi chemat pompierii.
Asta a fost tot. Mica noastră expediție de descoperire a focurilor sacre ale lui Zarathustra s-a încheiat repede.
Ne-am întors în Baku pentru a continua explorările citadine.
PS. Cam așa arată templele moderne ale peninsulei Absheron. Tot mai frumos e Ateshgah decât sondele astea.
Fii primul care comentează