Alba Carolina

Prin Alba Iulia am trecut de multe ori, dar nu am poposit cu-adevărat niciodată. Opririle noastre prin oraș erau doar de dezmorțire a oaselor, o pauză scurtă înainte de a porni către adevăratele destinații. De fiecare dată făceam cam același lucru. Ne opream sus la cetate, la margine de drum, intram pe poarta numărul patru, ne plimbam puțin prin jurul catedralelor, ronțăiam ceva și plecam repejor mai departe. Același scenariu l-am aplicat și în minivacanța de Rusalii din acest an. Porniserăm de dimineața din București cu destinația Arieșeni și cu oprire obligatorie la salina din Turda. Ne-am propus o haltă în Alba Iulia la dorința mamei care era curioasă să verifice cât de adevărate erau știrile văzute la televizor. Aflase ea că Alba Carolina, cetatea Vauban a Albei Iulia,  a suferit reparații capitale, că a fost curățată, aranjată și era de nerecunoscut.

Spre surpriza noastră, plăcută dealtfel, de data asta realitatea se potrivea cu reclama.În ultimii ani, cu ajutorul banilor europeni plus cei ai guvernului plus cei ai orașului, Alba Carolina s-a transformat într-o destinație turistică demnă de vizitat. Totul pare nou, zidurile cetății nu mai sunt mohorâte, clădirile sunt tencuite în culori frumoase astfel ca ornamentațiile baroce să fie puse în valoare , străzile sunt pavate cu piatră. Dacă n-ar fi mașini parcate pe unele străduțe, ai putea crede că ești în secolul al 18-lea.

Ce-ar fi de vizitat în Alba Carolina? Cele două catedrale, bineînțeles, cea ortoxoxă tinerică și cochetă, cea romano catolică bătrână de 1000 de ani dar păstrându-și nealterată frumusețea romanică. Acum că e restaurată din temelii și curățată e mai mare dragul să o privești. Turlele celor două biserici se iau parcă la întrecere  și mi-au lăsat impresia că accentueză falia dintre cele două istorii ale orașului, cea românească și cea ungurească. Sau poate e doar părerea mea subiectivă izvorâtă din necunoaștere. Cu partea noastră de istorie m-am împăcat bine. Catedrala Încoronării e locul unde Ferdinand și Maria au fost unși ca regi ai Romaniei Mari. Sala și Muzeul Unirii mi-au amintit de evenimentele din 1918. N-am avut probleme nici când am zărit monumentul lui Horea, Cloșca și Crișan ridicat în fața porții în care se bănuiește că a fost încarcerat Horea înainte de a fi tras pe roată. Din păcate partea ungurească și austriacă a istoriei Bălgradului au rămas tot o necunoscută pentru mine. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe informații despre Palatul Princiar, cel episcopal, despre palatul Apor sau biblioteca Batthyani, despre monumentele din piața cetății. M-a surprins oarecum faptul că Iancu de Hunedoara e comemorat doar ca regent al Ungariei, iar pe mormântul lui din catedrala romano-catolică sunt prezente numai culorile steagului unguresc. Mi-ar fi prins bine dacă în catedrală și prin cetate ar fi fost plasate tăblițe explicative, inclusiv în limba română, care să ne învețe câte ceva și din istoria „adversarilor”.

Pe lângă vizitarea clădirilor semnificative pomenite adineaori, călătorul mai poate străbate la pas două trasee special amenajate pentru el: traseul celor șapte porți, ce-l plimbă de-a lungul zidurilor cetății și traseul celor trei fortificații unde poate studia „pe viu” sistemul de apărare în stil Vauban specific secolului al 18-lea. Cum timpul nostru era drămuit, am amânat plimbările astea pentru data viitoare.

În schimb am să vă propun  un alt traseu și am să vă lansez o provocare, în cazul în care veți vizita Alba Iulia. Să găsiți toate statuile de bronz răspândite prin cetate. Vă dau un indiciu. Sunt reprezentări ale unor oameni obișnuiți pe care sigur i-ai fi putut întâlni pe străzile Albei Carolina în urmă cu vreo sută de ani. Deocamdată sunt 25 dar eu sper să mai răsară câteva până la următorea mea vizită.