Staré Město jurnal praghez - capitolul 4
Am ajuns în Praga în seara de 30 noiembrie, la ora de vârf. Pentru că cehii n-aveau nici o treabă cu Sfântul Andrei, cel sărbătorit de noi cu o zi liberă, acum se-nghesuiau cu toții pe străzile orașului, în drum de la serviciu spre casă. Cozile lungi de mașini se-ntindeau peste tot, zici că eram în București. Șoferul nostru bombănea într-una, tare-ar fi vrut să scape de noi mai repede. A încercat câteva manevre pe străduțe ocolitoare, dar tot peste înghesuială a dat. Pe când stăteam noi la stopul de pe Podul Legiunii numai ce-l vedem că se liniștește dintr-o dată și ne zice: „Iat-o, Praga mea. Acolo vedeți cele o sută de turnuri din Staré Město – orașul vechi, în față e Teatrul Național. La stânga e Podul Carol iar dacă vă întoarceți puțin vedeți Hradul. Departe, la dreapta se zărește și Vyšehrad… Nu-i așa că-i frumoasă?” Am fi putut să-l contrazicem? Chiar deloc.
Așa am făcut eu cunoștință cu Staré Město din Praga. Până să mă-ntorc acasă am apucat să-l cunosc mai bine. Gazda mea era aici, în orașul vechi, într-o clădire aflată la trei minute de Podul Carol și la vreo cinci de Piața Veche a orașului. M-am tot învârtit pe străduțele lui întortocheate, pe sub porticurile ce-aminteau de vremurile imperiale ale Pragăi. Șerpuitoarea stradă Karlova mi-a purtat pașii prin Mica Piață, în Piața Sfatului, la ceasul astronomic și, în special, la Târgul de Crăciun. Apoi mai departe, prin Ungelt, spre Teatrul Stărilor și spre Turnul Pulberăriei.
Am văzut și un colțișor din Klementinum, imensa universitate a iezuiților. Am admirat aici una din sălile baroce ale bibliotecii, ce poate fi zărită doar din ușă de către de-alde gură cască ca noi. În catedrala Sfântul Clement am înghețat bocnă la un concert unde solista cânta îmbrăcată în cojoc iar degetele bieților instrumentiști abia nimereau corzile viorilor. Brr … mi-a părut tare bine când s-a terminat. Dar să nu fiu cârcotașă, măcar în semn de respect pentru bravura cântăreților.
Am descoperit până și orașul de sub nivelul străzii. Dai de el peste tot. De exemplu, în hrubele și fostele temnițe ale vechii primării, sau lângă capela Betlémské, în pivnița căreia am găsit un fel de expoziție de sezon, dedicată sărbătorilor de iarnă, un amestec de tradiții păgâne și creștine. Păcat că n-am înțeles nimic din ea, poveștile erau spuse doar în cehă.
Tot la câțiva metri sub pământ, în pivnițele caselor stau pitite și multe din restaurantele din Staré Město. Unde altundeva să simți mai bine gustul găluștilor și a berii cehești?
Iar dacă stau să să mă gândesc mai bine, unde altundeva ai putea călca pe urma pașilor lui Mihai Viteazul dacă nu prin pivnițele astea? Pe la anul 1600 strada era la nivelul lor. Iar domnitorul nostru musai a poposit în Staré Město, pe când căuta ajutor la curtea imperială a lui Rudolf împotriva turcilor. Uff, bine că am găsit o scuză pentru c-am venit la Praga de ziua noastră națională.














































