Praga, 5 decembrie. Pe la cinci după-amiază, seara se instalase deja confortabil în piața orașului vechi. Întunericul însă era biruitor doar pe jumătate. Frumoasele fațade ale caselor dimprejur răsfrângeau o lumină pastelată, beculețele bradului de Crăciun sclipeau vesele, biserica Týn urmărea cu îngăduință, ca o mamă bună parcă, năzbâtiile celor ce mișunau la poalele ei. Pintre ghirlande de brad și luminițe, căsuțele Pieței de Crăciun râdeau cu gura până la urechi și întindeau mâini pline cu bunătăți către lumea ce începuse să se-adune grămadă. Oaspeții era poftiți să încerce vinul fiert, langoșii presărați cu brânză din belșug, cârnații, marțipanele, turta dulce și … surpriză, un fel de kurtoskalac ce pe-aici se numesc trdelník. Era poftită să ducă acasă podoabe pentru bradul ce-acuși trebuia pregătit. O seară obișnuită într-o piață de Crăciun, ai zice, una ca oricare alta ce-o poți petrece aici începând cu ultimele zile de noiembrie și până la sfârșitul sărbătorilor de iarnă.
Dar dacă priveai mai atent, vedeai că totuși nu-i chiar așa.
Omuleți înfofoliți în niște bundițe blănoase, mânjiți toți cu funingine pe față, cu o codiță lungă atârnând în urma lor, tropăiau nerăbdători de mână cu părinții lor. Unii, ca să fie mai convingători, aveau și cornițe de drăcușori deasupra căciulițelor, ce pâlpâiau roșii în întuneric. Se îndreptau cu mic cu mare spre o scenă instalată într-un colț al pieței, în jurul căreia se strânsese o grămadă de lume ce se distra copios.
Drăcușorii trebuiau să urce pe scenă, să povestească ceva iar apoi să primească un dar. Dar în Cehia operațiunea nu-i chiar așa ușoară. Moș Nicolae, ascuns în spatele lui Mikuláš, are două ajutoare. Primul e un înger, al doilea un drac. Îngerul e responsabil cu răsplătirea faptelor bune, bineînțeles, așa că are în coș bomboane și jucării. Dracul, în schimb, trebuie să pedepsească faptele cele rele și e pregătit cu cartofi stricați sau bucăți de cărbune. În plus, are un sac în care e gata să-i bage pe copii care au fost foarte, foarte neascultători și să-i ducă departe.
Îngerul și în special dracul de pe scenă își făceau meseria cu conștinciozitate. Îi interogau pe toți doritorii de cadouri, îi zăpăceau, spre deliciul spectatorilor. Se pare că în Cehia, chiar se adeverește vorba „Până să ajungi la Dumnezeu, te mănâncă îngerii!”
M-aș fi distrat și eu dar n-am priceput nici un cuvințel. Așa c-am plecat mai departe.
Dar nu toți copilașii ce se plimbau prin piața veche a Pragăi erau drăcușori îndrăzneți, ce se-ncumetau să urce pe o scenă și să spună o poezie în fața unei mulțimi de gură-cască și a unui drac chitit să-i necăjească. Nici o pagubă, exista și pentru ei câte un Moș Mikuláš.
Am întâlnit și eu câțiva episcopi inopinați, însoțiți de ajutoarele obligatorii, îngerași albi și pufoși, plus draci negri și puși pe șotii. Misiunea lor era să oprească prichindeii, să-i provoace să spună o poezioară și să-și golească coșurile cu dulciuri. Era tare haios să-i urmărești pe cei mici. Unii dintre ei n-aveau nici o teamă, altora le cam tremura glăsciorul.
De cealaltă parte a podului Carol, altă serbare cu lume adunată puhoi. Dar aici Moșul, îngerii și dracii erau sub asediu și abia pridideau cu împărțitul cadourilor. N-a mai fost la fel de interesant.
În schimb m-a distrat copios o altă întâmplare.
Una din ofertele turistice ale Pragăi constă în mici croaziere cu vaporașe pe Vltava, vase destul de mici încât să se poate strecura și pe canalele ce intră în oraș. In seara de Sfântul Nicolae, pentru ca plimbarea să fi mai interesantă, organizatorii tururilor au aranjat ca pe sub poduri să-și facă apariția niște draci împielițați care să sperie vizitatorii cu strigăte bolborosite și cu dansuri cu torțe aprinse.
Pe un mic pod, un copilaș privea fascinat desenul lăsat de foc în întunecimea nopții. Ghinionul lui, dracul l-a observat și, repede repede s-a cățărat pe zid să-l prindă. Tot repede s-a produs și retragerea curiosului în brațele tatei, acompaniată de un început de smiorcăială. S-a dovedit însă că dracul nu era așa negru cum părea la început. După o poezioară spusă cu voce gâtuită și un minut de negocieri, erau prieteni la cataramă.
În ciuda înghesuielii, a fost foarte plăcut să mă plimb pe străzile Pragăi în căutare de Mikuláši. Până și numele cehesc lui Moș Nicolae suna foarte bine în urechile mele arădene. De câte ori nu l-am așteptat și eu pe Moș Mikulaș al nostru? Dar eu, spre deosebire de copii praghezi, nu trebuia să mă tem de nici un drac, ci doar de nuielușa colorată. Pe care o căpătam, desigur, de fiecare dată. Iar bomboanele … Nici nu se punea problema să nu le primesc. Că doar făcusem de toate în anul ce trecea. Și bune și rele.
Mi-e tare dor de copilărie … Câteodată.
PS. Oricât am căutat să cumpăr o ilustrată care să amintească obiceiul de Sfântul Nicolae, nu am găsit. Așa că ad descărcat imaginea „coperții” mele de pe internet.
Fii primul care comentează