Azi am fost în control la Șapte Scări. Am vrut să văd care e treaba cu noile scări inaugurate la sfârșitul anului trecut. În plus, Șapte Scări e unul din obiectivele mele preferate și nu trece anul fără să le fac o vizită. Am pornit-o dis de dimineață (ora 6:30), am ajuns la Dâmbul Morii (pe la 8:30) și am pornit-o cătinel pe cărare. Surprinzător, erau destul de mulți călători. De obicei la ora asta îi număram pe degete.
Muza poveștilor nu e cu mine astăzi așa c-am să-nșir doar pozele făcute pe traseu cu câteva vorbe-acolo.
Lumea începe să-și caute locul de picnic.Ce e mai frumos decât o dimineață frumoasă de vară pe o cărare prin pădure !Prima ispită fotograficăDeocamdată nici un vizitator. La întoarcere sigur va fi îmbulzeală.Primele semne de refacere a traseului. Parcă podețul ăsta nu era așa dichisit.În apropierea canionului a răsărit o cabană. Aici e punctul de taxare și de aprovizionare cu apă și răcoritoare.Contra sumei de 10 lei am primit această brățară care-mi va asigura accesul pe cele Șapte ScăriAm ajuns, dar surpriză ! Poarte e închisă. Se va deschide la ora 10, noroc că am lălăit-o pe traseu. Drumul spre Piatra Mare nu mai duce neaparat prin canion. A fost creat un traseu ocolitor.Se deschide poarta. Aflu la intrare că nu mai am voie să mă întorc pe scări. Cică a interzis salvamontul. Trebuie s-o iau pe traseul ocolitor sau prin Prăpastia Urșilor.Mda, sunt scări noi. Iar podelele nu mai sunt de lemn ci din plasă de metal.Iată-le, scări și podele. Plus prima cascadă. Plus un pet fir-ar să fie.Aici am făcut dușul obișnuit. Concurența venea vijelios din urmă.Pauză pentru jucat cu aparatul foto.
Cascada mea preferată. Numai pe ea reușesc să o fotografiez mai acătări. Celelalte nu-mi ies, neam.Și pentru că-mi place, am insistat.Și am insistat.O ultimă privire în urmăȘi una spre poenița de la capătul tunelului.Variațiuni pe aceeași temăAșișdereaNu cred că mă certa prea tare nimeni dacă mă întorceam prin canion. Dar am vrut să fiu ascultătoare și-am pornit-o spre Prăpastia Urșilor. Am abandonat dunga galbenă și-am pornit în căutarea triunghiului albastru.A plouat mult în ultimul timp și cărarea e fost cam udă și alunecoasă. M-am înămolit pe-alocuri, dar prea era frumos. Cu grijă, din copac în copac, am pornit-o cătinel la vale.Prăpastia asta e un alt loc care îmi place mult. Pregătiți-vă sufletește, urmează fotografii cu pereți albi de stâncă dungați cu negru.
Iată ce făceau și excursioniștii din cort. Munceau din greu.
Gata, am intrat din nou pe bulevard. Începea să se cam aglomereze.
La sfârșit de tot am primit drept răsplată un coșuleț cu bunătăți pe care l-am înfulecat într-o clipită.
Pe la prânz (13:00) am ajuns la Dâmbul Morii unde-mi lăsasem mașina, și n-am mai zăbovit, am pornit spre casă. Pe la trei eram în București și savuram salata preferată cu pui caramelizat.
Cam asta a fost tot. We’ll be back soon with another cartoon!
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului.
Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la călătoriile mele, la evadările mele din cotidian, din rutina zilnică atât de liniștitoare câteodată, de-a dreptul plictisitoare altă dată, când îmi amintesc de bombardamentul noutăților la […]
Zi de vară, până-n seară câte nu se pot face? De asta-mi place mie vara, și sfârșitul primăverii, și începutul toamnei. Îmi place să mă scol odată cu soarele și mă duc la culcare tot […]
Cei cu rău de mașină, le pot ocoli pe amândouă. Serpentină după serpentină drumul zăpăcește călătorii și face bășici în palmele șoferilor de atâta învârtit de volan. Și atunci cine ar alege drumurile astea? Clar […]
Fii primul care comentează