Nu, n-am să vă povestesc precum Șeherezada povești complicate cu gust de dulceață de trandafir și miros greu de iasomie, n-am să pomenesc de lămpi fermecate, covoare zburătoare, djini și sultani năzuroși, de peșteri pline cu aur, argint și nestemate mari precum oul de porumbel. Nu, nu va fi vorba de peștera lui Ali Baba și a celor patruzeci de hoți, ci de Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român unde-am intrat fără să rostesc vreun Sesam deschide-te.
Ce treabă are muzeul nostru neaoș românesc cu poveștile persane? Mai nimic. Doar că a găzduit zilele astea câțiva artizani veniți tocmai din Iran, patria Șeherezadei. Lucrușoarele pe care le-am văzut acolo nu erau coborâte din poveștile celor o mie și una de nopți ci erau meșteșugite de oameni pricepuți prin o mie și una de operațiuni complicate.
Dar să va spun povestea descoperirilor mele și să vă dezvălui misterul cuvintelor noi învățate cu ocazia vizitei la expoziția artizanilor iranieni.
Ghalam-zani este arta celor o mie și una bătăi de ciocan. Este meșteșugul embosării și gravării unor modele complicate pe plăci de metal. Cel mai des folosite sunt plăcile de cupru și alamă dar la o adică se folosește și argintul sau aurul. Cu o daltă și un ciocan, plus foarte mult talent și răbdare se pot face tot felul de obiecte decorative : tăvi, farfurii, cupe, vaze, ulcioare care mai de care mai frumoase. Ca mai toate artele persane, și aceasta are o vechime de multe sute de ani ( dacă nu cumva trece la vreo două mii de ani). Centrele cele mai renumite unde se practică acest meșteșug sunt orașele cu nume de poveste: Esfahan, Shiraz, Tehran, Tabass și Kermanshah.
Khatam-kari este arta celor o mie și una de bețișoare, e arta incustrării. În vremuri stăvechi prinții trebuiau să o învețe laolaltă cu muzica, poezia și caligrafia. În ce constă? În lipirea a multor bețișoare lungi, cât mai subțiri și diferit colorate în mănunchiuri groase cât degetul mic al mâinii, astfel ca în interior să fie construit un model. Din mai multe mănunchiuri de acest fel se face unul gros ce se pune la uscat într-o presă. Urmează o tăiere transversală în fășii nu mai groase de 1 mm și aplicarea foiței pe obiectul decorat. Se lipesc de obicei pe obiecte din lemn, pe cutii de bijuterii, table de șah, pipe, mese, instrumente muzicale. Culorile desenului sunt obținute din os de cămilă sau fildeș pentru alb, alamă sau aur pentru galben, tot soiul de lemn colorat pentru restul desenului. În zilele noastre există școli de khatam-kari în Tehran, Isfahan și Shiraz.
Malileh-kari este arta celor o mie și una de fire de metal, e arta filigranului. In expoziția de la Muzeul Țăranului era prezentă o dantelăreasă ce-a adus bijuterii și obiecte decorative lucrate în această tehnică. Filigranul se formează dintr-un fir de argint de 1-2 mm grosime care se subţiază şi se întinde prin procedee repetate până ajunge la 1/50 mm. Apoi se răsucesc două din aceste fire subțiri pentru a obține ața pentru împletirea dantelei.
Mina-kari este asemeni caligrafiei arta celor o mie și una de tușe de penel. Dar nu e așternută pe hârtie ci e pictată pe vase sau farfurii. Cum se procedează? Un banal obiect de cupru este acoperit cu email alb și ars într-un cuptor la vreo șapte sute de grade. Procedeul se repetă de mai multe ori. Apoi artistul își desenează modelul complicat cu pensule și culori speciale. Vasul mai trece odată prin cuptor la cinci sute de grade pentru ca desenul să se stabilize și gata, o nouă operă de artă se naște. Mari maeștri în mina-kari se găsesc în Isfahan.
Nu puteau lipsi din expoziție covoarele persane cu cele o mie și una de noduri și câteva foițe cu caligrafie ce poate spuneau poveștile celor o mie și una de nopți. Expoziția este deschisă până mâine, e cu vânzare, așa că mai e timp să-i faci o vizită și să te alegi cu una (sau mai multe) din comorile expuse. Dar fii atent mai întâi să-ți umpli buzunarele cu o mie și unu de lei , altfel rămâi cu buzele umflate.
Fii primul care comentează