Pe Argeș în jos

N-a fost să fie o tură pe Neajlov așa cum era planul inițial, m-am ales cu o plimbare pe Argeș și puțin pe Dunăre. N-a fost să fie padelat în caiac așa cum mi-aș fi dorit, am tras la pagaie într-o canoe, fără efort prea mare din partea mea pentru că am împărțit ambarcațiunea cu doi băieți care au cam muncit și în locul meu. Nu am făcut fotografii așa cum aș fi vrut pentru că am lăsat DSLR-ul acasă de frică să nu-l scap în apă și am luat savoniera subacvatică, care poate face baie oricând dar nu știe să facă fotografii la fel de frumoase (să nu mai spun că nici bateria nu i-a rezistat până la sfârșitul expediției). Și cu toate acestea nu pot spune că a fost o duminică ratată, dimpotrivă.

M-am molipsit de boala caiacului la sfârșitul verii trecute când am făcut prima mea ieșire pe apă și am nimerit în mijlocul grădinii cu nuferi de pe lacul Snagov. Tot pe-atunci i-am descoperit și pe cei de la Ture Caiac , ca urmare a căutărilor insistente pe net după grupuri ce practică acest sport și care, speram eu, ar organiza excursii la care m-aș putea înscrie și eu.  De găsit i-am găsit dar sezonul se terminase deja. Trebuia să aștept primăvara viitoare.

Așa că mare mi-a fost bucuria când am văzut zilele trecute anunțul: „Tură cu caiacul pe Neajlov – Duminică 11 Mai 2014”. N-am stat mult pe gânduri și m-am înscris. În zilele ce-au urmat am tot visat cu ochii deschiși. Mă și vedeam plutind pe ape, pe sub ramurile boltite ale copacilor, încercându-mi forțele într-un caiac sit-in, care-mi dădea speranța că nu mă voi uda la fel de tare ca în cel sit-on-top încercat vara trecută. Ajunsesem să mă și îngrijorez, oare voi putea face față greutăților expediției? Offf Doamne! Oare dorințele se împlinesc vreodată?

Cu o zi înaintea excursiei primesc un mail de la Ture Caiac prin care sunt anunțată că, datorită ploilor mari din ultima vreme, Neajlovul  nu arată prea frumos și, din motive de siguranță, tura se mută pe Argeș. Nu-i nici un bai, pe Argeș să fie, eu nu renunț. Așa că duminică de dimineața, pe la ora 7, am pornit-o spre Oltenița unde aveam locul de întâlnire. Trupa a fost punctuală, ne-am adunat repede, am lăsat mașinile în port la locul de sosire și am fost transportați de organizatori pe malul râului, în amonte de oraș de unde încet, încet ne-am dat drumul pe apă. Eu am fost repartizată în canoe, probabil din cauză că îmi declarasem incompetența și pentru că tocmai făcuserăm cunoștință, eram la prima ieșire cu Ture Caiac. Mare dezamăgire, mi-am luat adio de la visul meu cu încercatul puterilor. În rest însă totul a fost foarte frumos. Companionii au fost simpatici și foarte plăcuți, organizatorii au avut grijă mare de noi, ne-au dădăcit, ne-au hrănit, ne-au fotografiat, ne-au filmat, ne-au distrat. Traseul urmat a fost pe Argeș în jos până la vărsarea în Dunăre, apoi puțin pe Dunăre în sus  până la o intrare pe un mic braț lateral format în urma inundării pădurii. Partea aceasta a fost cea mai frumoasă. Am plutit printre copacii verzi ce-și uneau coroanele deasupra noastră, uneori în șir indian pentru că era loc doar pentru un caiac, uneori făcând slalom printre crengile căzute în apă. Păsările se ciorovăiau, broaștele cântau, nu se auzea nici un claxon, nici un zgomot de motor. Am debarcat într-o poieniță cu iarba crescută până la brâu, am făcut picnic și am moțăit la soare sau la umbră după alegerea fiecăruia. Am simțit tihna și atmosfera de odinioară, din copilărie, când obișnuiam să ieșim la iarbă verde. Dar tot ce-i frumos se termină repede, așa că ne-am îmbarcat iar și-am coborât pe Dunăre până în Oltenița în locul unde ne așteptau mașinile. Se făcuse deja ora 5 după amiază.

Cu toate că m-am simțit bine, din punctul meu de vedere excursia a căpătat și o bilă neagră. Asta doar pentru că am rămas fără răspuns la întrebările existențiale ce mă sâcâiau încă de la început. Sunt eu în stare să mă descurc de una singură cu un caiac? Oi fi eu în stare să intru și să ies din el fără să mă dau peste cap și fără să fac baie? Pot eu să fac trasee fără să-mi dau duhul? Și cum întrebările astea nu-mi dau pace, am hotărât să încerc altă strategie. Îmi cumpăr caiac. Și până nu mă împrietenesc cu el, nu mă las.

0

0