În această iarnă Iulia a reușit performanța de-a mă trage din bârlog și de-a mă purta pe coclauri, fapt cu sorți de izbândă infinitezimali, de obicei. Iarna e de vina pentru respectivii sorți de izbândă, nicidecum Iulia sau coclaurile. Deocamdată a reușit s-o facă de vreo trei ori. Tentațiile pe care mi le-a fluturat pe sub nas au fost două excursii prin satele de pe Culoarul Rucăr-Bran, loc care după părerea mea se încadrează foarte bine în categoria „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. A treia ieșire a fost la Sinaia, pe Poteca Regală, dar despre ea n-am să pomenesc nimic în această povestioară.
Avantajul ieșirilor cu Unde Merg? e că nu trebuie să-mi bat deloc capul cu traseul ce trebuie urmat, acesta cade în sarcina Iuliei. Eu nu am altceva de făcut decât să mă țin după ea și să casc gura, atât a mea cât și a aparatului foto, la frumusețile din jur. Vin acasă cu o grămadă de fotografii pe care musai trebuie să le înșir printre amintirile Ulițarnicei.
Satele Șirnea și Ciocanu prin Cheile Brusturețului
În prima excursie am avut noroc de o vreme extrem de frumoasă și de o iarnă ca-n povești. Am plecat din satul Șirnea, după care am trecut peste o culme de deal, pe drumul Frunteș. Apoi ne-am afundat în pădure și am ieșit, prin cheile Brusturețului, la Cabana Brustureț, loc de popas binemeritat. Apoi am urcat iar la deal pentru a ieși în Ciocanul. De acolo am urmat drumul spre Șirnea și spre mașina care ne-a adus acasă.
Tablou de iarnă în satele de munte – Măgura și Peștera
A doua excursie de iarnă ne-a dus pe drumurile din Măgura și Peștera. A fost lungă tare, vreo 2okm și ceva. Am început traseul de la Fântâna lui Botorog. După aceea am urcat în Măgura și am luat-o la dreapta pe drumul spre Peștera. La un moment dat am cotit-o înapoi spre Măgura, că ne așteptau ceva papanași. După popas am coborât în Moeciu de Jos unde ne aștepta microbusul.
De data aceasta vremea nu a prea ținut cu noi dar nici nu ne-a sabotat 100%. Am avut parte de-un scurt duș cu un soi de apă înghețată dar n-a fost o tragedie, c-a durat puțin. Pe la sfârșitul zilei am zărit puțin și soarele.
Minunate mai sunt satele astea brașovene, în toate anotimpurile. Imi pare bine că am trecut peste prejudecățile mele legate de iarnă și de statul în bârlog și am reușit să le văd și pe ele în ipostaza asta, moțăind sub zăpadă.
Fii primul care comentează