Hai hui pe dealuri

Am mai fost pe-aici în urmă cu doi ani, tot în această perioadă a anului. Participasem atunci la un workshop de fotografie de câteva zile și hălăduiserăm cu toții, cel puțin 20 de fotografi amatori în frunte cu starostele specialist, hai hui pe dealuri. Acu doi ani avuseserăm cartierul general la Măgura de lângă Zărnești, dar una din sesiunile foto le-am făcut pe dealurile dimprejurul Moeciului. Țin minte cum într-una din zile am fost îmbarcați cu toții în mașini, am trecut dealul în Peștera și după o scurtă aprovizionare de la un mic magazin de pe margine de drum, cu ronțănele, apă și ciocolată cât să ne țină o zi întreagă sătui, am urcat pe măguri. Și ne-am tot dus cât a fost ziulica de lungă să ne încercăm forțele într-ale compoziției, timpului de expunere și deschiderii diafragmei. A fost foarte plăcut.

De-atunci însă am rămas cu un of. Cum am fost duși și aduși fără ca noi să ne batem capul cu chestiile astea organizatorice, nu m-am gândit să fiu atentă și să țin minte traseul. Așa că anul acesta mi-am propus să-mi testez GPS-ul din cap (că tot am aflat că s-a dat un premiu Nobel pentru demonstrarea științifică a existența lui) și să regăsesc locurile care mi-au plăcut atât de mult.

Zis și făcut. M-am cazat la Peștera ca să fiu mai aproape de țintă, și cum s-a făcut dimineața am pornit la drum. M-am bucurat să regăsesc micul magazinaș de unde m-am aprovizionat iarăși cu ronțănele și-am pornit-o vitejește spre Moeciu de Sus. De-aici însă s-a rupt filmul. Țineam minte că atunci am lăsat mașinile pe margine de drum și-apoi am urcat pe dealuri, dar n-am mai regăsit locurile așa cum mi le aminteam de data trecută. Am procedat pe bâjbâite. L-am abandonat pe Grăsunel într-un loc mai populat, să nu se plictisească în absența mea și cum am găsit o cărăruie ce urca la deal am urmat-o încrezătoare.

Bietul meu GPS și-a făcut datoria. Chiar dacă nu am urcat pe-același drum ca acu doi ani, nici n-am coborât pe-aceași cărare de-atunci, tot a nimerit locurile de maxim interes. Mi-a fost de mare ajutor linia de curent de înaltă tensiune, a fost un reper de neignorat. La întoarcerea de pe dealuri am avut oareșicare emoții pentru că nu mai știam dacă trebuie s-o iau în susul sau în josul drumului pentru a-l recupera pe Grăsunel, dar GPS-ul și-a făcut datoria încă o dată.

Ziua a fost foarte frumoasă, însorită și caldă cu miros bun de toamnă. Mi-ar fi plăcut ca atmosfera să fie mai clară ca să-mi iasă și mie fotografiile oglindă, dar nu aș vrea să mă plâng. Povestea zilei am s-o spun în continuare prin fotografii. Sper să mai revin pe-aici. Prea e frumos.