Rafturile mele

Cartea aceasta adună un mic roman, Scamatorul din Lublin, și câteva povestiri.

Isaac Bashevis Singer a fost un scriitor evreu născut în Polonia, într-o familie de rabini. A crescut în cartierul evreiesc din Varșovia, a emigrat în Statele Unite în 1935 și a continuat să scrie în idiș toată viața. În 1978 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

Singer este un culegător. Adună povești despre oameni, întâmplări mai degrabă ciudate, credințe, bârfe și superstiții din interiorul lumii lui. Istoria mare, inclusiv grozăviile ei, rămâne mai degrabă în fundal. În față sunt împinse viețile oamenilor obișnuiți.

Lumea pe care o descrie e închisă și îi privește pe cei din afară cu destule prejudecăți. Închiderea ei îi explică însă reziliența și poate și ciudățenia. Aceleași granițe, de foarte multe ori autoimpuse, care o fac intolerantă au ajutat-o să-și păstreze identitatea. Singer îi cunoaște însă prea bine pe cei dinăuntru ca să-i idealizeze. Îi lasă să fie meschini, generoși, habotnici, desfrânați, inteligenți, proști și ridicoli.

Dumnezeu e peste tot, chiar și pentru cei care se ceartă cu el sau nu cred în el. La fel demonii, semnele și superstițiile. Toate încap în aceeași realitate fără să ceară prea multe explicații.

Nu știu dacă viața sau literatura o fi de vină, dar oamenii ce apar în carte au o problemă serioasă cu măsura. Iubesc prea mult, doresc prea mult, cred prea mult, se tem prea mult, se pocăiesc prea mult. Inteligența nu-i salvează. Le oferă doar argumente mai bune pentru ceea ce oricum vor să facă.

Concluzia pe care am tras-o eu citind poveștile astea este că omul nu trăiește după regulile rațiunii. Dar își folosește rațiunea necontenit ca să explice ceea ce a făcut fără ea.