Rafturile mele

Am avut ceva dubii (2) înainte de a cumpăra cartea asta, o ediție Kindle de pe Amazon, în engleză.

Primul dubiu a fost legat de vechimea cărții. Oare voi pricepe eu ceva dintr-o scriere de acum 500 de ani ? Autorul ei, Giorgio Vasari a fost pictorul de curte al ducelui Cosimo I de Medici, a trăit între anii 1511 și 1574. După ce-am citit primele pagini mi s-a luat piatra de pe inimă. Lectura a fost ușoară și amuzantă.

Al doilea dubiu a fost legat de limba (engleză) în care trebuia să citesc cartea. La acest capitol încă mai am convingerea că o traducere românească ar fi fost mai interesantă, dar până una-alta m-am împăcat cu ce-aveam. Formatul electronic are și el avantajele lui.

Ediția aceasta a cărții nu e una completă dar mie uneia mi-a ajuns așa cum e. Nu am citit-o din scoarță în scoarță ci am ales doar viețile artiștilor care m-au interesat, pe lângă introducerile de dinaintea fiecărui capitol.

Giorgio Vasari își împarte colegii de creație în trei categorii iar cartea în trei părți. În prima parte povestește viețile deschizătorilor de drum, pictorii duocento-ului și trecento-ului italian: Cimabue, Giotto, Simone Martini, Duccio.

A doua parte e mult mai consistentă, acoperă quatrocento, și aici sunt povestite viețile a douăzeci de artiști ( în ediția asta a cărții ), printre care Luca della Robbia, Ghiberti, Brunelleschi, Donatello, Fra Angelico, Boticelli. Recunosc, aici am mai sărit peste câteva vieți ( dar nu prea multe).

A treia parte acoperă începutul lui cinquecento și ajunge cu povestea până în vremea lui. De-aici am ales doar povestea vieților "monștrilor sacri" ai Renașterii:  Leonardo da Vinci, Michelangelo, Raphael, Tițian, cei care, după Vasari, au fost trimiși direct din ceruri pe pământ pentru a dezvălui muritorilor de rând cum arată adevărata artă.

Lectura a fost foarte interesantă și utilă. Fiecărui artist îi e dedicat un capitol, nu foarte lung, cu o introducere și un fel de epitaf la sfârșit în care se trag concluzii despre meritele și defectele fiecăruia. Sunt pomenite operele lor principale dar și picanterii, istorioare petrecute în timpul vieții lor și rămase în legendă.

Cartea lui Giorgio Vasari m-a făcut să adaug o grămadă de biserici pe lista mea cu puncte de vizitat în Florența. Voi reveni cu plăcere la ea ori de câte ori voi călători în Italia.

Cartea aceasta pornește de la o idee frumoasă și fertilă. Contrastul dintre Frederic al II-lea de Hohenstaufen, împărat rațional și cosmopolit aflat adesea în conflict cu Biserica, și Francisc de Assisi, figura radicală a sărăciei asumate și a credinței trăite până la extrem. Două existențe aproape opuse, contemporane în același secol și pe același fundal italian.

Cassady combină istoria cu jurnalul de călătorie, trecând de la schițe biografice ale celor doi la descrieri ale locurilor prin care au trecut sau pe care le-au marcat. Cititorul primește astfel puțină istorie, puțină critică de artă și un strop de travel writing personal. Amestecul se citește ușor și are un farmec discret, chiar dacă nu e mereu omogen.

Meritul principal al cărții este că pune față în față două figuri esențiale ale secolului al XIII-lea. Limita ei este că nu merge suficient de adânc nici în conflictul posibil dintre ele, nici în eventuala lor complementaritate. Pe parcursul lecturii mi s-a conturat impresia că Frederic și Francisc au trăit mai degrabă în lumi paralele, care s-au atins simbolic, dar nu s-au întâlnit cu adevărat.

Pentru mine, cartea aceasta rămâne o meditație elegantă despre un secol aflat la apogeul unui mod de viață, trăit înaintea unei mari rupturi. Un timp încă stabil în aparență, dinaintea secolului ciumei care va întuneca brutal și pentru totdeauna poate sfârșitul Evului Mediu.