Rafturile mele

Nu i-am dat notă maximă doar pentru că povestea mi s-a părut nițel forțată și la un moment m-am surprins cu gândul fugind aiurea, semn c-a reușit să mă piardă undeva pe drum. Dar altfel, e o carte pe care mi-o voi aminti că am citit-o.

E povestea unui elvețian din Berna, profesorul de limbi clasice Raimund Gregorius care s-a îndrăgostit de frumusețea limbii portugheze în urma unui incident, o (probabilă) tentativă de sinucidere a unei femei necunoscute. Înainte de a se despărți, femeia i-a adresat câteva cuvinte în această limbă. Vrăjit, profesorul s-a dus la o librărie și-a cumpărat, la sugestia librarului, o carte unicat care s-a dovedit a fi potrivită sufletului lui: Um ourives das palavras ( Orfevrierul cuvintelor ) de un autor necunoscut pe nume Amadeu de Prado. Pe măsură ce citea cartea, descoperă frământările sufletești ale autorului, devine dornic de a-l cunoaște și subit ia hotărârea de-a merge în Portugalia pe urmele doctorului Amadeu. Așa că ia trenul de noapte spre Lisabona, ... iar noi alături de el.

Cartea e un roman filosofic, sunt convinsă că pot exista multe niveluri de înțelegere. Cunoscătorii într-ale literaturii portugheze îl gustă altfel, sunt sigură. Dar chiar așa, cititor habarnist, e o plăcere să-l citești: pentru personajele interesante cu care îți face cunoștință, pentru descrierea orașului Lisabona, pentru colțul de cortină pe care îl ridică către o perioadă tristă din istoria țării - dictatura lui Salazar.

Cartea e scrisă de un elvețian, Pascal Mercier - pe numele lui adevărat Peter Bieri - filosof cu acte în regulă și doctorat susținut la Heidelberg. Nu-i de mirare că se simte în romanul său ca peștele în apă.