Rafturile mele

Am citit de curând Măsurarea lumii, de Daniel Kehlmann, o carte care povestește cu mult umor viețile și peripețiile a doi oameni hotărâți să înțeleagă lumea, dar în moduri cât se poate de diferite.

Unul dintre ei, Carl Friedrich Gauss, cel mai mare matematician al timpului său, nu pricepea în ruptul capului cum de funcționează atât de încet mințile celor din jur. El a preferat să descopere lumea stând cât mai comod acasă, la Göttingen, și încercând să-i deslușească tainele prin puterea minții.

Celălalt, Alexander von Humboldt, cel mai mare explorator al timpului său, a vrut să vadă lumea cu ochii lui și, mai ales, să o măsoare cu instrumentele lui. A înfruntat pericole, a încercat să impună ordinea prusacă în jungla amazoniană, a navigat pe Orinoco, a escaladat vulcani și a dat peste canibali și animale primejdioase. Dacă exista ceva care putea fi măsurat, clasificat sau notat într-un carnețel, Humboldt era omul potrivit.

În 1828, cei doi s-au întâlnit la Berlin. Unul străbătuse lumea ca să o măsoare, celălalt aproape că nu avusese nevoie să plece de acasă ca să o înțeleagă. Atât de diferiți și, în același timp, atât de asemănători în încăpățânarea lor de a pune ordine în univers, au reușit până la urmă să se înțeleagă și să se prețuiască.

O carte inteligentă și foarte amuzantă despre două feluri cu totul diferite de a măsura lumea.