Rafturile mele

Filosofia pentru bufoni nu e nici manual, nici introducere sistematică și nici ghid de orientare prin marile doctrine. Este exact ceea ce promite în prolog, un soi de Scurtă istorie bufă a filosofiei. E spusă cu umor, ironie și o plăcere evidentă de a trage filosofii de pe soclu. Cartea seamănă mai degrabă cu o culegere de fabule și istorioare amuzante, așa că trecerile prin istorie sunt uneori abrupte, iar importanța unui filosof nu crește odată cu locul pe care i l-a rezervat posteritatea, ci mai degrabă cu controversele haioase iscate în jurul lui.

Cartea aceasta nu m-a ajutat să înțeleg filosofia mai bine decât alte încercări mai serioase sau mai academice, de la Lumea Sofiei până la Mirarea filosofică. Dar, spre deosebire de ele, mi-a lăsat un zâmbet în colțul gurii. I-a coborât pe filosofi de pe piedestal și i-a făcut mai puțin scorțoși, mai umani, iritabili, vanitoși, simpatici sau antipatici.

Printre rânduri se mai strecoară ceva: legătura strânsă dintre sistemele filosofice și temperamentul celor care le-au construit. Filosofiile par mai puțin strădanii de descoperire a adevărului și mai degrabă prelungiri ale caracterului, ale obsesiilor, ale fricilor sau ale orgoliilor personale. După această lectură devine greu să mai crezi că filosofia e doar un exercițiu abstract. Pare mai degrabă un test de personalitate dus la extrem, în care fiecare gânditor își proiectează propria structură interioară asupra lumii.

Merită amintite și caricaturile presărate prin carte, care întăresc impresia generală: filosofia nu ca templu solemn, ci ca scenă populată de oameni cu ticuri, nervi și umori de toate felurile. Filosofia pentru bufoni nu clarifică marile întrebări, dar are meritul de a le face mai suportabile și de a ne aminti că, dincolo de „adevăruri”, au existat mereu oameni care le-au gândit, fiecare după puterile și firea lui.

Dacă vrei să înțelegi filosofia, nu aici e locul. Dacă vrei să nu te mai temi de ea, s-ar putea ca această carte să fie un bun început.