Rafturile mele

Cartea aceasta mi s-a părut un soi de roman bonsai, un poem în proză despre individualismul modern, prezentat ca stare firească, generalizată și lipsită de dramatism. Nu e o carte despre iubiri ratate ci despre oameni care coexistă fără să iasă din propriul monolog. Relația, lectura și intimitatea nu produc o întâlnire adevărată ci confirmă o viață miniaturizată, îngrijită conform instrucțiunilor de manual, suficientă sieși. Precum bonsaiul lui Julio din poveste.

Autorul, poet de felul lui, pare să dezaprobe o viață trăită astfel, să o considere un talant irosit.

Singura mea rezervă ține de metafora bonsaiului, folosită aici doar ca imagine a diminuării și a controlului. La origini, bonsaiul nu vorbește despre eșec, ci și despre continuitate, grijă și o viață împlinită.