Rafturile mele
← Înapoi la țările din La fața locului
La fața locului

So Close to Heaven: The Vanishing Buddhist Kingdoms of the Himalayas (Vintage Departures)
Citită în 2023
Reportajul păstrează imaginea unei lumi himalayene în schimbare și câștigă valoare documentară odată cu trecerea timpului, chiar dacă perspectiva anilor 1990 are limite.

Land of the Turquoise Mountains: Journeys Across Iran
Citită în 2019
Am citit această carte înainte de-a pleca în excursia din Iran cu dorința de a-mi face cât de cât o idee despre locurile pe care urma să le vizitez. Cartea seamănă cu un jurnal de călătorie dar are ambiția de-a fi ceva mai mult decât atât.
Autorul ei este un tânăr englez de origine persană ce-a dorit să-și facă singur o impresie despre țara în care s-a născut și pe care a părăsit-o la o vârstă prea fragedă pentru a o înțelege. Părinții lui au fost printre cei mulți care au părăsit în pripă Iranul pentru a scăpa de regimul islamic ce a pus stăpânire pe țară după revoluția din 1979.
În cei trei ani pe care i-am petrecut călătorind prin Iran, am iubit și am urât țara în egală măsură. Undeva pe parcurs am ajuns să mă văd mai degrabă un iranian care trăiește în Occident decât un occidental cu rădăcini iraniene. Această schimbare a modului în care m-am perceput mi-a ridicat un semn de întrebare: ce înseamnă să fii iranian? Cartea aceasta este încercarea mea de a găsi un răspuns.
A fost interesant să descopăr Iranul odată cu Cyrus. Mi-au plăcut foarte mult ochelarii "englezești" prin care privea el lumea aceea exotică de care se simțea atras. Se vedea cât de colo obișnuința de-a gândi lucrurile cu mintea unui occidental, stilul englezesc pe care se străduia să-l abordeze, echidistant și fără (prea multe) idei preconcepute. Am descoperit împreună cu el mai toate lucrurile interesante din Iran, provinciile, orașele și diferitele populații ( triburi ) ce-l locuiesc. Am învățat o grămadă de lucruri despre istoria lor tumultoasă, despre religii, despre obiceiurile locului.
Concluzia la care a ajuns Cyrus e următoarea:
Iranul este o țară cât se poate de aventuroasă, cu lucruri imprevizibile și incertitudini pândind la fiecare colț. Iranienii sunt un popor care amestecă o ospitalitate emoționantă și o falsă sinceritate cu o intoleranță dezgustătoare și obiceiul de a ți se băga în suflet, obicei care, deși este enervant uneori, în cele din urmă te cucerește. Pe scurt, este un loc atât de diferit datorită vicleșugurilor și modurilor sale de exprimare, încât orice liber-cugetător sau romantic îi cade în plasă. Acesta este Iranul și locuitorii săi, inima și sufletul țării, ce rămân neschimbate în ciuda ultimei "mode" ce le poleiește suprafața, oricare ar fi ea; o țară cu numeroase defecte care nu fac altceva decât să-i evidențieze nurii.
Massoudi, Cyrus. Land of the Turquoise Mountains . Bloomsbury Publishing. Kindle Edition.
În ciuda declarațiilor lui, mie uneia mi-e greu să spun dacă Cyrus Massoudi a căzut la pace până la urmă cu țara lui de baștină. Oricum, lectura cărții mi-a deșteptat curiozitatea de a-i călca pe urme și m-a îndemnat să observ Iranul fără prejudecățile obișnuite. Cu toate că periplul nostru iranian n-a fost la fel de lung, a reușit să acopere totuși o grămadă din locurile descrise în carte. Și, până la urmă, cu toate c-am fost prevenită, a trebuit să recunosc că am căzut în plasa vrăjelilor persane. Prea mult mi-a plăcut excursia.
Călătoria prin Iran are farmec și valoare de mărturie, însă literatura de călătorie legată de un prezent concret se învechește repede.

The Tree Where Man Was Born
Citită în 2021
Forța literară a lui Matthiessen și observația naturii africane îi păstrează valoarea. Unele perspective antropologice au îmbătrânit, însă cartea rezistă ca literatură de călătorie.

The Shadow of the Sun
Citită în 2021
Reportajul literar și experiența directă au făcut-o una dintre cărțile emblematice despre Africa postcolonială. Discuțiile despre exactitatea autorului o complică, dar nu îi anulează importanța.

Travels with Herodotus
Citită în 2021
Leagă călătoria, formarea reporterului și lectura lui Herodot într-o meditație originală despre întâlnirea cu lumea. Vocea autorului îi asigură o durabilitate literară proprie.

Vremuri second-hand
Citită în 2019
Vocile celor care au trăit prăbușirea lumii sovietice formează o arhivă umană imposibil de înlocuit. Premiul Nobel și metoda polifonică îi confirmă valoarea literară și documentară.