În jurul lumii prin cărți
← Înapoi la rafturile din Japonia
Japonia — Realități fisurate

Cronica păsării-arc
Citită în 2018
Cronica păsării arc de Haruki Murakami
Dacă era doar jumătare din cât e i-aș fi dat ⭐⭐⭐⭐★
dar așa m-am mulțumit cu ⭐⭐⭐★★ (adevărul e că nu mă pot hotărâ)
Din această carte am aflat că Făt-Frumos și-a luat lumea în cap și s-a ascuns în Japonia sub numele de Toru Okada. Dar pentru că în străfundurile ființei lui a rămas totuși un Făt-Frumos veritabil, n-a scăpat nici de data aceasta de o grămadă de aventuri care de care mai fantastice.
Bineînțeles, principala lui sarcină a fost să o salveze pe Ileana-Cosânzeana-Kumiko de zmeul-zmeilor-Noboru Wataya ce e aici un fel de geniu politico-științifico-ocult. Bineînțeles, a fost ajutat în toate încercările prin care a trecut de Sfinte Vineri ascunse în personaje precum surorile Malta și Creta Kano sau tânăra vecină Mai Kasahara sau sclipitorii Nucșoară și Scorțișoară. N-a lipsit nici călătoria pe lumea cealaltă, sau mai bine zis în străfundurile propriei ființe ( aici fundul unei fântâni ) pe spinarea unei Ghionoaie ( aici pasăre arc ).
Pe de altă parte însă, în fundalul cărții apar mereu, ca un laitmotiv, crâmpeie din istoria cea reală și modernă a Japoniei. Evenimentele dezvăluite aici nu sunt deloc măgulitoare. Sunt scoase la iveală lucrurile regretabile pe care le-au făcut japonezii în Manciuria și China în timpul celui de-al doilea război mondial. Sunt demascate mașinațiunile politice dubioase dintr-o Japonie postbelică, năucită și dezorientată.
După ce-am întors ultima pagină a cărții am stat și m-am întrebat. Oare despre ce-o fi vorba în propoziție ? Să fie oare vorba doar despre povestea neînțelegerilor apărute în căsnicia lui Toru Okada cu Kumiko sau e de fapt vorba despre coabitarea nefericită a lui Haruki Murakami cu Japonia lui natală.
Oricum, pentru mine personal, cea mai simpatică spusă a cărții a fost haiku-ul bătrânului clarvăzător Honda, supraviețuitor al bătăliei de la Nomonhan unde japonezii au mâncat o bătaie cruntă de la ruși.
Dacă faci pe mortul / Plutești în libertate / Nomonhan.
Mi-a amintit de teoria lui Mircea Eliade ce spunea că poporul român a ales să supraviețuiască vremurilor ieșind din Istorie. Exact ca domnul Honda. La o primă vedere ar părea o lașitate, acest refuz al luptei. Pe de altă parte însă ar putea fi vorba de o alegere făcută cu bună știință, o abandonare a profanului în favoarea sacrului.
Mă vedeam pasăre-arc, zburând pe cerul verii, poposind pe creanga unui copac uriaș, răsucind arcul lumii. Dacă nu mai exista, cineva trebuia să-i preia atribuțiile, cineva trebuia să răsucească în locul ei arcul lumii. Altfel, aceasta se defecta și sistemul deja fragil înceta să mai funcționeze. Singurul care a observat totuși dispariția ei eram eu, se pare.
Este unul dintre marile romane ale lui Murakami: războiul, memoria și dispariția pătrund într-o realitate onirică de mare forță. Poziția sa în canon este deja stabilă.

În căutarea oii fantastice
Citită în 2018
A primit de la mine trei steluțe pentru că la sfârșit m-am simțit ca o oaie proastă, nu ca una șmecheră cu o stea desenată pe spinare ( se pare că la japonezi stelele nu se poartă în frunte ).
Din cartea asta am aflat că oculta mondialo-japoneză stă ascunsă sub blana mițoasă a unei mioare mai aparte. Și-am mai aflat că și acolo, în Japonia, există eroi tineri și neînfricați ce pornesc un război izbăvitor împotriva ei, asemenea tânărului agent publicitar ce ne istorisește pățaniile lui și a ale prietenului său din copilărie, Șobolanul.
Mai mult de-atât nu m-a dus capul.
Noi, oamenii, putem să rătăcim după bunul plac pe tărâmurile întâmplării, ca niște semințe purtate pe aripile vântului de primăvară.
În același timp însă, putem susține că nimic nu este întâmplător. Ceea ce s-a întâmplat deja e cert că s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat încă e cert că nu s-a întâmplat. Altfel spus, avem o existență efemeră prinsă între "totul" din urma noastră și "nimicul" dinaintea ochilor. Nu e loc nici de întâmplare, nici de posibilitate.
În realitate, cele două puncte de vedere nu sunt diametral opuse, ci mai degrabă (ca în aproape toate opozițiile) seamănă cu două nume diferite ale aceluiași fel de mâncare.
A fixat combinația murakamiană de cotidian, absurd și mister metafizic. Chiar dacă este un roman timpuriu, identitatea sa și rolul în evoluția autorului sunt durabile.