În jurul lumii prin cărți
← Înapoi la rafturile din Germania
Germania — Lumi dispărute

Toba de tinichea
Citită în 2026
O carte pe care am început-o cu entuziasm, am continuat-o uneori cu exasperare și am terminat-o într-un armistițiu. Ideea de la început mi-a plăcut mult: Oskar refuză să crească și rămâne bufonul care privește lumea adulților din afara regulilor ei, cu ochii larg deschiși și toba la îndemână. Din această poziție privilegiată poate vedea ridicolul, lașitatea și absurdul unei societăți care alunecă spre nazism.
Toba de tinichea este și povestea unei lumi dispărute: Danzigul copilăriei lui Günter Grass, orașul german, polonez și cașub care nu mai putea exista după război. Romanul este atât de impregnat de propria lui biografie — cartierul, familia de mici comercianți, mediul catolic, amestecul de populații, iar mai târziu experiențele din Germania postbelică — încât uneori pare o autobiografie trecută printr-o oglindă deformantă.
Pe drum însă, Grass își îngroapă uneori propria idee sub sute de pagini de grotesc, digresiuni, sexualitate, jocuri de cuvinte și imagini care par să existe numai pentru plăcerea autorului de a le inventa. Scrie aproape așa cum germana construiește cuvintele interminabile: lipește poveste de poveste, metaforă de metaforă, până când uiți de unde ai plecat. De multe ori m-am întrebat dacă mai există vreo ieșire din ceața asta.
Poate că pentru cititorul german multe dintre ițele poveștilor spuse în carte ies mai repede din ceață. Pentru mine, sensul s-a conturat abia spre sfârșit, când devine limpede că Oskar nu poate rămâne pentru totdeauna copilul-bufon care observă lumea adulților fără să-i accepte regulile. Nici el nu rămâne în afara jocului: alegerile lui au consecințe, iar granița dintre vinovăție și nevinovăție devine tot mai greu de trasat. Crește, dar crește strâmb.
După părerea mea metafora lui Grass depășește istoria Germaniei naziste și postbelice. Nicio maturizare, a unui om sau a unei societăți, nu se petrece păstrând intactă iluzia inocenței. A trăi înseamnă inevitabil să intri într-o lume imperfectă, cu alegerile, compromisurile, responsabilitățile și zonele ei gri. Poți refuza să crești, poți încerca să rămâi spectator și să judeci lumea de pe margine, dar nu poți rămâne cu adevărat în afara ei. Iar în urma ta rămâne întotdeauna ceva din ceea ce ai făcut, ai provocat sau ai lăsat să se întâmple — Bucătăreasa Neagră, amenințătoare, undeva în spate.
Statutul de reper al romanului german postbelic, retraducerile și interesul cultural încă activ susțin încadrarea în canonul confirmat. Vocea lui Oskar și combinația de grotesc, memorie și critică a complicității istorice îi oferă o identitate greu de înlocuit și teme care depășesc epoca nazistă. Dificultatea formei și densitatea contextului istoric pot limita publicul larg, dar nu constituie un risc major pentru continuitatea operei.