În jurul lumii prin cărți
← Înapoi la rafturile din Grecia
Grecia — Memorii

Familia mea și alte animale
Aș fi fugit în Corfu atunci, pe loc, chiar după ce-am citit ultima pagină. Cartea m-a vrăjit, mi-a adus o bucățică de copilărie înapoi. M-a umplut de invidie pentru libertatea lui Gerry de-a hălădui în voie pe dealuri arse de soare, pentru personajele interesante cu care s-a intersectat. Personaje cu două, patru, o mulțime de picioare ...
"Familia mea și alte animale" a apărut și în limba romană, dar eu nu am găsit aici ediția veche pe care o am acasă. Cartea e prima din cele trei scrise de Gerald Durrell despre timpul petrecut în Corfu pe când era copil, câțiva ani magici de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Personajele principale sunt locuitorii necuvântători ai insulei, gângănii, broaște testoase, păsăret, după care urmează familia, prietenii, vecinii.
Păcat că magia acelei vieți a dispărut demult.
Umorul, natura și portretul familiei au făcut-o un clasic intergenerațional, susținut de reeditări și adaptări succesive.

Păsări, lighioane, rubedenii (Corfu Trilogy #2)
Cartea aceasta e continuarea poveștii trăite de Gerald în insula Corfu. Deși și-a mai pierdut din suflu, tot mi-a făcut plăcere să o citesc (în limba română și de data aceasta).
Mai există o a treia carte "Grădina zeilor" care, împreună cu cele pomenite deja formează Trilogia Corfu. Nu știu dacă a apărut sau nu la noi, eu nici nu am văzut-o prin librării, nici nu am citit-o. Mă așteaptă însă pe Kindle.
Povestea începe când familia Durrell hotărăște să înlocuiască mohorâta Anglie cu însorita Grecie și se mută cu mic cu mare în Corfu. Am făcut cunoștință rând pe rând, cu Margo, Larry și Leslie frații micului (pe atunci) Gerry, cu Mama, cu Spiro, grecul ce i-a adoptat pe loc din momentul în care au ajuns pe insulă, și nu în ultimul rând cu Roger câinele familiei. Am savurat alături de ei parfumul special al insulei, m-am distrat copios de pățaniile trăite de personajele principale. Am stat și eu cu sufletul la gură pe măsură ce Gerry descoperea fauna infinită din jur, îndrumat cu tact și dragoste de prietenul său, doctorul Theodor Stefanides.
Am aflat poveștile omului cu gândaci de trandafir, a șopârlei Geronimo și a călugăriței Cecilia, povestea Coțofenelor , a țestoasei Ahile, a bufniței Ulise, a porumbelului Quasimodo și a altor multe personaje necuvântătoare.
Cele două cărți îți transmit nostalgia unei copilării fericite și dorința de a merge și vedea cu ochii tăi insula în care se pot face atâtea descoperiri minunate.
Farmecul lumii din Corfu și vocea lui Durrell îi asigură continuitatea, deși volumul va rămâne în umbra primei cărți a trilogiei.