În jurul lumii prin cărți

Michael K e un simplu grădinar. S-a născut cu o buză de iepure și cu un ușor handicap mental. Mama lui a slujit toată viața făcând curățenie pe la casele celor mai bogați și mai norocoși decât ea, iar tatăl nu apare nicăieri în povesire. Locul tatălui l-a luat orfelinatul unde a fost abandonat de mic și unde a învățat ceva carte, nu prea multă pentru că nu-l ducea mintea. Cel puțin asta era părerea celorlalți despre el, că e cam prostănac, cu mintea puțin dusă. E și părerea noastră desigur, pentru că spre aceasta concluzie ne conduc primele pagini ale cărții lui J.M Coetzee "Viața și vremurile lui Michael K". Ne-o vom schimba pe parcurs.

Și pentru că acțiunea cărții se petrece în Africa de Sud ne-am putea închipui că Michael K e negru, chiar dacă povestea nu conține nici o aluzie la rasa sau la culoarea pielii protagoniștilor. Și pentru că la data la care a fost scrisă cartea (1983) în Africa de Sud mai erau încă în vigoare legile apartheid-ului nu-i mare mirare că autorul și-a plasat povestea în mijlocul unui posibil război civil. Unul dur, urât, plin de revolte, arme, interdicții, atentate, lagăre, insurgenți. Unul care, odată început, își trăiește viața independent parcă de dorința și voința celor care l-au pornit, sfărmând destine, vieți omenești, speranțe. Un război care scoate la iveală tot ce-i mai rău în oameni.

Nici Michael K nu e cruțat, chiar dacă spune oricui vrea să-l asculte că această luptă nu e și a lui. Că nu îl privește. E prins și el până la un punct, vrând nevrând, în șuvoiul istoriei care-l obligă să se supună legilor societății omenești, stâmbe și absurde de multe ori, să îndure cruzimea lagărelor, iar când se hotărăște să se îndepărteze de toți și de toate, să lupte pentru supraviețuire în mijlocul sălbăticiei. La final găsește o portiță de scăpare. Relele prin care e nevoit să treacă nu fac decât să-l întărească, să-l transforme dintr-un om șovăielnic într-unul de neclintit în hotărârea lui de a-și urma calea. Pentru că, undeva în timpul "muncilor" sale, a răsărit o mlădiță de Rai în mintea și în sufletul lui Michael K, o viziune a unui adevăr simplu de la începutul timpurilor ce merita îngrijit și cultivat cu grijă. Și odată sămânța încolțită nu putea fi lăsată de izbeliște.

Oare doar cei săraci cu duhul sunt grădinari pricepuți?

Săptămâna trecută am fost plecată, doar virtual din păcate, tocmai în Africa se Sud, în provincia Natal, patria triburilor de războinici zulu. Ghizi și gazde mi-au fost Lawrence Anthony și turma lui de elefanți, condusă de Nana și adjuncta ei bătăioasă, Frankie. Am străbătut alături de ei timp de câteva zile, de-a lungul și de-a latul, cărările din rezervația Thula Thula, acomodându-mă treptat, ca și bieții elefanți dealtfel, cu noul cămin ascuns departe de tot în desișurile savanei africane.

Am avut multe aventuri, am înfruntat multe primejdii și am asistat neputincioasă la moartea tragică a lui Mnumzane, tânărul elefant ce devenise prea periculos pentru a fi lăsat să trăiască în preajma oamenilor. Am auzit răgetul leilor tineri, am zărit prin tufișuri petele întunecate de pe blana unui leopard, am zărit o grămadă de zebre, de antilope kudu și nyala, chiar și un rinocer alb, am împărtășit în totalitate antipatia cățelului Max pentru mfezi, adică șerpi pe limba zulu. Am aflat că există pe lumea asta vraci cu numele de sangoma, ce-și trag câteodată puterea  făcând colecție de creiere de vulturi,  că există tagati, spirite malefice culcușite în stânci ce-i fac până și pe cei mai vajnici increduli să li se ridice părul pe spinare. Am asistat la minunate apusuri de soare, la furtuni înfricoșătoare, la inundații și secete. M-am edificat în totalitate asupra încâlcitelor relații dintre diferitele triburi africane, m-a uimit nespus subțirimea pojghiței de civilizație, așa cum o înțelegem noi, de care fac dovadă. Și culmea, toate aceste noutăți, toate aceste aventuri le-am trăit stând comod în fotoliul de acasă, citind cartea "The Elephant Whisperer", scrisă de însuși proprietarul rezervației Thula Thula, Lawrence Anthony.

Dar sarea și piperul cărții constă, desigur, în povestea relației ce s-a înfiripat cu greu, dar care s-a cimentat de-a lungul timpului devenind o prietenie cu totul și cu totul deosebită, între autor și turma de elefanți sălbatici conduși de matriarha Nana. Cartea începe odată cu sosirea în regim de urgență la Thula Thula a unei familii de elefanți recalcitranți, alungați de pe tărâmurile lor de baștină aflate într-o altă rezervație din pricină că evadau mereu din spațiile ce le erau destinate, fără să arate menajamente oamenilor ce-i împiedicau să-și vadă de rutele lor tradiționale. Au procedat la fel și la noua lor casă,  au rupt gardurile electrificate, și-au fugit în sălbăticie, înfruntând puștile braconierilor și furia fermierilor. Dar încăpățânarea noului lor vecin a depășit-o pe-a lor. Încet, încet Lawrence Anthony le-a câștigat încrederea, le-a tot repetat că nu le vrea nimeni răul, i-a convins că Thula Thula este noul lor cămin. Cu timpul omul și elefanții au ajuns să comunice unii cu alții, au devenit prieteni adevărați. Anthony a fost adoptat ca un nou membru al familiei elefănțești. Și-au trăit fericiți până la adânci bătrânețe ...

Ei, n-a fost chiar așa. Din păcate, în anul 2012, Lawrence Anthony a murit în urma unui atac de cord. Se povestește că Nana a simțit imediat acest lucru și a venit la casa prietenului său, cu toată familia aliniată în urma ei, pentru un ultim salut, exact la fel cum venise la corpul neînsuflețit a micului elefant Thula sau la rămășițele pământești ale lui Mnumzane. Oameni și elefanți, nu suntem chiar atât de diferiți.

Thula Thula există cu adevărat și primește și-acum oaspeți, la fel ca pe vremea lui Anthony. Iar cine are drum pe-acolo are toate șansele de-a se întâlni cu Nana și cu faimoasa ei familie.

Cine știe ... Poate și pașii mei se vor rătăci pe-acolo într-o bună zi ...