Autori

Am terminat cartea despre Oscar Wilde mai mult din încăpățânare decât din plăcere. Nu mi s-a părut prost scrisă dar autorul a fost parcă prea sigur pe el. Peter Ackroyd inventează un Wilde ordonat, reflexiv, aproape înțelept, când omul real pare să fi fost impulsiv, contradictoriu și adesea imprudent. Un Wilde „rezolvat” nu există. Iar când îl rezolvi, îl adormi și pe el și pe cititor.

Cartea este o autobiografie fictivă, concepută de Peter Ackroyd, în care Oscar Wilde, aflat la câteva luni înainte de moarte, își rememorează viața sub forma unui jurnal intim. Vocea narativă îi aparține lui Wilde, dar perspectiva este una retrospectivă, filtrată de boală, exil și epuizare.

Textul urmărește principalele etape ale vieții sale, ascensiunea socială și literară, succesul londonez, relațiile personale, conflictul cu societatea victoriană, procesele, închisoarea și anii finali petrecuți în sărăcie la Paris. Accentul nu cade pe acțiune, ci pe reflecție, pe felul în care Wilde își interpretează propriile alegeri, iluzii și erori.

Cartea nu este o biografie documentară, ci o reconstrucție literară a conștiinței unui om care își privește viața din punctul ei terminal. Nu caută să stabilească adevăruri istorice noi, ci să exploreze memoria, declinul și identitatea, așa cum ar fi putut fi trăite și gândite de Wilde la sfârșit, în imaginația lui Peter Ackroyd.

Ce mi-a rămas după lectură nu e admirația și nici compasiunea pură pentru protagonist, ci un disconfort real, născut din senzația unei intruziuni prea asumate în viața unui om pe care autorul nu l-a cunoscut. Și totuși, dincolo de această rezervă, Wilde așa cum apare în această carte nu mai e martir, dar nici erou. E un om strălucitor, iresponsabil, seducător și obositor, prins într-un sistem care pedepsește selectiv și se spală pe mâini cu eleganță.