Autori
Isabel Allende

Casa spiritelor
Isabel Allende
★★
Citită în 2026
Din păcate pentru mine, această carte nu mi-a ajuns nici la suflet, nici măcar la minte. Am descoperit în ea femei admirabile mai ales pentru cât suportă și pentru resemnarea lor din puf, bărbați căpcăuni-șefi care sunt iertați sau devin simple extensii, „prizonieri” ai unei iubiri unice. Sărăcia e descrisă, dar nu prea convingător, iar violența de la final e urâtă și bruscă și seamănă cu o obligație morală bifată în grabă. Personajele nu prea au adâncime și ajung astfel să fie clișee plicticoase, chiar dacă povestea este spusă frumos. Casa spiritelor vrea să fie mare, profundă și politică, dar preferă să fie confortabilă. Am citit-o ca pe un exercițiu de răbdare și am închis-o cu un oftat de ușurare. Mi s-a părut literatură frumos ambalată, cu mize mici. Nici măcar nu am învățat mare lucru despre Chile. Cred că, după Inés a sufletului meu care nu mi-a plăcut prea mult, cu această carte îmi iau definitiv rămas bun de la Isabel Allende.
Prefer Nocturnă în Chile de Roberto Bolaño.
Este romanul emblematic al autoarei și un reper mondial al ficțiunii latino-americane, susținut de traduceri, adaptare și lectura mai multor generații.

Inés a sufletului meu
Isabel Allende
Fără notă