Autori

Mu încearcă din răsputeri să nu fie o „vacă nătângă”: observă, judecă, face legături și încearcă să înțeleagă de ce oamenii și vacile din jurul ei se poartă așa cum se poartă. Numai că lumea îi oferă informația cu țârâita, iar logica, oricât ar fi ea de bună, nu te ajută întotdeauna dacă nu cunoști toate datele problemei.

Îți vine să râzi de vacile care încearcă să descifreze rostul vacilor negre și al celor roșcate, până când îți dai seama că nici noi nu suntem cu mult mai breji. Vedem o bucățică din lume, îi căutăm o explicație și ne declarăm mulțumiți când lucrurile par să se lege.

În fundalul memoriilor văcuței Mu se întrevăd anii grei de după Războiul Civil spaniol, dar Atxaga nu transformă povestea într-o lecție de istorie. O lasă să rămână povestea unei vaci curioase, încăpățânate și foarte preocupate să gândească cu propriul cap.

Laimoticul cărții pare e fi vorba: Nimeni nu-i mai nătâng ca vaca nătângă. Numai că, la sfârșit, nu mai e foarte limpede cine sunt vacile.

O cărticică simpatică și isteață, un soi de fabulă pentru adulți, presărată cu „înțelepciunea populară” a văcuței Mu, care și pe românește sună minunat.