Băița – La scăldat

Într-o zi Colocatarul a venit acasă cu o ciudățenie portocalie de plastic cu capac transparent, tot de plastic , și ne-a zis că asta-i băița noastră. Cică citise el prin cărți sau pe internet cine-și mai aduce aminte, că nouă canarilor ne place nespus de mult să ne scăldăm. Ce ignorant,  bineînțeles că ne place, ce-și închipuia, că suntem niște răpănoși ?

Dar ce zicea el c-o să fie cădița noastră, n-a fost taman pe gustul nostru. Cutiuța portocalie se agăța cu niște cârlige de barele coliviei în dreptul ușii de la intrare. De-a dreptul dubios. Da noi pe unde mai ieșim să zburăm? Și ce-i cu înghesuiala asta, ne trebuie mai mult spațiu de manevră. Da, dacă intrăm acolo oare suntem în siguranță? Am refuzat categoric să intrăm în cutiuță. Să facă el baie în condițiile astea necănărești. Nouă să ne ofere ceva mai de soi.

Bun, prima bătălie am câștigat-o. Neavănd ce face, Colocatarul a dat jos capacul transparent și a așezat cădița pe cea mai mare și mai trainică ușiță a casei noastre. Altă mâncare de pește. Am mers la scăldat imediat. Ne-am ambalat așa de tare că am stropit totul în jur, nisip, bobițe, perdea, perete, parcă dăduse o ploaie de vară în casă. Colocatarul s-a luat cu mâinile de cap. Treaba lui, n-avea decât să curețe tot, să ne schimbe nisipul că mirosea foarte urât, să ne dea boabe noi și crocante. Să-i fie învățătură de minte și să se gândească bine la consecințele faptelor lui.

Cu timpul am ajuns la un armistițiu. Ne așează cădițete direct pe jos, fără capacul acela urât, cu apă călduță numai bună de-o băiță. Noi venim la scăldat, ne bălăcim după pofta inimii iar apoi zburăm în căsuțele noastre să ne aranjăm penele și să ne uscăm. Colocatarul trebuie doar să șteargă apa ce-am vărsat-o și gata, toată lumea e mulțumită. Noi facem baie cam odată pe săptămână, nu vrem chiar în fiecare zi. Hai de două ori, când avem chef, dar nu mai des.

O chestiune extrem de importantă de care trebuie să ținem cont în timpul scăldatului e cât de tare ne putem uda penele. Dacă se înmoaie prea tare cu apă ne îngreunează într-atât încât nu mai putem zbura până sus în colivie. O tragedie! Cine-a mai văzut canar ce dă tare, tare din aripioare da cade ca o plăcintă la pământ? Dacă pândește o pisică prin preajmă, ce ne facem. Așa că am adoptat următoarea strategie. Intrăm în apă până la glezne, după care verificăm dacă putem să ne înălțăm în siguranță. După aceea revenim, ne udăm și burtica și ne încercăm din nou puterile. Dacă suntem încredințați că totul e sub control, îi dăm bătaie și facem o baie adevărată. Ei, ce ziceți, suntem deștepți nu?

Mai avem o strategie, dar poate fi aplicată numai iarna. Ne-a destăinuit-o Aurică, cel mai bătrân și mai înțelept dintre noi. Cănd ne murăm prea tare mergem pe calorifer. Timpul de uscare se reduce considerabil. Voi știați secretul ăsta?

Cam atât am avut de spus. Revenim cu alte destăinuiri cu altă ocazie.

Gata, am ajuns cu bine acasă
Despre AncaHM Articolele 562
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.