Avram Iancu

În familia noastră numele lui Avram Iancu se rostea în șoaptă. O șoaptă plină de respect pentru Craiul Munților, încăpățânatul luptător pentru drepturile moților lui. Cine știe, poate vreun strămoș de-al nostru a luptat în legiunile lui, mi-ar plăcea idea. Acum că am ajuns atât de aproape de locul în care s-a născut era păcat să nu trecem pe la casa memorială ce-i păstrează amintirea. Am cotit-o așadar din drumul principal spre Vidra până în satul Incești, din actuala comună Avram Iancu.

Era deja spre seară când am ajuns la destinație, să fi tot fost ora șase. Porțile erau zăvorâte, dar am îndrăznit să intrăm în curtea casei. Pe ușă, programul zicea că ar fi trebuit să venim mai devreme, cel târziu la patru după amiaza. Am dat noi ocol căsuței tradiționale moțești cu acoperiș înalt cu șindrilă, cu geamuri mititele și spoită într-un alb imaculat. Am încercat să tragem cu ochiul prin ferestrele dependințelor ridicate mult mai târziu decât casa și unde astăzi este amenajat un mic muzeu, dar n-am zărit mare lucru. Dezamăgite, ne pregăteam de plecare.

Dar prost să fii, noroc să ai. În fața casei tocmai se oprise un autocar din care se scurgea o trupă de elevi. În fruntea lor era un bărbat cu o cheie în mână ce venea țintit spre casa lui Avram Iancu. Măi să fie, ce potriveală fericită, hop și noi după tineretul studios. Așa am putut noi intra în căsuța unde s-a născut și a crescut Craișorul Munților și am ascultat câteva explicații.

Casa a fost ridicată de Alisandru și Ana părinții lui Avram Iancu, pe la anul 1800. Erau o familie nițel mai înstărită și au putut să-și trimită fiii la învățătură. Fiul cel mare era destinat preoției, celălalt urma să devină învățător. Dar povestirile istorice le puteți găsi în altă parte, eu am să spun doar vreo două vorbe despre ce-am văzut. Din pridvorul îngust am putut intra direct în cele două încăperi, una mai mititică ce era destinată oaspeților și cea mare, a familiei. Erau adunate aici tot felul de obiecte care să amintească de felul în care-și duceau viața oamenii din vremea aceea. Era și patul în care a dormit eroul nostru, până și leagănul copilăriei. Dar cel mai important,  atârnat pe perete și împodobit cu o panglică tricoloră, stătea la loc de cinste fluierul din lemn de tei la care Avram Iancu obișnuia să-și cânte amărăciunea în ultima parte a vieții.

Îmi pare tare rău că satul românesc a luat-o razna. De ce-au dispărut căsuțele astea frumoase? De ce-au răsărit în locul lor case ca la oraș, portocalii, rozalii, cu acoperiș de azbest sau țiglă în cele mai trăznite culori. De ce casele tradiționale supraviețuiesc doar dacă  aminteasc de un personaj celebru?

Dacă aș câștiga la loto, asta mi-ar plăcea să fac. Să construiesc o pensiune  întinsă de-a lungul unei întregi ulițe, cu multe case presărate prin grădini, cu pomi fructiferi din belșug, cu trandafiri la poartă și cu câteva orătănii presărate în curte, cam așa cum era străduța bunicilor. Casele ar trebui să fie musai din lemn cu podele care să duduie sub tălpi. Acoperișul să fie din șindrilă sau țiglă din pământ ars, ferestrele să fie mititele dar obligatoriu cu mușcate pe pervaz. Iar pereții să fie albi, spoiți cu var în fiecare primăvară. E un vis frumos.

2014-06-07 102 Avram Iancu - Incești

2014-06-07 105 Avram Iancu - Incești
În pridvor
2014-06-07 106 Avram Iancu - Incești
În camera de oaspeți

2014-06-07 108 Avram Iancu - Incești

2014-06-07 109 Avram Iancu - Incești

2014-06-07 110 Avram Iancu - Incești

2014-06-07 113 Avram Iancu - Incești

2014-06-07 115 Avram Iancu - Incești

2014-06-07 116 Avram Iancu - Incești

Despre AncaHM Articolele 555
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.