Rafturile mele

Iată o carte care m-a ajutat să înțeleg câte ceva despre regiunea Caucazului și despre încâlcitele ei probleme. Înainte de-a o citi, înainte de-a pleca într-o excursie acolo, cunoștințele mele în materie tindeau către zero.

Ar fi trebuit să scormonesc adânc prin memorie pentru a găsi niscaiva frânturi de informație. Prometeu fusese, paremise, înlănțuit pe muntele Elbrus, la marginea lumii. Vrăjitoarea Medeea se trăgea din acele locuri cu lână de aur. Îmi mai aminteam vag de-o carte a lui Alexandre Dumas despre o călătoria făcută prin Caucaz, în care povestea cum se întâlnise cu războinici de temut și cu oameni pe jumătate sălbatici. Teribilul tătuc Stalin era gruzin. Nu cu mult timp în urmă, ne invadau la televizor știri despre evenimente schismatice și sângeroase ce-aveau loc acolo. Impresiile generale nu erau așadar tocmai favorabile. Pe de altă parte, ca o contragreutate demnă de luat în seamă, am întrezărit de nenumărate ori printre rândurile marilor scriitori ruși fascinația pe care o aveau pentru Caucaz. Nebuloasele din capul meu s-au limpezit după ce-am citit Caucazul:o introducere.

Autorul, Thomas de Waal , este un jurnalist britanic specializat în această regiune, în care a și a trăit ceva timp. Introducerea nu este singura lui carte despre Caucaz, mai are vreo două ce tratează subiecte fierbinți precum: genocidul armean, războiul din Nagorno Karabakh, războiul din Cecenia. Eu una nu m-am încumetat să mă înfrupt din asemenea delicatese, m-am oprit la introducere.

După părerea mea, cartea prezintă, cu cap limpede și cu sânge rece englezesc, un rezumat al istoriei regiunii. În câteva sute de pagini au încăput evenimente petrecute de la tata Noe și până în prezent. Autorul se concentrează în special pe zona cuprinsă între cele două lanțuri muntoase, Caucazul Mare la nord și Caucazul Mic la sud - locul în care au renăscut din propria cenușă vechile regate caucaziene: Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Nu-i uită însă nici pe cecenii, osetinii, ingușii, cerchezii ... agățati de versantul nordic al Caucazului Mare, populații care n-au reușit să se desprindă de Rusia. Unele dintre ele nici măcar n-au reușit să supraviețuiască până în zilele noastre.

Istoria pe care o descoperim încetul cu încetul este încâlcită și de cele mai multe ori crudă. Balcanii noștri par blânzi în comparație cu s-a întâmplat în Caucaz. E o istorie făcută de o mână de oameni mândri, belicoși și încăpățânați care au reușit să supraviețuiască imperiilor ce s-au perindat prin ograda lor, de la persani și romani, până la turci otomani și ruși. Din păcate, calitatea lor cea mai mare - îndârjirea cu care știu lupta pentru dreptul de-a rămâne ei înșiși - le face și un mare deserviciu, îi dezbină peste măsură. Sângele fierbinte ce le curge prin vene îi determină să se ia la harță mult prea des.

Concluzia la care ajunge autorul e următoarea: popoarele din Caucaz ar duce-o mult mai bine dacă ar fi în stare să perceapă regiunea în care trăiesc ca pe un tot unitar, un monolit capabil să facă față țărilor mult mai mari și mai puternice care le înconjoară. Sunt atât de multe lucruri care le unesc, o cultură și o istorie comune, un sistem economic interconectat ( construit în timpul dominației rusești ). Lipsește doar un declic în mintea lor, care să-i trezească din vraja dezbinării în care se află.