Autori

Opt povestiri scurte, scrise simplu și clar, cu precizia unui bisturiu. Alice Munro pornește de la întâmplări aparent obișnuite, dar fiecare poveste deschide mai multe fisuri decât promite la început. Nu sunt texte agreabile și lumea lor nu e ușor de locuit. Oamenii sunt inteligenți, fini uneori, dar adesea conduși de impuls, frică, orgoliu sau nevoia de a controla. Munro nu dă verdicte și nu consolează. Te lasă să te întrebi nu doar ce a vrut să spună ea, ci ce ai înțeles tu și de ce unele povești continuă să te roadă după ce le-ai terminat.

Fugara. Oamenii își construiesc cuștile, le numesc iubire, salvare sau dreptate și apoi se miră că nu mai pot ieși din ele. Capra, singura fără teorie, face ce-i trece prin cap și tocmai de aceea e singura cu adevărat liberă. De aceea trebuie eliminată.

Ocazie. „Puțini oameni, foarte puțini, au câte o comoară, și, dacă ai, fă bine și ține-te cu dinții de ea.” Orice ocazie care îți schimbă viața îți și ia ceva, nu doar îți dă. Nu mi se pare că ocazia o sărăcește pe Juliet. O face mai greu de redus la o singură poveste.

Curând. Toți trăiesc într-un timp al potențialului. Sara așteaptă să o revadă pe Juliet. Sam grădinărește, ca și cum viața ar continua firesc. Irene se pregătește de măritiș. Juliet vine din vest cu o viață nouă, încă în plină desfășurare. „Curând” e promisiunea că lucrurile încă pot deveni ceva. Dar potențialul nu se împlinește la fel pentru toți. Pentru unii e început. Pentru alții, ultima formă a speranței.

Tăcere. Munro ne povestește doar partea Julietei și ne lasă să bâjbâim după Penelope. Tocmai de aceea ruptura pare nedreaptă: nu avem acuzație, nu avem apărare, nu avem verdict. Avem doar o mamă rămasă cu întrebarea și o fiică devenită inaccesibilă.

Pasiune. Grace descoperă că o viață sigură poate fi insuficientă, iar o viață intensă poate fi imposibilă. Pasiunea nu o eliberează complet, dar îi strică pentru totdeauna inocența față de o fericire cuminte.

Greșeli. Adulții ascund, justifică și rescriu trecutul, dar copilul trăiește în umbra a ceea ce nu i se spune. Vina nu se transmite prin mărturisire, ci prin tăcere. Cei mari fac greșelile, cei mici le moștenesc nelămurite.

Trucuri. Robin trăiește ani întregi sub vraja unei interpretări greșite. O întâlnire care ar fi putut deveni început se transformă în rană, nu din vină clară, ci dintr-un truc al aparențelor. Viața nu pedepsește mereu, uneori doar încurcă ițele, iar oamenii își construiesc singurătatea din ceea ce au crezut că au înțeles.

Puteri. Tessa poate găsi ce e pierdut, dar nu se poate salva pe sine. Ollie are puterea murdară de a folosi darul altuia și de a rescrie povestea. Nancy rămâne martora lucidă a unei nenorociri pe care n-o poate repara. Finalul nu aduce mângâiere, ci refuzul unei minciuni consolatoare.

Nu pot spune că mi-a plăcut lumea lui Alice Munro, dar a reușit să mă țină captivă în ea mai mult decât aș fi vrut.

Pentru scriitură i-aș da cinci stele. Pierde una la mine nu pentru ambiguitate, care adesea îi reușește foarte bine, ci pentru momentele în care lipsa de claritate pare să ia locul tensiunii. Unele povești rămân deschise în mod fertil. Altele te lasă mai degrabă să bâjbâi.