{"version":"1.0","provider_name":"Uli\u021barnica","provider_url":"https:\/\/www.ulitarnica.ro\/wp","author_name":"AncaHM","author_url":"https:\/\/www.ulitarnica.ro\/wp\/author\/ancahm\/","title":"Firenze - prin biserici - Uli\u021barnica","type":"rich","width":600,"height":338,"html":"<blockquote class=\"wp-embedded-content\" data-secret=\"4Q0XUhvoBn\"><a href=\"https:\/\/www.ulitarnica.ro\/wp\/firenze-prin-biserici\/\">Firenze &#8211; prin biserici<\/a><\/blockquote><iframe sandbox=\"allow-scripts\" security=\"restricted\" src=\"https:\/\/www.ulitarnica.ro\/wp\/firenze-prin-biserici\/embed\/#?secret=4Q0XUhvoBn\" width=\"600\" height=\"338\" title=\"&#8222;Firenze &#8211; prin biserici&#8221; &#8211; Uli\u021barnica\" data-secret=\"4Q0XUhvoBn\" frameborder=\"0\" marginwidth=\"0\" marginheight=\"0\" scrolling=\"no\" class=\"wp-embedded-content\"><\/iframe><script>\n\/*! This file is auto-generated *\/\n!function(d,l){\"use strict\";l.querySelector&&d.addEventListener&&\"undefined\"!=typeof URL&&(d.wp=d.wp||{},d.wp.receiveEmbedMessage||(d.wp.receiveEmbedMessage=function(e){var t=e.data;if((t||t.secret||t.message||t.value)&&!\/[^a-zA-Z0-9]\/.test(t.secret)){for(var s,r,n,a=l.querySelectorAll('iframe[data-secret=\"'+t.secret+'\"]'),o=l.querySelectorAll('blockquote[data-secret=\"'+t.secret+'\"]'),c=new RegExp(\"^https?:$\",\"i\"),i=0;i<o.length;i++)o[i].style.display=\"none\";for(i=0;i<a.length;i++)s=a[i],e.source===s.contentWindow&&(s.removeAttribute(\"style\"),\"height\"===t.message?(1e3<(r=parseInt(t.value,10))?r=1e3:~~r<200&&(r=200),s.height=r):\"link\"===t.message&&(r=new URL(s.getAttribute(\"src\")),n=new URL(t.value),c.test(n.protocol))&&n.host===r.host&&l.activeElement===s&&(d.top.location.href=t.value))}},d.addEventListener(\"message\",d.wp.receiveEmbedMessage,!1),l.addEventListener(\"DOMContentLoaded\",function(){for(var e,t,s=l.querySelectorAll(\"iframe.wp-embedded-content\"),r=0;r<s.length;r++)(t=(e=s[r]).getAttribute(\"data-secret\"))||(t=Math.random().toString(36).substring(2,12),e.src+=\"#?secret=\"+t,e.setAttribute(\"data-secret\",t)),e.contentWindow.postMessage({message:\"ready\",secret:t},\"*\")},!1)))}(window,document);\n\/\/# sourceURL=https:\/\/www.ulitarnica.ro\/wp\/wp-includes\/js\/wp-embed.min.js\n<\/script>\n","thumbnail_url":"https:\/\/www.ulitarnica.ro\/wp\/wp-content\/uploads\/2019\/01\/2019-01-26-0406-Firenze.jpg","thumbnail_width":1000,"thumbnail_height":750,"description":"Bisericile \u0219i m\u0103n\u0103stirile Floren\u021bei sunt un muzeu cu exponate \u00eempr\u0103\u0219tiate \u00een tot ora\u0219ul. Majoritatea sunt cam anoste pe dinafar\u0103, cl\u0103diri imense, ocru-mohor\u00e2te \u00eenghesuite \u00eentre cl\u0103diri asem\u0103n\u0103toare. Domul face excep\u021bie, \u0219i c\u00e2teva fa\u021bade marmorate ce \u00eenveselesc atmosfera. Pe din\u0103untru \u00eens\u0103 bisericile Floren\u021bei sunt spectaculoase. Mai to\u021bi arti\u0219tii celebrii ai Rena\u0219terii au muncit la construirea sau la \u00eempodobirea lor. A fost pl\u0103cut s-o iau la pas prin ora\u0219, pe str\u0103du\u021be \u00eentortocheate \u0219i s\u0103 fac pu\u021bin\u0103 munc\u0103 de detectiv ca s\u0103 le g\u0103sesc, s\u0103-mi ating obiectivele trecute pe lista dorin\u021belor. A fost amuzant s\u0103 reg\u0103sesc \u00een frescele pictate pe pere\u021bi acum cinci sute de ani apuc\u0103turi ce amintesc de metehnele noastre. Negustori boga\u021bi, cet\u0103\u021beni \u021ban\u021bo\u0219i, matroane respectabile ce luau parte la&nbsp; s\u0103rb\u0103tori religioase, amestec\u00e2ndu-se f\u0103r\u0103 jen\u0103 printre personajele din evanghelii. Povestiri biblice asezonate cu istorii contemporane, personaje de poveste cu un auditoriu cules de pe str\u0103zile Floren\u021bei din acele vremuri. \u00centr-un fel, am r\u0103sfoi parc\u0103 un ziar florentin de acum cinci sute de ani, cu potenta\u021bi str\u0103duindu-se s\u0103 apar\u0103 \u00een prim-plan. Exist\u0103 \u0219i o gr\u0103mad\u0103 de selfie-uri \u00een frescele bisericilor florentine, autoportrete ale arti\u0219tilor ce nu s-au r\u0103bdat s\u0103 nu se strecoare \u00een poveste. Ceea ce le salveaz\u0103 \u00eens\u0103 de derizoriul produc\u021biilor moderne e frumuse\u021bea lor incontestabil\u0103. Sunt, \u00een fond, punctul de plecare al modului \u00een care am fost \u00eenv\u0103\u021ba\u021bi s\u0103 privim o imagine. P\u00e2n\u0103 \u0219i eu, fotograf amator, trebuie s\u0103 \u021bin seama de regulile de compozi\u021bie \u0219i de perspectiv\u0103 ce s-au n\u0103scut \u00een rena\u0219terea italian\u0103, dac\u0103 vreau s\u0103 fac fotografii c\u00e2t de c\u00e2t reu\u0219ite, bine\u00een\u021beles. Santa Maria del Fiore,&nbsp;Battistero di San Giovanni,&nbsp;Campanile di Giotto Cea mai impresionant\u0103 dintre toate bisericile Floren\u021bei r\u0103m\u00e2ne, dup\u0103 p\u0103rerea mea, Domul, mai exact Santa Maria del Fiore. M-am izbit cu nasul de zidurile ei venind de pe o str\u0103du\u021b\u0103 \u00eengust\u0103 \u0219i cam anost\u0103, a\u0219a c\u0103, \u00een momentul \u00een care am z\u0103rit muntele acela alb r\u0103s\u0103rit \u00een mijlocul pie\u021bei, desenat cu flori verzi \u0219i rozulii, \u00eembr\u0103cat \u00een marmur\u0103 din cap p\u00e2n\u0103 \u00een picioare, mi-a sc\u0103pat o exclama\u021bie admirativ\u0103. I-am dat ocol de nenum\u0103rate ori, uimit\u0103 de dantel\u0103riile de pe pere\u021bi. C\u00e2t\u0103 munc\u0103 \u0219i mig\u0103leal\u0103 stau ascunse \u00een pere\u021bii \u0103\u0219tia! Nici clopotni\u021ba lui Giotto nu-i de lep\u0103dat, supl\u0103 \u0219i gra\u021bioas\u0103 \u00een compara\u021bie cu catedrala. Baptisteriul e mai potolit, dar are circumstan\u021be atenuante pentru c\u0103 e mult mai vechi dec\u00e2t concurentele sale. Pentru a vedea cum se cuvine aceste minun\u0103\u021bii am luat un bilet de intrare de la o cas\u0103 de bilete ascuns\u0103 sub o poart\u0103 a unei cl\u0103diri ce m\u0103rginea pia\u021ba. Biletul era valabil 72 de ore \u0219i-mi d\u0103dea acces la&nbsp;Museo dell&#8217;Opera del Duomo, la&nbsp;Battistero di San Giovanni, m\u0103 invita s\u0103 urc \u00een&nbsp;Campanile di Giotto \u0219i \u00een Cupola Catedralei ( doar cu o rezervare suplimentar\u0103 pentru o anumit\u0103 or\u0103, pentru a evita \u00eembulzeala ) \u0219i s\u0103 cobor \u00een&nbsp;Cripta Catedralei. Catedrala \u00een sine se putea vizita gratis, de unde \u0219i coada de la intrare. Am \u00eenceput cu \u00eenceputul, cu Baptisteriul cea mai veche construc\u021bie din cele trei. Tradi\u021bia spune c\u0103 a fost ridicat deasupra unui templu al lui Marte ce exista aici de pe vremea romanilor, dar nu e foarte sigur c\u0103-i adev\u0103rat. Oricum, un baptisteriu exista aici \u00een primele secole de cre\u0219tinism, pe vremea c\u00e2nd oamenii primeau botezul \u00een anii maturit\u0103\u021bii iar necre\u0219tinii nu erau primi\u021bi \u00een biseric\u0103 \u00eenainte de a acest eveniment. Baptisteriul era ca un fel de antecamer\u0103 pentru cei nehot\u0103r\u00e2\u021bi. E construit sub forma unui octogon, ca mai toate baptisteriile din primii ani ai erei cre\u0219tine, ca un simbol al rena\u0219terii: existau cele \u0219ase zile ale crea\u021biei, duminica Domnului \u0219i o a opta zi, cea a rena\u0219terii spirituale primite o dat\u0103 cu botezul. C\u0103l\u0103torul venit dintr-o lume ortodox\u0103 se simte ca acas\u0103 \u00een baptisteriu. Icoanele de pe pere\u021bi, Iisus Pantocrator te trimit cu g\u00e2ndul la bisericile de acas\u0103, chiar dac\u0103 aici s-a f\u0103cut risip\u0103 de poleial\u0103 aurit\u0103, nu ca pe la noi. N-am apucat s\u0103 v\u0103d prea multe din ceea ce exist\u0103 mai jos de cupol\u0103 din pricina lucr\u0103rilor de renovare. Undeva, pe-acolo se afl\u0103 \u0219i morm\u00e2ntul lui&nbsp;Baldassarre Cossa, antipapa Ioan al 23-lea, cel care a ajutat la aprinderea stelei familiei de Medici, bancherii lui personali. Cele mai renumite atrac\u021bii ale Baptisteriului florentin sunt por\u021bile de bronz turnate la \u00eenceputul secolului al 15-lea. Ce vedem noi acum sunt doar copii, originalele fiind puse la p\u0103strare \u00een&nbsp;Museo dell&#8217;Opera del Duomo. Cea mai veche poart\u0103 apar\u021bine lui&nbsp;Andrea Pisano&nbsp;dar celelalte dou\u0103, mult mai renumite, lui Lorenzo Ghiberti. Poarta ce st\u0103 cu fa\u021ba spre Catedral\u0103 e cea mai pre\u021buit\u0103. Povestea spune c\u0103 \u00een momentul \u00een care Michelangelo i-a v\u0103zut panourile de bronz str\u0103lucind \u00een soare a murmurat: minunat\u0103 lucrare, o poart\u0103 demn\u0103 de paradis. \u0218i de-atunci a\u0219a i-a r\u0103mas numele, Poarta Paradisului.&nbsp; Catedrala Santa Maria del Fiore e imens\u0103. Construc\u021bia ei a \u00eenceput \u00een anul 1296 dup\u0103 planurile arhitectului ce p\u0103rea foarte productiv \u00een acea perioad\u0103,&nbsp;Arnolfo di Cambio. Partea proast\u0103 a fost c\u0103, din pricina m\u0103rimii ei \u0219i a spa\u021biului imens ce se deschidea spre cer deasupra transeptului, nimeni nu s-a \u00eencumetat s\u0103-i construiasc\u0103 un acoperi\u0219. Cupola, minunea \u00eenf\u0103ptuit\u0103 de Filippo Brunelleschi, a fost construit\u0103 abia peste un veac \u0219i jum\u0103tate. Este \u0219i ast\u0103zi un exemplu de m\u0103estrie arhitectural\u0103, cea mai mare cupol\u0103 de c\u0103r\u0103mid\u0103 ce s-a construit vreodat\u0103. C\u00e2nd vezi ce instrumente s-au folosit pentru a ridica acel monstru de cupol\u0103, la \u00een\u0103l\u021bimea aceea, te \u00eentrebi cum de-a fost posibil. \u00cen realitate sunt dou\u0103 cupole, construite una peste alta, sprijinindu-se una de alta. M-am \u00eencumetat \u0219i-am urcat p\u00e2n\u0103 \u00een v\u00e2rf de\u0219i n-a fost tocmai u\u0219or, pe sc\u0103ri abrupte \u0219i coridoare str\u00e2mte. M-am strecurat \u00een spa\u021biul dintre cupole, m\u00e2ng\u00e2ind c\u0103r\u0103mizile \u00een\u021bepenite acolo de sute de ani. R\u0103splata a fost pe m\u0103sura efortului. A fost pl\u0103cut s\u0103 privesc Floren\u021ba de la \u00een\u0103l\u021bimea aceea, s\u0103 studiez harta cea adev\u0103rat\u0103 ce mi se \u00eentindea la picioare, s\u0103-mi trag sufletul pe b\u0103ncu\u021b\u0103, la soare. Dar dup\u0103 aceast\u0103 experien\u021b\u0103 am hot\u0103r\u00e2t s\u0103 ignor cu des\u0103v\u00e2r\u0219ire Campanila \u0219i priveli\u0219tele ei. O ascensiune pe excursie \u00eemi e de-ajuns. \u00cen interior, Santa Maria del Fiore a foarte sobr\u0103, protestant\u0103 de-a dreptul. \u00cen afara cupolei pictate de Vasari ( ce pare foarte \u00eendep\u0103rtat\u0103 de la nivelul podelei ) \u0219i a celor doi condotieri maiestuo\u0219i picta\u021bi pe pere\u021bi, n-am remarcat nimic spectacoulos. Poate doar desenul frumos de marmur\u0103 al podelei. Sub pardoseala actual\u0103 se afl\u0103 Cripta \u00een care se poate cobor\u00e2. Am v\u0103zut acolo r\u0103m\u0103\u0219i\u021be ale vechii biserici peste care s-a construit actuala catedrala, Santa Reparata, \u0219i nenum\u0103rate pietre de morm\u00e2nt. N-am re\u021binut multe lucruri dup\u0103 vizita din cript\u0103. Mai interesant\u0103 a fost vizita la&nbsp;Museo dell&#8217;Opera del Duomo,&nbsp;aflat \u00eentr-o cl\u0103dire din spatele catedralei, spa\u021biu folosit de c\u00e2nd e lumea drept \u0219antier consacrat pentru ridicarea \u0219i \u00eentre\u021binerea construc\u021biilor din pia\u021b\u0103. Acum s-a amenajat aici un muzeu adev\u0103rat unde au fost adunate cele mai importante opere de art\u0103, ad\u0103postite \u00eempotriva intemperiilor \u0219i a nebunilor ce vor s\u0103 le distrug\u0103. De re\u021binut,&nbsp;&nbsp;Pieta a lui Michelangelo, ce-ar fi trebuit s\u0103 fie \u00een Dom, por\u021bile vestite ale lui Ghiberti, o gr\u0103mad\u0103 de statui ce odinioar\u0103 \u00eempodobeau cl\u0103dirile din pia\u021b\u0103 dar sunt acum scoase la pensie \u0219i \u00eenlocuite cu &#8222;tineret&#8221;. Cam at\u00e2t despre&nbsp;Piazza San Giovanni&nbsp;\u0219i monumentele ce-o \u00eempodobesc. Este, al\u0103turi de Piazza dela Signoria,&nbsp;unul din buricurile Floren\u021bei. Vr\u00e2nd-nevr\u00e2nd pa\u0219ii de conduc mereu c\u0103tre ea. Basilica di Santa Croce Imposibil de ignorat a fost \u0219i&nbsp;Basilica di Santa Croce,&nbsp;fieful c\u0103lug\u0103rilor franciscani din Floren\u021ba. Construc\u021bia ei a \u00eenceput \u00een anul&nbsp;1294, dup\u0103 planurile aceluia\u0219i Arnolfi di Cambio. Este imens\u0103 \u0219i ea. Merit\u0103 vizitat\u0103 din dou\u0103 motive, cred eu. \u00cen primul r\u00e2nd este un fel de Panteon al celebrit\u0103\u021bilor florentine. Mormintele ( sau cenotafele) unora sunt adev\u0103rate monumente, \u00een\u0219irate de-a lungul absidei bisericii, altele sunt doar marcate de pl\u0103cile de marmur\u0103 din pardoseal\u0103. Un alt punct de interes sunt frescele pictate \u00een capelele de pe peretele altarului. Am g\u0103sit acolo pove\u0219ti despre via\u021ba Sf\u00e2ntului Francisc \u0219i cea a lui Ioan Botez\u0103torul patronul Floren\u021bei, spuse de Giotto di Bondone. Frumoas\u0103 e \u0219i capella Pazzi, aflat\u0103 \u00een primul claustru \u00een care dai c\u00e2nd ie\u0219i din biseric\u0103. A fost construit\u0103 de Brunelleschi \u0219i e c\u00e2t se poate de simpl\u0103 dar deosebit de rafinat\u0103 \u0219i echilibrat\u0103. Basilica di San Lorenzo Nu departe de pia\u021ba Domului se afl\u0103 o alt\u0103 pia\u021b\u0103 \u00een care a fost ridicat\u0103 cea mai veche biseric\u0103 a Floren\u021bei,&nbsp;Basilica di San Lorenzo. Tradi\u021bia spune c\u0103 a fost consacrat\u0103 \u00een anul 393 d.H. Timp de trei sute de ani a servit drept catedral\u0103 \u0219i sediu episcopal, \u00eenainte ca acestea s\u0103 fie mutate \u00een Santa Reparata. Pe dinafar\u0103 nu arat\u0103 deloc spectaculos, nici m\u0103car fa\u021bad\u0103 nu are, s-o mai \u00eenveseleasc\u0103 ni\u021bel. Pe din\u0103untru \u00eens\u0103 e deosebit\u0103. San Lorenzo a fost biserica parohial\u0103 a Medicilor a\u0219a c-a primit \u00eentreaga lor aten\u021bie \u0219i s-a bucurat de dona\u021biile lor generoase. Biserica \u0219i capela construit\u0103 \u00een spatele ei ad\u0103postesc mormintele \u00eentregii familii. Punctele de maxim interes sunt cele dou\u0103 sacristii, opere ale lui Bruneleschi, respectiv Michelangelo. De\u0219i sunt amplasate simetric, la capetele bra\u021belor crucii transeptului c\u0103l\u0103torul de azi e complet dezorientat p\u00een\u0103 s\u0103 le viziteze. Sacristia veche a lui Bruneleschi poate fi v\u0103zut\u0103 dup\u0103 ce cumperi un bilet ce-\u021bi asigur\u0103 accesul la una bucat\u0103 subsol, la biseric\u0103 \u0219i la Biblioteca Laurenzian\u0103 ( cine are noroc \u0219i o g\u0103se\u0219te deschis\u0103 ). Sacristia nou\u0103 a lui Michelangelo e accesibil\u0103 dup\u0103 ce cumperi un alt bilet, ce-\u021bi asigura accesul la alta bucat\u0103 de subsol \u0219i la capela cea monumental\u0103, panteonul grandios \u0219i cam pompos al ducilor de Medici. San Marco La \u00eentoarcerea din Floren\u021ba am plasat m\u0103n\u0103stirea dominican\u0103 San Marco pe un loc frunta\u0219 \u00een lista preferin\u021belor mele, pentru c\u0103 mi-a oferit o surpriz\u0103 c\u00e2t se poate de pl\u0103cut\u0103 \u0219i pentru c\u0103 nu \u0219tiam mare lucru despre ea \u00eenainte de-a o vizita. Biserica se afla foarte aproape de hotelul \u00een care am stat a\u0219a c-am dat peste ea \u00een chiar prima zi, dis de diminea\u021b\u0103 (pe la 7 jum\u0103tate). \u00cen biseric\u0103 se \u021binea o slujb\u0103, i-am prins doar sf\u00e2r\u0219itul, iar muzeul se deschidea abia la 8:15 a\u0219a c-am am\u00e2nat vizita \u0219i mi-am v\u0103zut de drum. Dar am revenit \u00eentr-alt\u0103 zi \u0219i bine am f\u0103cut. San Marco a fost biserica lui Girolamo Savonarola, c\u0103lug\u0103rul ce-a pornit o revolu\u021bie puritan\u0103 \u00een Floren\u021ba \u0219i l-a izgonit pe Lorenzo Magnificul din ora\u0219. Timp de c\u00e2\u021biva ani a dominat via\u021ba ora\u0219ului, \u00eendemn\u00e2nd lumea s\u0103 renun\u021be la via\u021ba dezm\u0103\u021bat\u0103, \u00eencuraj\u00e2nd arderea cosmeticelor, a parfumurilor \u0219i, din p\u0103cate, a unor c\u0103r\u021bi considerate subversive, pe ruguri ale vanit\u0103\u021bii. Av\u00e2ntul reformator a \u021binut p\u00e2n\u0103 \u00een momentul \u00een care \u0219i-a exprimmat nemul\u021bumirile fa\u021b\u0103 de obiceiurile dezm\u0103\u021bate ale Papei, fa\u021b\u0103 de metodele de \u00eembog\u0103\u021bire pe care le practica biserica. P\u00e2n\u0103 c\u00e2nd florentinii, s\u0103tui de excesele unora dintre sus\u021bin\u0103torii lui fanatici, s-au decis c\u0103 nu mai vor s\u0103-l urmeze. Savonarola a sf\u00e2r\u0219it ars pe rug \u00een Piazza della Signoria. Un timp Savonarola a fost considerat un fel de terorist medieval cu idei \u00eenapoiate. \u00cen zilele noastre \u00eens\u0103 p\u0103rerile s-au mai schimbat. C\u0103lug\u0103rul era \u00een fond un om \u00eenv\u0103\u021bat, prieten cu Pico della Mirandola. Excesele lui r\u0103spundeau altor excese. Unii sunt de p\u0103rere c\u0103, \u00een cazul \u00een care Papa l-ar fi ascultat, Luther nu mai trebuia s\u0103 existe. Exist\u0103 ast\u0103zi voci care \u00eei cer beatificarea. San Marco este \u0219i m\u0103n\u0103stirea \u00een care a tr\u0103it \u0219i a pictat Fra Angelico. C\u0103lug\u0103rul a fost beatificat de-adev\u0103ratelea, nu cu mult timp \u00een urm\u0103, de papa Ioan Paul al II-lea. Se spune c-a dus o via\u021b\u0103 exemplar\u0103 iar Vasari aminte\u0219te \u00een cartea lui despre talentul s\u0103u rar, des\u0103v\u00e2r\u0219it. Muzeul ce s-a deschis \u00een zilele noastre \u00een cl\u0103dirile vechii m\u0103n\u0103stiri sunt un altar \u00eenchinat operelor lui. Mie uneia mi-au pl\u0103cut cel mai mult frescele g\u0103site la etaj. La cap\u0103tul sc\u0103rilor m-a \u00eent\u00e2mpinat o minunat\u0103 Bun\u0103 Vestire \u0219i, \u00een fiecare chilie, c\u00e2te o mic\u0103 fresc\u0103 cu povestiri din noul testament. Mi s-au p\u0103rut foarte frumoase, mai c-a\u0219 fi petrecut \u0219i eu o noapte \u00een piele de c\u0103lug\u0103r \u00eentr-una din chiliile acelea. Ospedale degli Innocenti Nu departe de San Marco am descoperit o pia\u021b\u0103 deosebit de frumoas\u0103. E \u00eenconjurat\u0103 pe trei sferturi de logii elegante. Una dintre ele apar\u021bine bisericii Santissima Annunziata \u00een care am intrat dar, pentru c\u0103 era slujb\u0103, n-am putut s-o studiez pe \u00eendelete. Pe o alt\u0103 latur\u0103 a..."}