1.0Ulițarnicahttps://www.ulitarnica.ro/wpAncaHMhttps://www.ulitarnica.ro/wp/author/ancahm/rich600338<blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="ObCi3uG49D"><a href="https://www.ulitarnica.ro/wp/yazd-ul-zoroastrian/">Yazd-ul zoroastrian</a></blockquote><iframe sandbox="allow-scripts" security="restricted" src="https://www.ulitarnica.ro/wp/yazd-ul-zoroastrian/embed/#?secret=ObCi3uG49D" width="600" height="338" title="„Yazd-ul zoroastrian” – Ulițarnica" data-secret="ObCi3uG49D" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no" class="wp-embedded-content"></iframe><script> /*! This file is auto-generated */ !function(d,l){"use strict";l.querySelector&&d.addEventListener&&"undefined"!=typeof URL&&(d.wp=d.wp||{},d.wp.receiveEmbedMessage||(d.wp.receiveEmbedMessage=function(e){var t=e.data;if((t||t.secret||t.message||t.value)&&!/[^a-zA-Z0-9]/.test(t.secret)){for(var s,r,n,a=l.querySelectorAll('iframe[data-secret="'+t.secret+'"]'),o=l.querySelectorAll('blockquote[data-secret="'+t.secret+'"]'),c=new RegExp("^https?:$","i"),i=0;i<o.length;i++)o[i].style.display="none";for(i=0;i<a.length;i++)s=a[i],e.source===s.contentWindow&&(s.removeAttribute("style"),"height"===t.message?(1e3<(r=parseInt(t.value,10))?r=1e3:~~r<200&&(r=200),s.height=r):"link"===t.message&&(r=new URL(s.getAttribute("src")),n=new URL(t.value),c.test(n.protocol))&&n.host===r.host&&l.activeElement===s&&(d.top.location.href=t.value))}},d.addEventListener("message",d.wp.receiveEmbedMessage,!1),l.addEventListener("DOMContentLoaded",function(){for(var e,t,s=l.querySelectorAll("iframe.wp-embedded-content"),r=0;r<s.length;r++)(t=(e=s[r]).getAttribute("data-secret"))||(t=Math.random().toString(36).substring(2,12),e.src+="#?secret="+t,e.setAttribute("data-secret",t)),e.contentWindow.postMessage({message:"ready",secret:t},"*")},!1)))}(window,document); //# sourceURL=https://www.ulitarnica.ro/wp/wp-includes/js/wp-embed.min.js </script> https://www.ulitarnica.ro/wp/wp-content/uploads/2019/09/2019-09-15-0001-coperta-1.jpg1000662Dacă-mi spunea cineva acum un an că mai există în zilele noastre oameni care practică religia zoroastriană, i-aș fi râs în nas. După mintea mea, credința asta era demult dispărută de pe suprafața pământului sau, în cel mai bun caz, mai supraviețuia diluată în marile religii contemporane, nițel în iudaism și creștinism, nițel în islam. A trebuit să ajung în Azerbaidjan și în Iran pentru a-mi revizui complet cunoștințele de cultură generală.  Ei bine da … în lume mai există astăzi între o sută și două sute de mii de zoroastrieni, cei mai mulți dintre ei locuind în comunități compacte în India și Iran. Deși nu sunt majoritari în oraș, în Yazd trăiesc cei mai mulți dintre zoroastrienii iranieni. Pe lista noastră cu obiective de vizitat erau trecute câteva locuri care aveau să-mi deschidă și mai mult ochii în legătură cu povestea lui Zarathustra și cu prima religie monoteistă a lumii pe care a înființat-o el acum mai bine de 3.700 de ani. Câte ceva despre Zarathustra și religia lui Conform celor citite pe-o plăcuță aflată în Templul Focului din Yazd, Zarathustra s-a născut în anul 1767 î.Ch. undeva în estul Iranului ( azerii se lăudau că s-a născut în Caucaz, nu știu pe cine să mai cred acum ). Mai zicea plăcuța asta că, la vârsta de 20 de ani Zarathustra a hotărât să se retragă ca un sihastru în munți pentru a medita la relele lumii în care trăia și pentru a încerca să descifreze misterul creației. A rămas acolo în rugăciune și meditație timp de 10 ani. La 30 de ani a devenit profet și s-a întors printre ai lui. La 42 de ani a reușit să-l convertească pe regele din Bactria ( în Asia Centrală ) la credința cea nouă pe care o propovăduia. Din acel moment zoroastrismul s-a răspândit în toată Persia. Zarathustra s-a sfârșit din viață la vârsta de 77 de ani într-un templu al focului din Bactria, fiind omorât mișelește de un cuceritor venit din Turan ( tot pe undeva în Asia Centrală ). Cât de adevărată o fi această poveste, doar Dumnezeu / Allah / Ahura Mazda știe precis. Concluzia la care a ajuns Zarathushtra a fost că în univers există un singur Dumnezeu, Ahura Mazda – Stăpânul Înțelepciunii, o entitate neîntrupată care este bună prin definiție. Relele au apărut pe lumea asta în timpul Big-Bang-ului, în timpul Creației. Atunci s-au născut Forțele Binelui (Spenta Mainyu) și Forțele Răului (Angra Mainyu), care s-au încăierat încă de la bun început, dezlănțuind o luptă pe viață și pe moarte care va înceta doar la sfârșitul veacurilor. Oamenii sunt prinși și ei în această bătălie cosmică, nu pe post de spectatori ci pe post de oșteni înrolați în cele două armate. Sfatul lui Zarathushtra pentru noi a fost că ar trebui să ne angajăm în luptă de partea Binelui, el va triumfa în cele din urmă. Dar ne-a atras atenția că Ahura Mazda ne ajută dar nu ne bagă în traistă. Suntem liberi să alegem între bine și rău. Mai mult chiar, suntem împovărați fiecare dintre noi cu o „misiune” și o responsabilitate personală – aceea de a susține mereu și activ binele, de a lupta împotriva răului. Un zoroastrian adevărat trebuie să fie harnic, cinstit și generos. Esența învățăturii sale este concentrată în următoarea triadă a binelui – Humata (gânduri bune), Hukhta (vorbe bune) și Huvareshta (fapte bune). Învățăturile lui Zarathustra  au circulat la început pe cale orală, sub formă de imnuri. Mult mai târziu, în timpul sasanizilor (224–651 d.Ch.) au fost adunate și consemnate într-o carte numită Avesta. Tot atunci au fost instituționalizate ca religie de stat. Avesta are mai multe părți, dintre care cea mai importantă se numește Yasna deoarece conține Gathas, versetele compuse de însuși Zarathustra. După ce sasanizii au mâncat bătaie de la arabi, religia zoroastriană a început să decadă. Islamul a proliferat repede și bine în Persia iar „adoratorii zeului focului” ce-au încercat să reziste pe poziții au fost mereu șicanați și persecutați. Până la urmă mulți dintre ei au preferat să se refugieze în India. În zilele noastre, cea mai mare comunitate de zoroastrieni se află în provincia indiană Gujarat și în jurul orașului Mumbai. Cea mai mare comunitate de zoroastrieni din Iran e adunată în jurul orașului Yazd. Atashkadeh-e Yazd Primul obiectiv zoroastrian pe care l-am vizitat noi în Yazd a fost un Templu al Focului, Atashkadeh. Construcția e de dată recentă, a fost ridicată în anul 1934 cu bani proveniți de la comunitatea parsi din India. Încă din curte Afi ne-a dezvăluit semnificația simbolului înaripat lipit pe frontispiciul clădirii și asociat în zilele noastre cu zoroastrismul. Simbolul se numește Faravahar și reprezintă un personaj bărbos înzestrat cu aripi și coadă de pasăre, ce ține în mână un inel. După unele păreri personajul ar fi însuși Ahura Mazda. După altele ar fi doar fravashi, acea bucățică neprihănită a sufletului nostru pe care am primit-o la naștere de la Ahura Mazda. Dacă am reținut eu bine explicațiile, tâlcul celorlalte semne ar fi următoarele: 1. mâna dreaptă ridicată e un îndemn pentru a lua partea binelui, 2. inelul din mâna stângă ar reprezenta angajamentul și loialitatea, 3. aripile ce ne ajută să zburăm au trei rânduri de pene pentru că reprezintă triada Binelui – gânduri bune, vorbe bune, fapte bune, 4. ar exista și o triadă a Răului reprezentată de coadă – gânduri rele, cuvinte rele și fapte rele – deasupra căreia trebuie să ne ridicăm, 5. inelul din mijloc ar reprezenta lupta continuă dintre Bine și Rău, entități reprezentate la rândul lor de cei doi șerpi galbeni. Întreaga învățătură a lui Zarathustra adunată într-un simbol. Să mai spună careva că o imagine nu face cât o mie de cuvinte. În templul propriu zis n-am găsit mare lucru – o sală în care era povestită viața și învățăturile lui Zarathustra și un mic muzeu în care erau explicate obiceiurile de zi cu zi ale zoroastrienilor. În mijlocul său însă, protejat după un perete de sticlă, se găsea un foc veșnic ce ardea într-o urnă de argint. Tradiția spune că focul acesta a fost aprins de un rege sasanid într-un templu al focului aflat undeva în sudul provinciei Fars, în anul 470 al erei noastre. Cu alte cuvinte, arde necontenit de mai bine de 1500 de ani. După ce-au început vremurile de răstriște a fost mutat dintr-un loc în altul până când în cele din urmă a ajuns în Yazd. Focurile acestea veșnice sunt foarte importante pentru zoroastrieni, mai toate ceremoniile religioase au loc în prezența lor. Sunt considerate imaculate, scântei divine și sunt venerate ca simboluri ce-l întruchipează pe Ahura Mazda. Magii ( preoții ) care au datoria să le mențină arzânde se apropie de ele așa cum se prezintă chirurgii zilelor noastre în sălile de operație, dezinfectați, îmbrăcați în alb din cap până în picioare și cu o mască pe figură, tocmai pentru a nu le altera puritatea. Muzeul Markar A doua zi am aprofundat cunoștințele încropite la Templul Focului cu prilejul unei vizite făcute la Muzeul Markar al istoriei și culturii zoroastriene. Existența acestui muzeu se datorează unui bogat parsi indian pe nume Pashootan Ji Markar, care a trăit la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. În prima încăpere a muzeului am aflat câte ceva despre povestea lui. Acest domn respectabil a aflat de condițiile grele în care trăiau coreligionarii lui din Iran pe timpul dinastiei Qajare și a hotărât să-i ajute cumva. Mai întâi a înființat un orfelinat în Yazd pentru băieții fără posibilități, convins fiind că numai printr-o bună educație vor reuși să iasă din sărăcie. După aceea s-a gândit că și fetele merită o soartă mai bună și-a mai deschis o școlă pentru ele. Mai târziu, pe lângă clădirea orfelinatului a fost ridicat și un muzeu. Ghid prin acest muzeu ne-a fost un mag zoroastrian modern. N-ai fi zis că e un mag adevărat, arăta ca oricare dintre noi și a venit la întâlnire călare pe-o motocicletă. Ne-a prezentat însă toate exponatele din muzeu și ne-a povestit o mulțime de lucruri interesante despre sărbătorile zoroastrienilor ce erau exemplificate în fotografii atârnate pe pereți. Am reținut și eu câte ceva dar nu prea multe din păcate. Cea mai importantă sărbătoare din viața unui zoroastrian e cea numită sedreh pushi‎. Seamănă mult și cu botezul nostru și cu un rit de trecere la maturitate. În timpul ceremoniei de sedreh pushi copiii ce ajung la vârsta pubertății sunt inițiați în credința zoroastriană și primiți oficial în comunitate. Acum primesc sedreh-ul și kushti-ul, două piese vestimentare speciale. Sedreh-ul este o cămașă de muselină albă cu un buzunar cusut în față, pus acolo pentru a-i aminti purtătorului că trebuie să-l umple zilnic cu gânduri bune, vorbe bune și fapte bune. Kushti-ul e un șnur lung de lână, ce semnifică faptul că purtătorul lui se angajează să urmeze de-acum înainte învățăturile lui Zarathushtra. După această ceremonie copiii sunt considerați oameni în adevăratul sens al cuvântului, responsabili pentru faptele lor. O altă sărbătoare ce mi-a atras atenția a fost cea care mi-a amintit de vardavar-ul armenesc. În Iran se numește tirgan și se sărbătorește tot în prejma solstițiului de vară cu găleți de apă aruncate peste participanți. Căsătoria este o altă sărbătoare cu un ritual special și foarte complicat. Zoroastrienii consideră căsătoria mai degrabă o uniune sfântă între două suflete, nu un contract social și de aceea o consideră un act irevocabil. Pactul de căsătorie odată încheiat trebuia respectat întreaga viață. Mireasa zoroastriană se îmbrăca în verde, nu în alb. Nunta, ca pretutindeni în lumea asta, este sărbătorită cu un chef pe cinste. Cea mai importantă zi din calendarul zoroastrian este însă nowruz, anul nou persan. Este o sărbătoare închinată focului, purității, reînnoirii și se sărbătorește la echinocțiul de primăvară, atunci când soarele triumfă în lupta cu întunericul. E atât de bine înșurubată în mintea iranienilor că n-a reușit nimeni s-o scoată de-acolo, deși generații întregi de mulahi musulmani, de o mie de ani încoace, au încercat s-o eradicheze. Nici măcar Republica Islamică și ayatolahhii ei n-au reușit să-i vină de hac. Astăzi a ajuns să fie integrată în tradiția islamică. Tot felul de începuturi se sărbătoresc în ziua de nowruz. Este considerată, de pildă, a fi ziua de naștere a califului Ali,sau ziua căsătoriei sale cu Fatima, sau ziua în care a încetat potopul și arca lui Noe a ajuns pe uscat. Pregătirile pentru Nowruz încep cu câteva săptămâni înainte de prima zi a noului an. Toată lumea, cu mic cu mare, se apucă de curățenie generală ( bătut covoare, spălat geamuri, etc. – vă sună cunoscut ? ) mai exact de  khaneh-tekani = scuturarea casei. Sunt aruncate lucrurile vechi și uzate și sunt cumpărate altele noi. În ziua de nowruz toată lumea se îmbracă cu haine noi 🙂 . Există și pentru această zi un festin dedicat, ca pentru majoritatea sărbătorilor persane, numit haft seen = cele șapte seen-uri. Pe masă trebuie obligatoriu să existe cele șapte feluri de mâncare ce încep cu litera persană „seen” și care simbolozează fiecare câte ceva: sabzeh (grâu pentru renaștere), samanu (budincă dulce pentru bogăție), senjed (fructe uscate pentru dragoste), serkeh (oțet pentru răbdare și o vârstă înaintată), seeb (mere pentru frumusețe), sir (usturoi pentru sănătate) și sumaq (boabe de sumac pentru înnoire pentru că sunt de culoarea răsăritului de soare). Mi-ar plăcea să fiu o musculiță și să trag cu ochiul să văd cum sărbătoresc iranienii nowruz-ul. Dakhmeh – Turnurile tăcerii În prima seară petrecută în Yazd am privit apusul soarelui dintr-un loc unde pe vremuri aveau loc ceremoniile dedicate apusului vieții oamenilor. În preajma a două Turnuri ale Tăcerii. Zoroastrienii cred că la moartea unui om sufletul, adică acea părticică din noi pe care am primit-o de la Ahura Mazza, se desprinde de corpul fizic și pleacă de unde a venit. În acel moment, chestia materială ce rămâne în urmă e imediat infestată de nasu, un demon controlat de forțele răului, prin urmare este cât se poate de impură și trebuie avut mare grijă să nu contamineze pământul, apa, aerul, focul, elemente considerate pure....