1.0Ulițarnicahttps://www.ulitarnica.ro/wpAncaHMhttps://www.ulitarnica.ro/wp/author/ancahm/rich600338<blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="SMFtt9dzfV"><a href="https://www.ulitarnica.ro/wp/westerplatte/">Westerplatte</a></blockquote><iframe sandbox="allow-scripts" security="restricted" src="https://www.ulitarnica.ro/wp/westerplatte/embed/#?secret=SMFtt9dzfV" width="600" height="338" title="„Westerplatte” – Ulițarnica" data-secret="SMFtt9dzfV" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no" class="wp-embedded-content"></iframe><script> /*! This file is auto-generated */ !function(d,l){"use strict";l.querySelector&&d.addEventListener&&"undefined"!=typeof URL&&(d.wp=d.wp||{},d.wp.receiveEmbedMessage||(d.wp.receiveEmbedMessage=function(e){var t=e.data;if((t||t.secret||t.message||t.value)&&!/[^a-zA-Z0-9]/.test(t.secret)){for(var s,r,n,a=l.querySelectorAll('iframe[data-secret="'+t.secret+'"]'),o=l.querySelectorAll('blockquote[data-secret="'+t.secret+'"]'),c=new RegExp("^https?:$","i"),i=0;i<o.length;i++)o[i].style.display="none";for(i=0;i<a.length;i++)s=a[i],e.source===s.contentWindow&&(s.removeAttribute("style"),"height"===t.message?(1e3<(r=parseInt(t.value,10))?r=1e3:~~r<200&&(r=200),s.height=r):"link"===t.message&&(r=new URL(s.getAttribute("src")),n=new URL(t.value),c.test(n.protocol))&&n.host===r.host&&l.activeElement===s&&(d.top.location.href=t.value))}},d.addEventListener("message",d.wp.receiveEmbedMessage,!1),l.addEventListener("DOMContentLoaded",function(){for(var e,t,s=l.querySelectorAll("iframe.wp-embedded-content"),r=0;r<s.length;r++)(t=(e=s[r]).getAttribute("data-secret"))||(t=Math.random().toString(36).substring(2,12),e.src+="#?secret="+t,e.setAttribute("data-secret",t)),e.contentWindow.postMessage({message:"ready",secret:t},"*")},!1)))}(window,document); //# sourceURL=https://www.ulitarnica.ro/wp/wp-includes/js/wp-embed.min.js </script> https://www.ulitarnica.ro/wp/wp-content/uploads/2000/09/2026-09-04-Coperta-Westerplatte-0001.jpg15361024Partea întâi – Pregătirea Westerplatte este o peninsulă aflată la intrarea în portul Gdańsk. Importanța ei vine din evenimentele din 1 septembrie 1939, când Germania a atacat Polonia. Atacul asupra garnizoanei poloneze de aici a devenit momentul simbolic al începutului celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. Pentru a înțelege de ce se aflau soldați polonezi aici trebuie mers puțin înapoi. După Primul Război Mondial, Gdańskul nu a revenit nici Germaniei, nici Poloniei, ci a devenit Orașul Liber Danzig, sub protecția Ligii Națiunilor. Populația era în mare majoritate germană, dar Polonia primise anumite drepturi economice și militare în oraș și în port. Din 1926, la Westerplatte funcționa Depozitul Militar Polonez de Tranzit (Wojskowa Składnica Tranzytowa). Pe aici intrau armele și munițiile destinate Poloniei, fără ca acestea să fie manipulate în portul propriu-zis al Danzigului. Polonezii aveau dreptul să mențină aici o garnizoană, dar Westerplatte nu trebuia să devină oficial o fortăreață. În anii 1930 au fost construite totuși, discret, cinci corpuri de gardă, cazărmi și poziții defensive camuflate. În vara anului 1939 situația devenise extrem de tensionată. Garnizoana fusese întărită clandestin și ajunsese la puțin peste 200 de oameni. La 25 august 1939, cuirasatul german Schleswig-Holstein a intrat în portul Danzig, oficial într-o vizită de curtoazie. Era o navă veche, lansată încă înainte de Primul Război Mondial, dar avea artilerie grea suficientă pentru ceea ce a urmat. La bord se afla și o unitate de asalt germană. Nava a ancorat în apropierea Westerplatte. În dimineața de 1 septembrie 1939, la aproximativ 4:45–4:48, Schleswig-Holstein a deschis focul asupra pozițiilor poloneze. La scurt timp a început și atacul terestru german. Acesta este atacul asociat în mod tradițional cu începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Merită spus însă că orașul polonez Wieluń a fost bombardat de aviația germană în aceeași dimineață, iar ordinea exactă a primelor atacuri este încă discutată. Westerplatte a rămas însă simbolul internațional al izbucnirii războiului. Garnizoana fusese pregătită pentru apărare și dispunea de poziții bine camuflate, mitraliere, mortiere și un tun de câmp. Primul atac german a fost respins. Au urmat alte atacuri, bombardamente de artilerie și, pe 2 septembrie, un raid puternic al bombardierelor în picaj Junkers Ju 87 Stuka. Atunci a fost distrus Corpul de Gardă nr. 5 și au murit mai mulți dintre apărători. Germanii se așteptaseră la o rezistență scurtă. Garnizoana a continuat însă lupta. Comanda era împărțită în principal între două personaje importante: maiorul Henryk Sucharski, comandantul garnizoanei, și căpitanul Franciszek Dąbrowski, adjunctul său. Relația dintre cei doi a devenit ulterior subiect de controversă. Mărturii apărute după război sugerează că Sucharski ar fi dorit capitularea încă din 2 septembrie, după bombardamentul devastator, în timp ce Dąbrowski ar fi insistat pentru continuarea rezistenței. Imaginea oficială creată în Polonia comunistă îl transformase însă pe Sucharski în eroul aproape unic al Westerplatte. Astăzi rolul lui Dąbrowski este mult mai bine recunoscut. Apărătorilor li se ceruse inițial să reziste doar o perioadă scurtă, în așteptarea ajutorului armatei poloneze. Ajutorul nu a venit. Pe 7 septembrie, după șapte zile de lupte, Sucharski a decis capitularea. Continuarea rezistenței nu mai avea perspectivă militară, iar garnizoana avea răniți care necesitau îngrijire. Din cei aproximativ 200 de apărători polonezi, 15 au murit, iar câteva zeci au fost răniți. Există fotografii celebre cu Sucharski mergând spre germani pentru capitulare. Generalul german Friedrich-Georg Eberhardt, impresionat de rezistența garnizoanei, i-a permis lui Sucharski să-și păstreze sabia în captivitate, un gest militar de respect acordat comandantului învins. Sabia avea să fie însă confiscată ulterior. Supraviețuitorii de la Westerplatte au devenit prizonieri de război. Germanii au folosit peninsula în timpul războiului. În 1945 zona a fost din nou afectată de luptele pentru Gdańsk. După război, Westerplatte a devenit unul dintre principalele locuri ale memoriei naționale poloneze. În 1966 a fost inaugurat marele Monument al Apărătorilor Coastei (Pomnik Obrońców Wybrzeża). Monumentul are aproximativ 25 m înălțime și este alcătuit din blocuri masive de granit. Relieful și inscripțiile sale comemorează nu numai Westerplatte, ci lupta polonezilor pentru apărarea litoralului și diferite confruntări navale din cel de-Al Doilea Război Mondial. Partea a doua – La ce ar trebui să casc gura Partea a treia – Ce a ieșit Din Gdańsk am ajuns foarte repede la Westerplatte. Peninsula nu mai pare astăzi un loc izolat, aflat în afara orașului, ci o parte a întinsei sale zone portuare și industriale. Din păcate, am găsit acolo un mare șantier. Întregul complex memorial era în curs de reamenajare, autocarul nostru nu a găsit un loc potrivit de parcare, iar drumul către intrare era nesigur și slab semnalizat. Odată ajunsă pe traseul principal, lucrurile s-au simplificat: aleea largă și asfaltată ducea fără probleme până la Monumentul Apărătorilor Coastei. Am trecut pe lângă ruina unei foste barăci, dar accesul spre alte vestigii era îngreunat de șantier și de noroi. Nu am reușit, așadar, să citesc prea bine în teren organizarea vechii garnizoane. Monumentul, cocoțat pe movila sa, domina însă întregul loc. La baza colinei am găsit, cum altfel, și un citat din Ioan Paul al II-lea. Papa rostise aceste cuvinte în 1987, chiar la Westerplatte, în fața tinerilor polonezi: Fiecare dintre voi, tineri prieteni, își găsește în viață un Westerplatte al său, o îndatorire pe care trebuie să o asume și să o împlinească, o cauză dreaptă pentru care nu poate să nu lupte, o obligație de la care nu se poate eschiva. Nu poate dezerta. Westerplatte devenea astfel o metaforă pentru încercarea personală în fața căreia fiecare om trebuie să reziste. Formularea este solemnă și foarte poloneză, dar aici, în locul în care mai puțin de două sute de militari au ținut piept timp de șapte zile unei forțe mult superioare, nu părea cu totul deplasată. Mai mult decât monumentul uriaș m-a impresionat însă micul cimitir al apărătorilor. A fost amenajat după război pe locul fostei Wartownie nr. 5, distrusă în timpul bombardamentului din 2 septembrie 1939. În mijloc se ridică o cruce mare, înconjurată de mormintele simple ale celor căzuți. Crucea este cunoscută drept Crucea lui Dąbrowski, deoarece căpitanul Franciszek Dąbrowski, adjunctul comandantului garnizoanei, a inițiat după război construirea cimitirului. În 1962, autoritățile comuniste au îndepărtat-o și au așezat în locul ei un tanc sovietic T-34. Crucea a fost salvată și dusă într-un cimitir din Nowy Port, iar în 1981, pe vremea Solidarității, s-a întors la Westerplatte. Până și memoria morților a trebuit, așadar, să supraviețuiască propriului război. Destinele celor doi comandanți au continuat foarte diferit. După capitulare, maiorul Henryk Sucharski a petrecut aproape șase ani în lagărele germane pentru prizonieri. Eliberat în 1945, s-a alăturat Corpului al II-lea polonez din Italia, dar era deja grav slăbit. A murit într-un spital militar din Napoli la 30 august 1946 și a fost înmormântat la cimitirul militar polonez de la Casamassima. În 1971, rămășițele sale au fost aduse în Polonia și înhumate la Westerplatte. Din 2022 se odihnește în cimitirul pe care l-am văzut. Franciszek Dąbrowski s-a întors în Polonia și a continuat să servească pentru o vreme în Marina Militară, chiar la Gdańsk. El s-a ocupat de păstrarea memoriei camarazilor săi și de amenajarea primului lor cimitir. Sănătatea i-a fost însă grav afectată de război și de anii de prizonierat, iar în 1950 a fost declarat invalid de război și trecut în rezervă. A murit în 1962, la Cracovia, și este înmormântat acolo. Sucharski s-a întors la Westerplatte după moarte. Dąbrowski nu este îngropat acolo, dar crucea și cimitirul pe care le-am găsit îi păstrează inițiativa. Dincolo de controversa privind deciziile lor din timpul luptei, amândoi au plătit pentru cele șapte zile din septembrie 1939 mult după ce armele au tăcut. În 4 septembrie 1939, luptele de la Westerplatte încă continuau. În 4 septembrie 2026 eram și noi acolo, pășind, după 87 de ani, printre urmele lor. 00