<?xml version="1.0"?>
<oembed><version>1.0</version><provider_name>Uli&#x21B;arnica</provider_name><provider_url>https://www.ulitarnica.ro/wp</provider_url><author_name>AncaHM</author_name><author_url>https://www.ulitarnica.ro/wp/author/ancahm/</author_url><title>Povestea familiei Bon&#x21B;a - Genealogice - Uli&#x21B;arnica</title><type>rich</type><width>600</width><height>338</height><html>&lt;blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="F861KtbiCE"&gt;&lt;a href="https://www.ulitarnica.ro/wp/povestea-familiei-bonta/"&gt;Povestea familiei Bon&#x21B;a&lt;/a&gt;&lt;/blockquote&gt;&lt;iframe sandbox="allow-scripts" security="restricted" src="https://www.ulitarnica.ro/wp/povestea-familiei-bonta/embed/#?secret=F861KtbiCE" width="600" height="338" title="&#x201E;Povestea familiei Bon&#x21B;a&#x201D; &#x2013; Uli&#x21B;arnica" data-secret="F861KtbiCE" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no" class="wp-embedded-content"&gt;&lt;/iframe&gt;&lt;script&gt;
/*! This file is auto-generated */
!function(d,l){"use strict";l.querySelector&amp;&amp;d.addEventListener&amp;&amp;"undefined"!=typeof URL&amp;&amp;(d.wp=d.wp||{},d.wp.receiveEmbedMessage||(d.wp.receiveEmbedMessage=function(e){var t=e.data;if((t||t.secret||t.message||t.value)&amp;&amp;!/[^a-zA-Z0-9]/.test(t.secret)){for(var s,r,n,a=l.querySelectorAll('iframe[data-secret="'+t.secret+'"]'),o=l.querySelectorAll('blockquote[data-secret="'+t.secret+'"]'),c=new RegExp("^https?:$","i"),i=0;i&lt;o.length;i++)o[i].style.display="none";for(i=0;i&lt;a.length;i++)s=a[i],e.source===s.contentWindow&amp;&amp;(s.removeAttribute("style"),"height"===t.message?(1e3&lt;(r=parseInt(t.value,10))?r=1e3:~~r&lt;200&amp;&amp;(r=200),s.height=r):"link"===t.message&amp;&amp;(r=new URL(s.getAttribute("src")),n=new URL(t.value),c.test(n.protocol))&amp;&amp;n.host===r.host&amp;&amp;l.activeElement===s&amp;&amp;(d.top.location.href=t.value))}},d.addEventListener("message",d.wp.receiveEmbedMessage,!1),l.addEventListener("DOMContentLoaded",function(){for(var e,t,s=l.querySelectorAll("iframe.wp-embedded-content"),r=0;r&lt;s.length;r++)(t=(e=s[r]).getAttribute("data-secret"))||(t=Math.random().toString(36).substring(2,12),e.src+="#?secret="+t,e.setAttribute("data-secret",t)),e.contentWindow.postMessage({message:"ready",secret:t},"*")},!1)))}(window,document);
//# sourceURL=https://www.ulitarnica.ro/wp/wp-includes/js/wp-embed.min.js
&lt;/script&gt;
</html><thumbnail_url>https://i0.wp.com/www.ulitarnica.ro/wp/wp-content/uploads/2026/01/Bonta.jpg?fit=1536%2C1024&amp;ssl=1</thumbnail_url><thumbnail_width>1536</thumbnail_width><thumbnail_height>1024</thumbnail_height><description>Entuziasmul meu de s&#x103;p&#x103;tor &#xEE;n arhive a durat p&#xE2;n&#x103; la urm&#x103;toarea genera&#x21B;ie, cea a str&#x103;bunicilor mei. Mai departe am dat de belea. P&#xE2;n&#x103; la urm&#x103;, cel mai u&#x219;or de desc&#xE2;lcit a fost istoricul familiei bunicii mele din partea tatei, a&#x219;a c&#x103; &#xEE;ncep cu ea evoc&#x103;rile mele. Un foarte scurt portret Bunica mea, Ana Bon&#x21B;a, s-a n&#x103;scut la 19 octombrie 1909 &#xEE;n actualul Ineu din jude&#x21B;ul Arad, fostul Borosjen&#x151; din, pe atunci, Regatul Ungariei. A fost a cincea &#x219;i cea mai mic&#x103; fiic&#x103; a p&#x103;rin&#x21B;ilor ei, care se str&#x103;duiau din r&#x103;sputeri s&#x103; aduc&#x103; pe lume un b&#x103;iat care s&#x103; duc&#x103; numele mai departe dar primeau tot fete. Pentru c&#x103; era ultima, n-a mai fost cum s&#x103; primeasc&#x103; o zestre mare, a&#x219;a c&#x103; zestrea s-a transformat &#xEE;n &#x219;coal&#x103;. Bunica mea a fost prima din neamul ei care nu a r&#x103;mas doar nevast&#x103; de gospodar, ci s-a f&#x103;cut &#xEE;nv&#x103;&#x21B;&#x103;toare. Mai t&#xE2;rziu avea s&#x103;-&#x219;i bat&#x103; la cap surorile &#x219;i neamurile s&#x103; fac&#x103; la fel, s&#x103;-&#x219;i trimit&#x103; copiii la &#x219;coal&#x103;, pentru c&#x103; acolo vedea ea viitorul. Dup&#x103; ce a terminat &#x219;coala, s-a c&#x103;s&#x103;torit cu bunicul meu, proasp&#x103;t hirotonisit preot, &#x219;i s-au stabilit &#xEE;n Ineu. Au avut doi copii, pe tata &#x219;i pe m&#x103;tu&#x219;a mea, Dorina. Pe la jum&#x103;tatea vie&#x21B;ii s-au mutat la Arad, cu toat&#x103; familia, iar bunica &#x219;i-a deschis casa pentru nepo&#x21B;ii care veneau aici la &#xEE;nv&#x103;&#x21B;&#x103;tur&#x103;. Eu o &#x21B;in minte oarecum sever&#x103;. &#xCE;mi pl&#x103;cea &#xEE;ns&#x103; c&#x103; &#xEE;mi d&#x103;dea s&#x103; citesc c&#x103;r&#x21B;i interesante, m&#x103; l&#x103;sa s&#x103; cl&#x103;mp&#x103;nesc aiurea la pianul din cas&#x103; &#x219;i o priveam uimit&#x103; cum &#x219;tia s&#x103; fac&#x103; macrameuri. Tata era foarte ata&#x219;at de ea. A murit la Arad, la 9 aprilie 1981. &nbsp; Despre &#xEE;nceputurile cercet&#x103;rii mele Din primele &#xEE;nregistr&#x103;ri g&#x103;site &#xEE;n registrele Ineului am aflat numele str&#x103;bunicilor mei, &#x219;i v&#xE2;rsta pe care o aveau la data na&#x219;terii copiilor lor. Lucrurile p&#x103;reau, pentru moment, destul de simple. Din anul na&#x219;terii bunicului &#x219;i al bunicii am sc&#x103;zut v&#xE2;rsta tat&#x103;lui &#x219;i a mamei, a&#x219;a cum ap&#x103;reau ele consemnate &#xEE;n acte, &#x219;i am ajuns astfel la anii probabili ai na&#x219;terii celor patru str&#x103;bunici. M-am gr&#x103;bit atunci s&#x103; caut, &#xEE;n registre mai vechi, datele exacte ale na&#x219;terii lor. A&#x219;a am dat peste primele catastife biserice&#x219;ti ortodoxe. P&#xE2;n&#x103; &#xEE;n acest punct, lucrurile erau &#xEE;nc&#x103; gestionabile. &#xCE;nscrierile erau f&#x103;cute &#xEE;n grafie latin&#x103;, lizibile, relativ ordonate. Eram &#xEE;n anii 1870. Pentru ramura Bon&#x21B;a, cea a bunicii mele din partea tat&#x103;lui, aveam de-a face cu str&#x103;bunicul Teodor ai c&#x103;rui p&#x103;rin&#x21B;i erau Bon&#x21B;a Pavel &#x219;i Ana. Str&#x103;bunica M&#x103;riu&#x21B;a venea din familia lui Gurban Gheorghe &#x219;i a Sarei. La o genera&#x21B;ie mai departe &#xEE;ns&#x103;, odat&#x103; cu anii 1850, a ap&#x103;rut o complica&#x21B;ie serioas&#x103;. Registrele &#xEE;ncepeau s&#x103; fie scrise &#xEE;ntr-o grafie chirilic&#x103; de tranzi&#x21B;ie. Nu era nici chirilica veche, bisericeasc&#x103;, dar nici alfabetul latin de azi. Era un amestec instabil, &#xEE;n care unele litere sem&#x103;nau cu cele latine, altele cu cele chirilice, iar aceea&#x219;i liter&#x103; putea fi scris&#x103; diferit de la o pagin&#x103; la alta. Ortografia nu era fixat&#x103;, numele erau transcrise dup&#x103; ureche, iar citirea devenea un soi de ghicitoare. Aceast&#x103; grafie a fost folosit&#x103; &#xEE;n spa&#x21B;iul rom&#xE2;nesc &#xEE;n a doua jum&#x103;tate a secolului al XIX-lea, &#xEE;ntr-o perioad&#x103; de tranzi&#x21B;ie &#xEE;ntre scrierea chirilic&#x103; &#x219;i adoptarea definitiv&#x103; a alfabetului latin. Pentru un cititor neantrenat &#x219;i habarnist &#xEE;ntr-ale chirilicelor de orice fel, ea are darul de a &#xEE;ncetini brutal orice av&#xE2;nt genealogic. Din p&#x103;cate, &#xEE;n aceast&#x103; faz&#x103; nici ChatGPT nu mi-a fost de vreun folos, fabula de mai mare dragul. &#xCE;n plus, am constatat c&#x103; lipseau vreo doi ani din registrele parohiale ale botezurilor, taman cei de care aveam eu nevoie. &#xCE;n disperare de cauz&#x103; am apelat la registrele cununiilor, poate-poate voi g&#x103;si niscaiva informa&#x21B;ii acolo. Pe ramura Herbei a familiei m-am &#xEE;nfundat destul de repede, a&#x219;a c&#x103; am decis s&#x103; o abandonez provizoriu &#x219;i s&#x103; m&#x103; concentrez doar pe ramura Bon&#x21B;a, cea a bunicii. Chiar &#x219;i atunci c&#xE2;nd am reu&#x219;it s&#x103; g&#x103;sesc &#xEE;nregistr&#x103;ri &#xEE;n registrele biserice&#x219;ti, am constatat repede c&#x103; ele nu mai con&#x21B;ineau nici pe departe at&#xE2;tea informa&#x21B;ii precum registrele civile mai t&#xE2;rzii. &#xCE;n cazul botezurilor ap&#x103;reau doar numele copilului, numele &#x219;i prenumele tat&#x103;lui, data na&#x219;terii &#x219;i a botezului, numele preotului &#x219;i numele na&#x219;ului. Mamei &#xEE;i ap&#x103;rea doar prenumele iar v&#xE2;rstele p&#x103;rin&#x21B;ilor nu erau men&#x21B;ionate deloc. Identificarea persoanelor a devenit astfel o chestiune delicat&#x103;, mai ales &#xEE;ntr-o familie &#xEE;n care acelea&#x219;i prenume se repetau obsesiv de la o genera&#x21B;ie la alta. Infla&#x21B;ia de Pavel, Teodor, Ioan &#x219;i Gheorghe din familia Bon&#x21B;a mi-a dat serioase b&#x103;t&#x103;i de cap. &#xCE;n lipsa unor date clare care s&#x103;-mi permit&#x103; urm&#x103;rirea sigur&#x103; a filia&#x21B;iei directe, am fost nevoit&#x103; s&#x103; schimb strategia. Am &#xEE;nceput s&#x103; scot &#xEE;nregistr&#x103;ri din toate cele trei tipuri de registre disponibile, na&#x219;teri, cununii &#x219;i decese pentru orice Bon&#x21B;a &#xEE;nt&#xE2;lnit &#xEE;n cale. Toate aceste informa&#x21B;ii le-am adunat &#xEE;ntr-un tabel Excel, de tipul celui de mai jos, &#xEE;n care fiecare persoan&#x103; primea o fi&#x219;&#x103; proprie, cu datele extrase din diverse surse. Abia apoi a &#xEE;nceput munca adev&#x103;rat&#x103;, aceea de a lega &#x201E;celulele&#x201D; &#xEE;ntre ele, de a reconstrui filia&#x21B;ii probabile &#x219;i de a verifica fiecare ipotez&#x103; din mai multe direc&#x21B;ii. Am descoperit astfel multe persoane care nu s-au n&#x103;scut dar s-au c&#x103;s&#x103;torit totu&#x219;i, mul&#x21B;i deceda&#x21B;i care nu s-au n&#x103;scut. E drept, unele inadverten&#x21B;e ar fi putut ap&#x103;rea &#x219;i datorit&#x103; faptului c&#x103; am consultat doar registele din Ineu &#x219;i, probabil, nu to&#x21B;i Bon&#x21B;a &#x219;i-au petrecut &#xEE;ntreaga via&#x21B;&#x103; aici. O bun&#x103; parte din informa&#x21B;iile str&#xE2;nse astfel au r&#x103;mas inevitabil pe dinafar&#x103;. Am ales deliberat s&#x103; m&#x103; concentrez strict pe Bon&#x21B;e&#x219;tii din care proveneam eu &#x219;i s&#x103; las deoparte ramurile colaterale care nu m&#x103; priveau. Nu neap&#x103;rat din lips&#x103; de interes &#x219;i exactitate, ci din nevoia de a p&#x103;stra un fir coerent, chiar dac&#x103; mai sub&#x21B;irel, &#xEE;n locul unei p&#xE2;nze genealogice stufoase &#x219;i fragile. Arhivele biserice&#x219;ti ortodoxe din Ineu coboar&#x103;, cu intermiten&#x21B;e, p&#xE2;n&#x103; pe la 1780. Au goluri mari, ani lips&#x103;, pagini deteriorate sau greu de descifrat, dar chiar &#x219;i a&#x219;a r&#x103;m&#xE2;n de mare ajutor. Dincolo de acest prag, pe aceast&#x103; cale nu se mai poate afla mare lucru. Firul documentar se sub&#x21B;iaz&#x103; a&#x219;adar constant, p&#xE2;n&#x103; la dispari&#x21B;ie. Pentru secolul al XVIII-lea s-au dovedit &#xEE;ns&#x103; surprinz&#x103;tor de utile conscrip&#x21B;iile austriece. Aceste &#xEE;nregistr&#x103;ri fiscale &#x219;i administrative, &#xEE;ntocmite periodic de autorit&#x103;&#x21B;ile imperiale, ofer&#x103; liste de capi de gospod&#x103;rie, nume, uneori ocupa&#x21B;ii &#x219;i dimensiunea averii. Din fericire, ele pot fi consultate ast&#x103;zi online, pe site-urile Arhivelor Na&#x21B;ionale Maghiare. Nu spun pove&#x219;ti de familie, dar fixeaz&#x103; oamenii &#xEE;ntr-un loc &#x219;i &#xEE;ntr-un timp, ceea ce, pentru genealogie, e uneori suficient. &#x218;i astfel am putut construi, din oare&#x219;ice aproxima&#x21B;ii &#x219;i c&#xE2;teva certitudini, povestea familiei Bon&#x21B;a din care m&#x103; trag &#x219;i eu. Sper s&#x103; n-o fi luat prea mult pe ar&#x103;tur&#x103;. Despre conscrip&#x21B;iile austriece Eu una am aflat pentru prima oar&#x103; despre conscrip&#x21B;iile austriece dintr-o carte g&#x103;sit&#x103; &#xEE;nt&#xE2;mpl&#x103;tor pe internet, &#x21A;ara Z&#x103;randului de Vasile Faur. E o istorie a locului spus&#x103; f&#x103;r&#x103; grab&#x103;, cu oameni &#x219;i sate, nu doar cu domnii &#x219;i b&#x103;t&#x103;lii. Pentru str&#x103;daniile mele genealogice cartea avea &#xEE;ns&#x103; un mare atu. Includea tabele &#xEE;ntregi preluate din arhivele maghiare cu numele gospodarilor tr&#x103;itori &#xEE;n satele &#x219;i ora&#x219;ele comitatului Z&#x103;randului care fuseser&#x103; lua&#x21B;i la socoteal&#x103; de noua st&#x103;p&#xE2;nire austriac&#x103;. Pentru prima dat&#x103; aveam &#xEE;n fa&#x21B;&#x103; nu pove&#x219;ti, ci liste. Prima conscrip&#x21B;ie care a acoperit &#xEE;ntreg teritoriul Regatului Ungariei &#x219;i implicit Z&#x103;randul a fost realizat&#x103; &#xEE;n 1715, la scurt timp dup&#x103; &#xEE;ncheierea r&#x103;zboiului curu&#x21B;ilor &#x219;i semnarea P&#x103;cii de la S&#x103;tmar. Era una dintre &#xEE;ncerc&#x103;rile autorit&#x103;&#x21B;ilor habsburgice de a pune ordine &#xEE;ntr-o &#x21B;ar&#x103; recent cucerit&#x103;, proasp&#x103;t ie&#x219;it&#x103; din r&#x103;zboaie &#x219;i devast&#x103;ri &#x219;i de a construi un sistem fiscal mai coerent. P&#xE2;n&#x103; atunci existaser&#x103; &#xEE;ncerc&#x103;ri par&#x21B;iale de recens&#x103;m&#xE2;nt, dar nimic care s&#x103; acopere &#xEE;ntreaga &#x21B;ar&#x103; &#xEE;n mod sistematic. Conscrip&#x21B;ia din 1715 nu era interesat&#x103; de oameni ca indivizi &#xEE;n sensul &#xEE;n care suntem noi obi&#x219;nui&#x21B;i ast&#x103;zi. Ea privea gospod&#x103;riile &#x219;i capacitatea lor de a produce venituri. &#xCE;n fiecare localitate erau trecu&#x21B;i capii de familie, cu p&#x103;m&#xE2;nturile lor arabile, p&#x103;&#x219;unile, viile, p&#x103;durile, morile, me&#x219;te&#x219;ugurile &#x219;i alte surse de c&#xE2;&#x219;tig. Apar iobagi, nobili impozabili, oameni liberi &#x219;i alte categorii iar pentru fiecare sat sau ora&#x219; exista &#x219;i o scurt&#x103; descriere a condi&#x21B;iilor locale. Scopul era limpede, cine ce are &#x219;i c&#xE2;t poate da. Aplicarea conscrip&#x21B;iei s-a dovedit &#xEE;ns&#x103; anevoioas&#x103;. Metodele nu erau interpretate la fel peste tot iar autorit&#x103;&#x21B;ile locale au contestat adesea rezultatele. Recens&#x103;m&#xE2;ntul nu &#x219;i-a atins pe deplin scopul fiscal dar a l&#x103;sat &#xEE;n urm&#x103; o documenta&#x21B;ie extrem de valoroas&#x103;. Pentru genealogie, aceste e&#x219;ecuri administrative sunt ast&#x103;zi mici binecuv&#xE2;nt&#x103;ri. Nemul&#x21B;umirea fa&#x21B;&#x103; de rezultatele din 1715 a dus la reluarea recens&#x103;m&#xE2;ntului c&#xE2;&#x21B;iva ani mai t&#xE2;rziu. Noua conscrip&#x21B;ie a fost realizat&#x103; &#xEE;n 1720 &#x219;i a fost mai restrictiv&#x103;. De data aceasta au fost &#xEE;nregistra&#x21B;i doar cei considera&#x21B;i relevan&#x21B;i din punct de vedere fiscal. Iobagi, jeleri, gospod&#x103;rii cu bunuri impozabile &#x219;i anumite categorii de or&#x103;&#x219;eni implica&#x21B;i &#xEE;n comer&#x21B; sau me&#x219;te&#x219;uguri. Nobilimea, clerul &#x219;i o parte a popula&#x21B;iei foarte s&#x103;race au fost l&#x103;sate &#xEE;n afara listelor. &#xCE;n schimb apar evrei care lucrau p&#x103;m&#xE2;nt iob&#x103;gesc sau f&#x103;ceau comer&#x21B;, precum &#x219;i persoane scutite temporar de obliga&#x21B;ii dar cu activitate economic&#x103; vizibil&#x103;. C&#xE2;teva decenii mai t&#xE2;rziu, tensiunile dintre nobili &#x219;i &#x21B;&#x103;rani au devenit suficient de serioase &#xEE;nc&#xE2;t statul a sim&#x21B;it nevoia s&#x103; intervin&#x103; din nou. &#xCE;n 1767, &#xEE;mp&#x103;r&#x103;teasa Maria Tereza a emis a&#x219;a-numitul urbariu, un decret care &#xEE;ncerca s&#x103; pun&#x103; ordine &#xEE;n obliga&#x21B;iile iobagilor fa&#x21B;&#x103; de st&#x103;p&#xE2;nii de p&#x103;m&#xE2;nt. Aplicarea urbariului a &#xEE;nsemnat o cercetare am&#x103;nun&#x21B;it&#x103; la nivel local. Comunit&#x103;&#x21B;ile au fost vizitate una c&#xE2;te una iar situa&#x21B;ia lor a fost evaluat&#x103; pe baza unui chestionar standardizat &#xEE;n nou&#x103; puncte. Pe baza acestor date au fost &#xEE;ntocmite tabele urbariale care consemnau numele proprietarilor de p&#x103;m&#xE2;nt, numele iobagilor &#x219;i jelerilor, dimensiunea loturilor, obliga&#x21B;iile &#xEE;n munc&#x103; &#x219;i &#xEE;n natur&#x103; &#x219;i alte detalii despre via&#x21B;a economic&#x103; a satului. Pentru un genealogist, aceste documente sunt ca o fotografie de grup a lumii rurale din secolul al XVIII-lea, cu oameni prin&#x219;i pe loc &#xEE;nainte ca istoria s&#x103;-i &#xEE;mpr&#x103;&#x219;tie. &#xCE;n cartea lui Vasile Faur erau reproduse integral tabelele conscrip&#x21B;iilor din 1715, 1720 &#x219;i 1767 pentru toate localit&#x103;&#x21B;ile comitatului Z&#x103;rand. Un lux rar pentru un genealogist de provincie. &#xCE;n plus, documentul era &#xEE;n format PDF, ceea ce mi-a oferit un avantaj decisiv fa&#x21B;&#x103; de scribii de acum trei secole. Am putut folosi f&#x103;r&#x103; scrupule combina&#x21B;ia magic&#x103; Ctrl+F &#x219;i am &#xEE;nceput s&#x103; caut toate varia&#x21B;iunile posibile ale numelui Bon&#x21B;a: Bon&#x21B;a, Boncza, Boncsa, Bondza, Bondzu&#x2026; Cu &#x219;i f&#x103;r&#x103; diacritice, cu s &#x219;i cu z, cu final moale sau aspru. Rezultatul a fost pe c&#xE2;t de surprinz&#x103;tor, pe at&#xE2;t de l&#x103;muritor. O singur&#x103; potrivire &#x219;i aceea doar &#xEE;n Ineu. Nici urm&#x103; de Bon&#x21B;e&#x219;ti &#xEE;n alte sate sau t&#xE2;rguri ale comitatului. Din aceast&#x103; s&#x103;r&#x103;cie de rezultate am tras o concluzie important&#x103;. Clanul Bon&#x21B;a nu era risipit prin tot Z&#x103;randul, ci p&#x103;rea originar din Ineu. Pentru cercetarea mea, vestea era excelent&#x103;. C&#xE2;mpul de c&#x103;utare se &#xEE;ngusta considerabil, iar scotocirea prin registrele parohiale devenea mult mai suportabil&#x103;. &#xCE;n conscrip&#x21B;ia din 1715 ap&#x103;rea un singur Boncsa Ursz, iar &#xEE;n cea din 1720 un Bondzu Ursz, tot &#xEE;n Ineu. Nimic asem&#x103;n&#x103;tor &#xEE;n nicio alt&#x103; localitate. Am dedus a&#x219;adar c&#x103; este vorba de una &#x219;i aceea&#x219;i persoan&#x103;, chiar dac&#x103; scribii nu p&#x103;reau foarte hot&#x103;r&#xE2;&#x21B;i asupra felului &#xEE;n care trebuia scris numele. &#xCE;n conscrip&#x21B;ia de la 1767 ap&#x103;rea din nou un singur Bon&#x21B;a pe &#xEE;ntreg comitatul, de data aceasta Koszta Bonczul. Am hot&#x103;r&#xE2;t, f&#x103;r&#x103; nicio dovad&#x103; concret&#x103;, c&#x103; trebuie s&#x103; fi fost unul dintre fiii lui Urs, cel care preluase gospod&#x103;ria. Cu aceast&#x103; ocazie am aflat c&#x103; tot &#xEE;n aceast&#x103; perioad&#x103; &#x219;i sub aceea&#x219;i influen&#x21B;&#x103; a administra&#x21B;iei austriece au &#xEE;nceput &#x219;i &#x21B;&#x103;ranii s&#x103; capete, &#xEE;ncet-&#xEE;ncet, nume de familie stabile. P&#xE2;n&#x103; atunci, oamenii erau identifica&#x21B;i mai degrab&#x103; prin prenume, filia&#x21B;ie sau porecle, Ion al lui Gheorghe, Pavel din cutare cas&#x103;, Urs al lui nu-&#x219;tiu-care. Statul &#xEE;ns&#x103; avea nevoie de ordine, de liste clare &#x219;i de contribuabili u&#x219;or de urm&#x103;rit. A&#x219;a c&#x103; moda numelor fixe a cobor&#xE2;t &#x219;i la nivelul satului. Cum nu aveam nicio idee despre felul &#xEE;n care s-a ales numele Bon&#x21B;a, am apelat din nou, f&#x103;r&#x103; prea mult&#x103; pudoare, la ChatGPT &#x219;i l-am rugat s&#x103; speculeze. A f&#x103;cut-o cu aplomb. Din ce mi-a spus, numele ar putea proveni fie dintr-o porecl&#x103; mai...</description></oembed>
