După umila mea părere, Bucureștiul e frumos doar primăvara și toamna. Iarna accentuează parcă tristețea cenușie a clădirilor, ploaia și zăpada transformă străzile în lacuri, vântul e de-a dreptul insuportabil, ș.a.m.d… Vara, Bucureștiul e un cuptor, nu-ți vine să faci altceva decât să stai câtu-i ziulica de lungă sub aerul condiționat și să fugi încotro vezi cu ochii la sfârșit de săptămână. Canicula îl face insuportabil. Toamna, cu condiția să nu plouă prea mult, mai treacă meargă. Dar primăvara … ei bine, primăvara Bucureștiul e minunat. E vremea ghioceilor din Cișmigiu, a magnoliilor și a liliacului înflorit, e vremea când explodează mugurii copacilor. E vremea cireșelor și a plimbărilor în parc. Abia aștept primăvara.
Astăzi, de exemplu, am inspectat parcul Herăstrău. Iacătă și filmulețul zilei.
Episodul ronțăitor
Nu este un thriller, nicidecum – nu am pornit la vânătoare cu pușca ci cu aparatul de fotografiat. Așa că e mai mult o telenovelă nu un film care să te țină cu sufletul la gură. Cine sunt personajele principale? Veverițele din parcul Herăstrău.
După cum am învățat din expedițiile anterioare, când am cam venit acasă cu tolba goală, prada trebuie ademenită cumva, altfel te lasă cu buzele umflate. Așa că azi de dimineață mi-am umplut buzunarele cu nuci și am plecat la vânătoare.
Scenariul e cam același la fiecare episod – vă spuneam doar că e o telenovelă. Eu mă plimb pe alee și ciocănesc două nuci una de cealaltă. După un timp își arată codița sau cornițele câte o veveriță mai pofticioasă – asta doar dacă nu are altceva mai bun de făcut. Eu îi arunc nuca, ca să-mi eliberez mîinile și să o pot prinde în poză. Ea caută nuca prin iarbă. Dacă nu apare nici un câine care să o sperie, apucă nuca și, fie o ronțăie fericită, fie caută un loc potrivit și o ascunde pentru zile mai negre.
M-am întors acasă cu trei victime. Să vi le prezint.
Victima numărul 1 – o veveriță zăpăcită.
Victima numărul 2 – o veveriță nehotărâtă.
Victima numărul 3 – o veveriță prudentă.
Cam atât deocamdată, până la expediția următoare …
Episodul ciripitor
Nu am vânat doar ronțăitoare astăzi, ci și câteva zburătoare. Nimic spectaculos, din păcate, nici o pasăre a paradisului nu mi-a ieșit în cale, nici măcar o privighetoare sau o altă „divă” înaripată cu un repertoriu bogat și o voce de invidiat. Doar vecinele noastre permanente, vrăbiuțele, au binevoit să-mi pozeze. Erau atât de ocupate să-și pregătească cuibul încăt nu prea m-au băgat în seamă când le dădeam târcoale.
Iată și povestea lor.
PS. Am fost certată, pentru că nu cunosc bine rânduielile vrăbiilor, așa că vin cu o rectificare. Nu doamna Vrabie stă în cuib ci domnul Vrăbioi. Ea este cea care alege ce-i potrivit pentru casă – ca în orice gospodărie normală. El doar stă și păzește scorbura pentru ca, în cazul în care vrea cineva să-i gonească și să pună stăpânire pe o locuință așa de bună, să-și apere cu orice preț avutul. Bravo domnului Vrăbioi.
Episodul mirositor
Aici trebuie să mă credeți pe cuvânt, era un miros nemaipomenit în parc astăzi, de primăvară adevărată. Păcat că nu pot lipi mirosul îmbătător al copacilor înfloriți de ecranul calculatorului (poate la anu voi putea, cine știe … ).
Pâna atunci însă nu pot decât sa va ajut să vă cățărați în pomii înfloriți și să vă îndemn să mirosiți cu un nas imaginar parfumul delicat. Ce minunat e primăvara, bine că se întoarce în fiecare an, ce pierdere ar fi dacă nu ar exista „eterna reîntoarcere” cu ciclurile ei mai mari sau mai mici. Imi pare rău doar că nu ține mai mult ( tot anul, dacă se poate … ).
Și cu asta basta, gata și plimbarea mea prin Herăstrău. Din păcate, până săptămâna viitoare toți copacii vor fi scuturați și iar am de așteptat un an până se difuzează următoarea serie a serialului. Sau poate … am să mă duc la munte, sau un pic mai la nord, însoțind primăvara în plimbarea ei leneșă spre cercul polar.
Fii primul care comentează