Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro
A primit ⭐⭐⭐★★
Cred că în această carte autorul a făcut o greșeală de calculație. Subiectul pe care-l propune spre analiză este foarte interesant și frumos – modul în care alegem să ne trăim viața. Cartea parcă ne strigă în față, Hello aveți o viață scurtă, trăiți-o cu înțelepciune !!! Ne averizează despre inevitabilele „restricții” ale rolului pe care musai trebuie să-l interpretăm fiecare dintre noi, ne îndeamnă să fim atenți la influențele pe care le acceptăm când e vorba să pornim la drum: de lucrurile pe care le-am învățat în copilărie, de idealurile la care visăm, de prieteniile pe care le facem, de mediul în care trăim. Ne îndeamnă să privim adevărul în față cât de curajos putem noi. Să fim atenți la lucrurile ce ne determină alegerile: dorințele, vanitățile, invidiile, dragostea adevărată, prietenia adevărată.
Partea proastă (din punctul meu de vedere) e că acest mesaj a fost învelit într-un ambalaj strălucitor care-ți ia ochii și, orbit fiind de ambalaj, nu mai vezi cadoul pe care l-ai primit. În cazul de față ambalajul sunt personajele principale. Kathy, Tommy și Ruth sunt clone care au fost create strict în scopul de a deveni donatori de organe. Speranța lor de viață e în jur de 30 de ani. Toată viața lor, care e sută la sută umană, trebuie înghesuită în acest interval de timp. După care, sunt sacrificați. Brrrr. Oribil.
Da, la momentul acela mă supărasem foarte tare. Dar nu-mi trecuse nici măcar o clipă prin minte că ar fi fost altceva decît o simplă ciondăneală obișnuită de-a noastră. Nu mă gîndisem niciodată că firele vieților noastre, pînă atunci atît de întrețesute, se pot desface și separa din atîta lucru.
Fii primul care comentează