Următorul castel pe ordinea de zi a fost Chaumont-sur-Loire. Era în drum spre Amboise, orașul în care îmi rezervasem hotel. Și mai auzisem eu că aici e organizat în fiecare an un festival al grădinilor. Prea tentant , trebuia să opresc.
Castelul stă cocoțat pe un deal, deasupra Loarei și al unui sătuc întins de-a lungul drumului. Are tot ce-i trebuie unui castel adevărat: ziduri groase, bastioane impunătoare, până și un șanț de apărare cu un pod deasupra lui. Dar e mai mititel decât cele văzute până acum.
A fost pus pe hartă în jurul anului 1000 de către conții de Blois. Caterina de Medici l-a cumpărat în 1550 ca pe o investiție, domeniul având pe atunci o vamă pe Loara. Povestea spune că în acest castel a aflat regina vestea proastă că stirpea ei se va stinge, de la unul din astrologii preferați Cosimo Ruggieri. Și-a mai aflat cu această ocazie că toți fii ei vor fi regi, veste nu prea grozavă în ciuda aparențelor. Astrologul a făcut să apară într-o oglindă fermecată chipul fiecărui băiat. De câte ori se rotea oglinda, atâția ani de domnie îi erau hărăziți fiecăruia. Am trecut, bineînțeles, prin camera evenimentului.
Dar asta se întâmpla înainte de-a ajunge Caterina mare și puternică. Pentru că, imediat după ce Henric al II-lea, soțul ei, a murit Caterina a renunțat la castel. L-a dat la schimb cu castelul din Chenonceau ce fusese dăruit de Henric favoritei lui de-o viață, Diane de Poitiers. Care, după ce-a pus mâna pe el, s-a apucat de revovat și construit, de-a adus palatul în forma pe care o putem vedea noi astăzi. Strașnică femeie trebuie să fi fost Diane.
În povestea castelului au mai intervenit două personaje interesante. Primul a fost un negustor îmbogățit peste masură, Jacques-Donatien Le Ray pe numele lui. Strânsese suficientă avere încât să cumpere castelul in 1750. El a dărâmat aripa de nord și a deschis terasa către Loara. Un urmaș de-al lui a găzduit-o la castel pe Madame de Staël, pe vremea exilului ce i l-a impus Napoleon.
Iar al doilea personaj a fost o moștenitoare bogată, Marie-Charlotte Say, ce-a devenit prințesă după ce s-a măritat cu Henri-Amedee de Broglie. Pe vremea lor, castelul a cunoscut o nouă perioadă de glorie. Prințul de Broglie a fost un administrator foarte bun. Cu banii nevestei a restaurat castelul, a amenajat camerele după standarde moderne, cu apă curentă și electricitate. A cumpărat foarte multe hectare de pământ în jur de-a ajuns ca domeniul său să rivalizeze cu vechile proprietăți regale. Pentru că-i încurcau planurile a mutat și satul din deal în vale, cu tot cu biserică și cu cimitir. Și după ce totul a fost gata cei doi s-au apucat să cheme oaspeți și să dea petreceri. Într-una din încăperi erau fotografii de-ale invitaților iluștrii care le-au trecut pragul. Ghici al cui portret l-am găsit agățat pe perete ? A lui Carol von Hohenzollern-Sigmaringen, regele României.
Gata, ajunge cu-atâtea castele. Sosise vremea grădinilor.
Fii primul care comentează