Toată Franța făcea duș în weekend-ul ăsta. 70%, 80%, 90%, 99% șanse de precipitații îmi zicea telefonul meu bun la toate, orice-aș fi căutat. N-avea nici un farmec să plec prea departe. Am hotârât că venise vremea să vizitez Chartres.
Am plecat la drum cu un tren Trasilien, unul din personalele ce deservesc fiecare sătuc din Île de France. Într-o oră am și ajuns la destinație. Am zărit turnurile catedralei, principalul punct de atracție al orășelului, înainte de-a mă da jos din tren, așa că n-au fost probleme cu orientarea turistică. După un sfert de ceas eram la porțile ei.
Catedrala din Chartres nu e , poate, cea mai frumoasă din Franța dar e sigur una dintre cele mai vechi, mai norocoase și mai faimoase. Am aflat câte ceva din istoria ei de pe micul ghid (în limba română) pe care l-am luat de pe o măsuță de la intrare.
O paranteză. Da, ghidul l-am luat pur și simplu și-am lăsat într-o cutiuță contravaloarea lui în euro afișată pe-un bilețel. Nu le păzea nimeni. La fel am făcut și cu o lumânare după ce m-am dumirit că nu e încuiată sub sticlă și nu există nici un mecanism ingenios pe care ar fi trebuit să-l descifrez înainte. Dar nu m-am prins imediat. Nici eu, nici neamțul din fața mea ce se învârtea în jurul cutiei cu bănuții în mână. După ce-am pescuit lumânările din lădiță am râs unul la altul de simplitatea problemei. Gata paranteza.
Să revin însă la norocul și faima catedralei din Chartres. Zicea ghidul meu că o prima catedrală a fost construită în acest loc în secolul al 4-lea. Dar n-a rămas nici o urmă din ea. A urmat o catedrală merovingiană în secolul al 6-lea ce-a fost distrusă în secolul al 8-lea de Hunald, duce de Acvitania. A răsărit alta în locul ei ce-a supraviețuit până în 858 când a fost incendiată într-un raid viking. După care a fost ridicată o biserică în stil carolingian, ce-a pierit și ea într-un incendiu. După care abatele Fulbert inaugureaza în 1020 construcția catedralei romane, una dintre cele mai prestigioase din Europa. Din biserica aceasta a rămas doar cripta pentru că la 1194 a căzut și ea pradă unui incendiu devastator. Catedrala va renaște din propria cenușă într-un timp foarte scurt după standarde medievale. In anul 1260 este târnosită și prezentată lumii în forma asta gotică pe care o putem admira astăzi. După o tinerețe atât de zbuciumată au urmat vremuri mai bune. Catedrala e considerată norocoasă pentru că a reușit să treacă cu bine peste războaiele religioase, peste revoluția franceză, peste cele două războaie mondiale fără a fi vătămată prea tare. A mai fost cuprinsă de câteva incendii de-a lungul timpului dar nu au doborât-o. Au rămas câțiva sfinți fără cap din pricina pornirilor iconoclaste ale revoluționarilor dar, ceea ce vedem noi astăzi e în cea mai mare parte rezultatul muncii zidarilor, cioplitorilor în piatră, meșterilor de vitralii ce-au ridicat-o în secolele al 12-lea și al 13-lea. Catedrala din Chartres este una dintre cele mai vechi și mai bine conservate monumente gotice ale Franței. În timp importanța scolastică i-a scăzut dar a devenit un loc important de pelerinaj din pricină că adăpostește Sancta Camisa, tunica Fecioarei Maria după cum spun legendele.
Plăcerea vizitei mi-a fost stricată nițel de șantierul instalat în biserică. Labirintul de pe pardoseală nici nu l-am zărit din pricina shelelor și a scaunelor îngrămădite deasupra. Jumătate de catedrală era albă ca zăpada, cealaltă neagră încă de câtă afumare a îndurat de-a lungul timpului. Vitraliile însă erau la locul lor și povesteau biblia întreagă plus isprăvi medievale de-ale meșterilor ce-au construit-o. Albastrul de Chartes din ferestrele imense făcea concurență serioasă albastrului de Bucovina. Ce diferență față de micile noastre mănăstiri. Aici sufletul e aspirat spre înălțimi, tâșnește neliniștit spre cer de-a lungul coloanelor, mai capătă avânt de-a lungul arcelor de pe cupolă și zboară spre cerurile nesfârșite. Nu stă culcușit liniștit și cuminte sub privirea lui Hristos Pantocrator.
Mai aveam timp berechet până când pleca următorul tren spre Paris, așa c-am pornit la drum prin oraș. Ca mai toate târgurile medievale, Chartres e construit pe două nivele. În Basse Ville locuia clasa muncitoare, în Haute Ville bogătanii. Am început cu orașul de jos, întins de-a lungul râușorului Eure, nu pentru că așa aveam în plan ci pentru că într-acolo m-au condus indicatoarele Traseului Turistic înșurubate pe pereți.
Am mai aflat câte ceva despre oraș citind explicațiile înșirate în drum. În orașul de jos locuiau pe vremuri în special cei ce-aveau nevoie de apă ca să-și câștige pâinea cea de toate zilele: tăbăcarii, pescarii, spălătoresele. Tot aici se află cel mai vechi atelier de vitralii din Chartres. Cu timpul a fost părăsit pentru orașul de sus și a decăzut. În ultimii ani însă a intrat iarăși în grațiile orășenilor.
În orașul de sus era animație mare. Piața cu bunătăți, târgul de vechituri, piața de flori îi scoseseră pe toți locuitorii din case. Nu erau înghesuite în jurul catedralei ca în Evul Mediu, ci cu vreo două străzi mai departe. M-am învârtit cât m-am învârtit pe străduțe și-apoi m-am prezentat la gară. Dar trenul meu, pentru care îmi cumpărasem bilet, nu figura pe panoul cu plecări. Am întrebat de el la ghișeul de informații. Nu, nu mai circula din lipsă de mușterii dar nu era nici o problemă, cu același bilet puteam să-l iau pe următorul ce pleca peste un ceas. Ce era să fac? M-am întors în oraș.
Între timp străzile se goliseră. Nici o urmă de furnicarul de dimineață. Poate de-aceea am zărit acum două curiozități ce mi-au mai alungat din bosumflare: un dulap plin cu cărți ce îmbia trecătorul să se servească și câteva plăcuțe haioase cu numele străzilor.
Asta a fost excursia mea în Chartres. Pe la patru după amiaza eram din nou în Paris.
Fii primul care comentează