Cei trei regi - Ulițarnica %

Cei trei regi de A Cheng
A primit de la mine: ★

Editura Humanitas Fiction 2018
Traducere din chineză de Florentina Vișan și Luminița Bălan

Cei trei regi prezentați în această carte sunt de fapt personajele principale ale celor trei nuvele, publicate inițial separat, strânse laolaltă aici dar fără a avea legătură una cu cealaltă. De fapt, am impresia că greșesc, există un soi de liant care le ține legate, un personaj sinistru numit Revoluția Culturală din China, ce-a avut loc între anii 1966 și 1976.

Cel care a declanțat acest eveniment înfiorător a fost Mao Zedong. Simțind că-i scapă puterea din mână în urma eșecurilor pe care le-a avut cu Marele lui Salt Înainte s-a gândit să-i asmută pe tineri împotriva bătrânilor, în special împotriva liderilor din Partidul Comunist, de care vroia să scape. Școlile au fost închise iar tinerii revoluționari, organizați în grupări aproape paramilitare, numite Gărzile Roşii, au început prăpădul: au atacat elitele de tot felul, au distrus temple vechi, au ars cărți, au organizat meetinguri de autodenunțare, au declanșat o anarhie de toată frumusețea. Scopul revoluției a fost acela de-a curăța societatea de cele patru lucruri perimate: gândirea, cultura, tradițiile și obiceiurile vechi. După ceva timp, văzând că situația i-a scăpat de sub control Mao a lăsat-o mai moale și a reinstaurat un soi de dictatură militară. Pe tineri însă, în loc să-i trimită înapoi la școală, i-a trimis la reeducare în sate, la munca de jos. Ei bine, în acest moment din istoria Chinei ne invită și cele trei nuvele ale lui A Cheng.

Fiecare dintre cele trei povestiri din carte ne sunt istorisite de către un tânăr licean (poate autorul însuși), plecat de-acasă din ordinul stăpânirii pentru a munci pe brânci pe șantierele patriei. Din fericire pentru noi, cititorii, nici unul dintre tinerii noștri nu este spălat pe creier de sloganurile zilei, sau proști grămadă, sau plini de ură și încrâncenare. Par a fi mai degrabă oameni care-și acceptă soarta și încearcă să smulgă de la ea tot ce le oferă mai bun. Printre aceste bucurii se numără în special întâlnirea cu cei trei regi, personaje deosebite ce par a nu dori să ignore cele patru lucruri perimate, ci mai degrabă încearcă să-și găsească propriul drum luându-le și pe ele în considerare.

Primul rege care ne este prezentat poartă numele de Wang Yisheng și supranumele de Regele Șahului. Este și el unul dintre tinerii trimiși la reeducare dar e diferit de toți ceilalți prin faptul că are o minte făcută pentru șah, în varianta lui chinezească, Xiang-qi. Provenind dintr-o familie săracă fără nici o legătură cu șahul, Wang Yisheng este un autodidact. Îl obsedează acest joc și încearcă tot timpul să găsească maești care să-l învețe mai multe. Are norocul să întâlnească un bătrân căutător prin gunoaie care-i deschide ochii asupra vechilor învățături confucianiste și daoiste ce folosesc tactici și strategii de viață și luptă ce pot fi folosite în orice activitate umană, inclusiv în jocul de șah. Wang Yisheng reușește să pătrundă acea învățătură, să o stăpânească și astfel este în stare să-și zbrobească adversarii într-un joc simultan de șah, contra câtorva campioni.

Al doilea personaj cu care facem cunoștință este Xiao Geda – Regele Copacilor. Xiao Geda a fost un soldat ce luptase în războiul din Coreea dar care nu fusese pe placul autorităților. Acum avea grijă de o grădină de zarzavat aflată într-o tabără de muncă a tinerilor intelectuali trimiși la reeducare. Tinerii fuseseră puși să defrișeze un munte, pentru a înlocui copacii nefolositori cu copaci folositori. Xiao Geda avea însă o legătura mult mai profundă cu acea pădure virgină condamnată la moarte, în special cu un copac secular, un Rege al Copacilor, pe care doar capetele golite de propagandă doreau să-l taie. După ce copacii au fost tăiați până la ultimul și după ce muntelui i s-a dat foc, Xiao Geda s-a îmbolnăvit grav și a murit și el.

Ultima poveste este despre Wang Fu – Regele Copiilor. Într-o primă interpretare, regele copiilor ar putea fi chiar povestitorul, un tânăr ce nu terminase încă liceul dar care a fost trimis undeva în creierul munților, la munca de jos. La un moment dat autoritățile de partid și de stat au decis să-l facă profesor într-un sat din apropiere, ca să ocupe timpul copiilor de-acolo, ce nu puteau fi încă trimiși la muncă. Neștiind cum să fie profesor și cum să-și facă mai bine treaba, a renunțat la modul standard de predare din manual și a încercat să-i cointereseze pe copii, să-i ajute cumva să învețe cât mai multe caractere și să gândească cu propriul lor cap, adică să nu treacă prin școală precum gâsca prin apă. N-a rezistat prea mult în post, autorițățile au dezaprobat metoda folosită de el și l-au înlocuit. În acea școală însă tânărul nostru intelectual l-a întâlnit pe Wang Fu, cel mai destoinic elev al său, ce poate fi numit la rândul lui Regele Copiilor din pricina tenacității cu care dorea să învețe și a profundului respect pe care îl purta tatălui său. Wang Fu pare a fi o personificare perfectă a pietății filiale confucianiste, aceea trecută în rândul celor patru lucruri perimate.

Sunt convinsă că această carte ascunde multe înțelesuri pe care eu nici măcar nu le-am sesizat. Din păcate, cultura mea generală nu e prea bogată în ceea ce privește cultura Asiei răsăritene, cea impregnată de confucianism și daoism. Deși încerc acum să acopăr această lacună, nu mi-e deloc ușor, parcă am de-a face cu o lume extraterestră. Timp de un mileniu și ceva practic toți chinezii cu carte au fost educați în „doctrina” confucianistă, așa după cum nouă ni s-au impregnat în minte valori, legende filozofii ale lumii greco-romane și apoi creștine. Viața și munca tuturor chinezilor educați, nu doar a oficialităților, ci și a poeților, a romancierilor, a artiștilor, a caligrafilor, a istoricilor sau profesorilor au fost modelate, într-o măsură sau alta, de credințele și idealurile întruchipate în textele confucianiste. Iar acele texte, mie personal, îmi sunt total necunoscute.

În linii mari totuși, din câte am înțeles eu, principiile maestrului Confucius s-ar putea rezuma cam așa: (1) omul se poate înțelepți; (2) bunătatea morală este rezultatul auto-cultivării; (3) a învăța face parte din procesul de auto-cultivare; (4) trebuie să existe o elită virtuoasă care să promoveze moralitatea în rândul oamenilor obișnuiți; (5) buna guvernare depinde de virtuțile conducătorului, iar scopul acestuia este de a crea condițiile potrivite pentru ca oamenii să devină buni iar societatea să funcționeze armonios. Și mai credea Confucius că universul este format din două tărâmuri: un tărâm uman și un tărâm natural (al cerului și al pământului). Spre deosebire de tărâmul uman, în care ordinea trebuie creată și menținută de acțiunea umană (prin practicarea ritualului), tărâmul cerului și al pământului are un ritm și o armonie intrinseci, care-l mențin, în mod spontan, într-un echilibru perfect. Dar cele două tărâmuri sunt interconectate, acțiunile omenești trebuind să rămână mereu receptive la mișcările ce se petrec pe tărâmul natural. Adevărata virtutea și o viață armoniasă vor putea fi atinse doar atunci când activitatea umană se va sincroniza perfect cu schimbările ce se petrec în tărâmul cerului și al pământului. Cei trei regi ai nuvelelor par a fi scoși taman din aceste învățături.

Mi-au plăcut mult cele trei nuvele ale lui A Cheng îndeosebi datorită atmosferei blânde ce emană dintre rânduri. M-am bucurat că am găsit în sfârșit o carte care să vorbească despre Revoluția Culturală mai domolit. După ce-am citit cărțile lui Mo Yan (Sorgul roșu, Obosit de viață obosit de moarte) sau ale lui Yu Hua (Cronica unui negustor de sânge, În viață) mă tot întrebam dacă în China mai pot există oameni sănătoși la minte. După atâtea nenorociri îndurate, după atâtea nedreptăți văzute, după război și foamete, după atâtea îngrădiri și ideologii îndesate cu forța pe gât cum de n-a înnebunit lumea cu totul? Fără voie, mi-a zburat gândul și la literatura noastră românească apărută după revoluție, cea care încearcă să aducă la lumină toate suferințele îndurate de părinții și bunicii noștri îndeosebi, după instaurarea regimului comunist în România. Dacă ar fi să mă iau strict după ce scrie prin acele cărți aș putea ajunge la aceeași concluzie: nu se poate ca pe lumea asta să mai existe români zdraveni la cap. Dar totuși există, aș zice eu. Ce ne-o fi ținut pe linia de plutire? Omenia, poate, legăturile familiale, umorul …

Cele patru steluțe pe care le-au primit Cei trei regi ai lui A Chen din partea mea se datorează taman acestei descoperiri, că dracul nu putea fi chiar atât de negru nici măcar în China iar omenia nu a murit cu totul nici măcar acolo, la capătul lumii. Chiar dacă a îmbrăcat niște straie mai ciudate, cu un croi confucianist-daoist, i-a ajutat în cele din urmă pe oameni să rămână oameni.