Ultimul testament al lui Oscar Wilde de Peter Ackroyd Doar 3 steluțe din 5 Am terminat cartea despre Oscar Wilde mai mult din încăpățânare decât din plăcere. Nu mi s-a părut prost scrisă dar autorul a fost parcă prea sigur pe el. Peter Ackroyd inventează un Wilde ordonat, reflexiv, aproape înțelept, când omul real pare să fi fost impulsiv, contradictoriu și adesea imprudent. Un Wilde „rezolvat” nu există. Iar când îl rezolvi, îl adormi și pe el și pe cititor. Cartea este o autobiografie fictivă, concepută de Peter Ackroyd, în care Oscar Wilde, aflat la câteva luni înainte de moarte, își rememorează viața sub forma unui jurnal intim. Vocea narativă…

Unchiul Petros și conjectura lui Goldbach de Apostolos Doxiadis A primit de la mine 5 din 5 steluțe pentru că se citește ușor și cu plăcere dar spune foarte multe lucruri în cele 200 de pagini ale sale. Are ritmul unui roman polițist, cu indicii, piste false și o anchetă dusă pas cu pas de narator. Mult timp ai impresia că citești o poveste despre un mister de familie și nu despre întrebări serioase despre lume și viață. Abia mai târziu îți dai seama că miza e mai adâncă decât părea la prima vedere. În ciuda titlului, Unchiul Petros și conjectura lui Goldbach nu este o carte despre matematică. Sau…

Medeea. Glasuri de Christa Wolf A primut de la mine 4 din 5 steluțe A fost odată ca niciodată o vrăjitoare pe nume Medeea, care a făcut un păcat intolerabil, și-a ucis pruncii. Așa a ajuns povestea până la noi. Curățată de context, de glasuri, de nuanțe. O propoziție suficientă ca să închidă orice discuție. Doar că Medeea n-a fost dintotdeauna această siluetă monstruoasă. În tragedia lui Euripide, ea nu e o lecție morală, ci un prag. Fapta ei nu e explicată și nici scuzată, dar nici redusă la vină. Când lumea oamenilor nu mai știe ce să facă cu ea, zeii o scot din joc. Carul lui Helios, ce…

Penelopiada de Margaret Atwood A primit de la mine 3 din 5 steluțe Am început Penelopiada cu așteptarea firească că voi afla povestea lui Ulise spusă de gura Penelopei. O variantă din interior, mai lucidă, mai puțin eroică, poate chiar puțin răutăcioasă, a unei istorii prea mult timp confiscate de bărbați și de legendă. Și, până la un punct, exact asta am primit. Penelopa vorbește din mormânt, adică dintr-un loc unde nu mai are nimic de pierdut. E liberă, inteligentă, deloc sentimentală. Nu e soția care așteaptă cu ochii în zare, ci femeia care administrează o absență. Aflăm câte ceva despre vechea ei gelozie față de verișoara Elena, frumoasă, frivolă…

Inimă atît de albă de Javier Marías A primit de la mine 3 din 5 steluțe, semn că mi-a plăcut ceva la ea, dar o voi uita cât de curând. Din câte am constatat ulterior, din listele întreținute pe Goodreads, am mai citit cartea asta odată, iar cele trei steluțe acordate atunci s-au sincronizat perfect cu cele de acum. Într-adevăr, nu am ținut minte nimic de la prima lectură, nici măcar senzația pe care mi-a dat-o. De data aceasta am început cartea cu bunăvoință. Era premiată, tradusă, lăudată, pusă frumos pe rafturi respectabile. Genul de carte care îți dă impresia că, dacă n-o citești, pierzi ceva important. Am intrat deci…

Ultima problemă de Arturo Pérez-Reverte A primit de la mine doar 3 din 5 steluțe. Să vedem de ce …   Ultima problemă este o carte scrisă, fără prea multă pudoare, pentru pasionații lui Sherlock Holmes. Pentru cei care cunosc cu ochii închiși codurile, personajele și foiletoanele vechi și se bucură de recunoaștere. Cei de pe margine sunt invitați, dar nu chiar poftiți. Un cititor ca mine o parcurge uneori cu un zâmbet amuzat în colțul gurii, alteori cu unul ușor iritat, pentru că are senzația că e lăsat pe dinafară. Nu pentru că n-ar înțelege intenția autorului, ci pentru că replicile scoase din cărți sau filme sunt prea numeroase,…

Lumânările ard până la capăt de Sándor Márai A primit de la mine 4 din 5 steluțe Uite o altă carte care descrie lumi de mult apuse, atitudini „demodate” și priviri asupra vieții care par dispărute de mult, dar pe care, dacă am râcâi puțin suprafața lucioasă a lumii moderne, le-am găsi undeva adânc săpate în noi. Romanul Lumânările ard până la capăt e construit pe o acțiune minimă. După patruzeci și unu de ani, doi bărbați care au fost cândva cei mai buni prieteni se reîntâlnesc într-un castel izolat, aflat undeva departe, în străfundurile unei păduri seculare. Gazda este un bătrân general austro-ungar, care se pregătește să-și întâmpine prietenul…

Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică de Marguerite Yourcenar A primit de la mine : 4 din 5 steluțe Textul poate fi încadrat ca un roman scurt, aproape o nuvelă, scris ca o singură scrisoare în care un soț își cere iertare și își așază în fața soției propriul adevăr. Cât despre impresiile mele … In primul și în primul rând aș vrea să spun de la bun început că titlul acestei cărți mi se pare complet neadecvat. De unde până unde tratat despre o luptă zadarnică? Mi s-a părut mai degrabă un tratat despre adevărul care nu se lasă prins. Alexis a lui Marguerite Yourcenar nu mi-a fost apropiat.…

Baudolino de Umberto Eco A primit de la mine 5 steluțe din cinci. În Baudolino, Umberto Eco alege, deloc întâmplător, să lase povestea Evului Mediu pe seama unui saltimbanc. Baudolino nu este nici erou, nici savant și nici moralist. Este un om descurcăreț și bonom, cu o imaginație vie și cu o nevoie sinceră de a face lumea mai ușor de locuit. Tocmai de aceea vocea lui se potrivește atât de bine unei epoci în care adevărul nu era încă așezat în tipare logice iar lucrurile mai degrabă se spuneau decât se demonstrau. Baudolino își începe cronica cu o precauție blândă. Nu promite adevărul și nici nu cere să fie…

Cei trei regi de A Cheng A primit de la mine: ★ Editura Humanitas Fiction 2018 Traducere din chineză de Florentina Vișan și Luminița Bălan Cei trei regi prezentați în această carte sunt de fapt personajele principale ale celor trei nuvele, publicate inițial separat, strânse laolaltă aici dar fără a avea legătură una cu cealaltă. De fapt, am impresia că greșesc, există un soi de liant care le ține legate, un personaj sinistru numit Revoluția Culturală din China, ce-a avut loc între anii 1966 și 1976. Cel care a declanțat acest eveniment înfiorător a fost Mao Zedong. Simțind că-i scapă puterea din mână în urma eșecurilor pe care le-a avut cu…

My Uncle Napoleon de Iraj Pezeshkzad a primit din partea mea ★ Iraj Pezeshkzad parcă l-ar fi citit pe Caragiale al nostru înainte de-al inventa pe Unchiul Napoleon. Am regăsit în această carte aceeași ironie dulce-amară, aceleași personaje câteodată grotești, câteodată înduioșătoare ce semănau cu de-alde Dandanache și Trahanache. Nu de puține ori m-a pufnit râsul citind cartea. Unchiul meu Napoleon este un roman foarte îndrăgit în Iran. A fost publicat în Teheran în anul 1973, iar în 1976 a fost adaptat pentru televiziune într-un serial ce-a avut și el un mare succes. După revoluția islamică a fost interzis dar nu abandonat, a trecut doar underground.  Povestea se desfășoară în timpul…

Paradoxal, m-am împăcat mult mai greu cu cărțile lui Haruki Murakami decât cu cele ale lui Yasunari Kawabata. În mod normal n-ar fi trebuit să fie deloc așa, autorul acesta fiind mai puțin „japonez”, drept urmare mai apropiat de stilul europeano-american cu care suntem obișnuiți. În plus, mie uneia îmi plac poveștile, oricât de aiurite și fantastice ar fi ele, atâta timp cât pot savura modul în care au fost scrise și în măsura în care pot da un sens celor citite, hai fie, îmi pot crea propria poveste plecând de la cele citite. De data asta mi-a fost mai greu. Până pe la jumătatea cărților, toate au fost bune și frumoase. Povestea…

Jinduiesc de ceva vreme să ajung în Japonia. Am tot amânat călătoria pentru că … e prea departe, … e prea scump, … e o lume mult prea diferită de-a mea și cine știe cât o să bâjbâi eu pe-acolo pierzând o groază de timp aiurea ( din prețioasele clipe de concediu ) „lost in translation”.  Anul acesta însă mi-am luat inima în dinți și m-am înscris într-o excursie. Acum trebuie doar să aștept primăvara și să sper că totul va merge șnur în plănuita și mult-dorita călătorie. Până la vremea cireșilor înfloriți însă, m-am apucat conștiincioasă de lecturi japoneze, har Domnului am de unde alege. Planul de bătaie la care…

Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro A primit ⭐⭐⭐★★ Cred că în această carte autorul a făcut o greșeală de calculație. Subiectul  pe care-l propune spre analiză este foarte interesant și frumos – modul în care alegem să ne trăim viața. Cartea parcă ne strigă în față, Hello aveți o viață scurtă, trăiți-o cu înțelepciune !!! Ne averizează despre inevitabilele „restricții” ale rolului pe care musai trebuie să-l interpretăm fiecare dintre noi, ne îndeamnă să fim atenți la influențele pe care le acceptăm când e vorba să pornim la drum: de lucrurile pe care le-am învățat în copilărie, de idealurile la care visăm, de prieteniile pe care le facem, de mediul în care…

Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg de Kazuo Ishiguro care a primit de la mine  ⭐⭐⭐⭐★ În această cărticică sunt strânse laolaltă cinci povestioare despre legături matrimoniale ce-au ajuns să se destrame. Întâmplător, toate personajele masculine sunt muzicieni care ne povestesc necazurile lor și ale altora în „nocturne” pline de sensibilitate și înțelegere. În fond poveștile sunt triste, însă Kazuo Ishiguro îndulcește lunile de fiere ale lui Pascal Brucker cu o grămadă de borcane cu miere. Poveștile sunt foarte amuzante, ironice, nu îți vine deloc să verși o lacrimă pentru necazurile personajelor, dimpotrivă, pufnești în râs. E o plăcere să le citești. Când era gata să-nchidă, am zis „Te iubesc”,…

Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro A primit de la mine ⭐⭐⭐⭐★ cu toate că mi-a lăsat ditamai bolovanul pe suflet. La fel ca în majoritatea cărților lui Kazuo Ishiguro, numai jumătate din poveste se citește de pe hârtie, cealaltă jumătate e ascunsă printre rânduri, e doar sugerată cu multă delicatețe. Până să ajung la ultimele pagini ale cărții am avut impresia că citesc povestea melancolică a lui Etsuko despre amintiri de demult, din vara pe care a petrecut-o împreună cu Sachiko și fiica acesteia, Mariko, în Japonia. Etsuko, cea care ne împărtășește amintirile ei, se aproprie de apusul vieții. Trăiește acum singură în Anglia, este văduva unui englez cu care are…

Uriasul ingropat de Kazuo Ishiguro A primit de la mine  ⭐⭐⭐⭐★ Aceasta este ultima carte pe care a scris-o Kazuo Ishiguro ( deocamdată ). Unii critici sunt de părere ca e un experiment îndrăzneț și nu prea reușit, alții sunt mai îngăduitori. Mie mi-a plăcut povestea aceasta ce vine dintr-un ev mediu îndepărtat și nebulos al unei Anglii ce încă nu era Anglia. Ce era doar un tărâm al britonilor ce jeleau moartea regelui Arthur, cel cu Masa Rotundă, ce încercau să reziste invaziilor anglo-saxonilor. O lume în care dragonii și căpcăunii trăiau printre oameni, în care vrăjitorii mai puteau arunca farmece asupra  lumii, iar cavalerii neînfricați încă mai îndrăzneau să ducă la…

Un artist al lumii trecătoare de Kazuo Ishiguro A primit de la mine ⭐⭐⭐⭐★ ( de fapt + încă o jumătate ) A fost o carte care mi-a mers la inimă din pricina povestitorului, Ono Masuji, un bătrân pictor pensionar, arist al lumii trecătoare. De data aceasta, povestea se petrece în Japonia, nu mult după terminarea războiului, pe vremea ocupației americane. Ono fusese la viața lui un pictor talentat și renumit, ce și-a început cariera imortalizând lumea trecătoare a gheișelor, subiect la care a renunțat după ce l-a cuprins un avântul patriotic și revoluționar. De-acum înainte a făcut doar opere de artă care să-i înflăcăreze pe compatrioții săi în lupta pentru cucerirea lumii.…