🇮🇸 Islanda

ISLANDA – Ísland

Pe unde am umblat

Ce spune ghidul xenofobului despre islandezi

Islandezii sunt europeni doar până la un punct, unul care se află la aproximativ 200 de mile de țărm. Ei fac parte din Spațiul Economic European, din Asociația Europeană a Liberului Schimb și uneori se gândesc c-ar fi bine să intre în Uniunea Europeană pentru că sunt conștienți de marele aport pe care îl pot aduce. Iar criza financiară globală a făcut ca ideea de a fi în zona euro să fie și mai atractivă. Sunt însă și probleme. Islandezii acceptă cu greu ideea că ei nu vor avea aceeași putere de vot precum, să zicem, britanicii sau germanii. Când li se amintește că ei sunt puțini în comparație cu ceilalți, nu vor să înțeleagă. O țară, un vot, nu-i așa ?

Dar îngrijorarea cea mai mare a islandezilor e legată de pescuit.  La baza economiei lor stă codul și-i irită gândul că pescadoare străine ar putea da iama prin jur. Motivul pentru care îi plac atât de mult pe englezi e că aceștia au pierdut ultimul Război al Codului. A fost un război pașnic iar islandezii îi iubesc pe cei ce pierd, atâta timp cât pierd în favoarea lor.

Islandezii sunt mândri de faptul că țara lor este unică. Nicăieri în lume nu există în același loc deșerturi din lavă, vulcani activi și calote glaciare. În același timp recunosc că sunt o națiune mititică, fără o poziție importantă în lume. Insecuritatea generată de acest fapt îi face pe islandezi – ce sunt un popor foarte unit, cu un dezvoltat sentiment al comunității – să se comporte ca și cum ar fi centrul universului. Li se pare că alegerea lui Jules Verne, de a-și  trimite personajele spre centrul pământului printr-un vulcan islandez, e la mintea cocoșului.

În iarna anului 1002/1003  s-a născut Snorri Thorfinnsson, în Vinland ( presupus a fi Newfoundland sau Nova Scotia ), din părinți islandezi, primul american ce nu era indian. Nu va trece mult timp până când islandezii vor intenta proces pentru a revendica America de Nord ca moștenire, în numele urmașilor lui Snorri.

Islandezii au suferit un șoc când au aflat, în urma unui studiu ADN, că ar proveni mai degrabă din celți decât din vikingi. Să ai aceleași rădăcini ca americanii ( care sunt practic irlandezi, drept urmare de dincolo de gard (english pale) ) sau chiar să împarți unele caracteristici cu englezii ( care sunt destul de amabili, dar aroganți ) e mai mult decât poate suporta cineva. După cum se știa ( dar nu se spunea ), la venirea vikingilor existau deja călugări irlandezi în Islanda – unii istorici susținând că existau chiar și așezări irlandeze – pe care vikingii i-ar fi omorât la sosire sau, chiar mai rău, cu care s-ar fi încrucișat. Teoria actuală spune că cei câțiva călugări ce-au ajuns aici au plecat repede, dezgustați de faptul c-au trebuit să-și împartă sanctuarul cu niște păgâni și că rezultatul studiului ar avea alte explicații, de pildă, faptul că vikingii au răpit ceva femei din Shetland sau Orkney în drumul lor spre Islanda. Cu această explicație, psihicul național și-a revenit.

Islandezii au o părere foarte bună despre ei înșiși. Sunt urmașii vikingilor, cel mai grozav popor din vechime, renumiți prin puterea, curajul, frumusețea și bărbăția lor. E ignorat cu discreție faptul că aceeași strămoși erau faimoși și pentru jafurile pe care le făceau, și pentru purtarea lor dubioasă față de femei. Islandezilor nu le place să pomenească de Ingólfur, primul viking ce-a pus piciorul pe insulă. În semn de respect au numit Ingólfshöfði locul în care a debarcat, dar îl marchează pe hărți cu litere atât de mici încât să fie observat de cât mai puțină lume, o stâncă nesemnificativă undeva în mijlocul mării.

Ca dovadă a superiorității lor înnăscute, islandezii susțin că Islanda e buricul lumii. Dacă ai dubii trebuie musai să consulți Saga Vikingilor, cea mai mare realizare artistică a planetei, unde această idee e pomenită de nenumărate ori, printre multe alte povești pline de crime și răzbunări.

Islandezii atrag atenția că ei au cele mai mari, cele mai grozave lucruri. Au Vatnajökull, cel mai mare ghețar din Europa, cu o suprafață aproape la fel de mare ca a insulei Cipru. Francezul Mer de Glace arată ca un cub de gheață prin comparație. Cascadele lor sunt mai înalte, mai puternice și mai frumoase decât cascadele Europei. Și chiar dacă Strokkur, singurul gheizer ce-a supraviețuit, e mai mic decât americanul din Parcul Național Yellowstone, țin să-ți reamintească că îl vei găsi în Geysir, un nume islandez ce-a fost ales să definească în toată lumea astfel de fenomene naturale. Ei au de asemenea cel mai vestic punct al Europei, enervându-i astfel pe irlandezii care au pus o grămadă de semne în Dingle, prin care revendică același lucru. Până și poneiul islandez intră în acțiune, având cinci feluri de mers, nu patru ca restul cailor din lumea asta. 

Islandezii se consideră a fi culți și sofisticați, având o moștenire literară remarcabilă și un spirit independent. Aceste calități sunt pomenite întotdeauna în cuvântările președinților lor, oameni ce sunt considerați întruparea națiunii și ale căror cuvinte sunt citate precum evangheliile.  „După cum spune președintele …”. De fapt, fraza asta e folosită atât de des încât a devenit un fel de rămas bun.

Richard Sale. Ghidul xenofobului – Islandezii.