JAPONIA – 日本国 – Nippon-koku
În cifre | aproximative |
---|---|
Suprafață | 158 % din suprafața României |
Populație | 631 % din populația României |
Capitala | Tokio |
Limbi oficiale | japoneza |
PIB pe cap de locuitor | 446 % din cel al românului |
Deviza |
Pe unde am umblat
Pentru japonezi lumea e împărțită în două soiuri de oameni: „noi japonezii” și toți ceilalți ( sau, mai vag spus, „occidentalii” – asta pentru că toată lumea, chiar și Hawaii, sunt la vest de Japonia).
În cinci șesimi din teritoriul Japoniei nu se poate locui. Zona aceea e prea muntoasă și e potrivită doar pentru pini. Acolo nu sunt drumuri, nici case, nici fabrici și uzine. Șesimea ce-a mai rămas se întinde de-a lungul coastei și nu poate fi locuită pentru că aici nu găsești altceva decât drumuri, case, fabrici și uzine. Asta înseamnă că japonezii trăiesc unii pest alții, așa că orice urmă de individualitate, orice idee că n-ar trebui să te bizui pe altcineva, au fost eliminate rapid din conștiința colectivă.
Japonezii sunt eminamente gregari – orice formă de egocentrism sau egoism sunt la fel de apreciate ca un luptător de sumo ce dă buzna peste tine la o coadă la bufet. Ei consideră că puterea lor stă în omogenitate: propozițiile încep adeseori cu formula „Noi japonezii”, ca și când ar fi toți identici și ar avea cu toții exact aceleași opinii. Rezultatul e că în Japonia există un sentiment puternic pe nume uchi ( cuvânt ce înseamnă interior, noi, sau acasă ) versus un altul, soto (ce înseamnă exterior, ei, în afară).
Pentru a fi luat cât de cât în serios, pentru a fi băgat în seamă, cu alte cuvinte pentru a conta pentru japonezi trebuie să fii uchi. Dacă nu ești așa, așteaptă-te la puțină considerație: ești un soto și vei fi tratat cu o neglijență superficială. De fapt, ești invizibil. Iar pentru japonezi străinii sunt mai tot timpul soto.
Japonia e uchi, oriunde altundeva e soto. Japonezii se pot comporta diferit în afara țării lor. Acolo își exprimă opiniile, pot admite că n-au chef să se căsătorească sau să studieze contabilitatea – atâta timp cât nimeni de-acasă nu aude. Li s-ar potrivi mănușă proverbul: „Stânjeneala simțită pe drum se lasă în urmă”. Mulți europeni sunt uimiți să constate că, de exemplu, tânăra japoneză strălucitoare, haioasă, independentă pe care au cunoscut-o în călătorie se transformă într-un mielușel blând odată întoarsă acasă.
Prietenilor uchi le devălui secretele tale cele mai intime dar cu ceilalți amici vorbești despre vreme. Iar cele două atitudini nu trebuie amestecate sub nici o formă. Drept urmare, prezența unui străin în lift sau pe coridor nu merită băgată în semă. De ești un străin ușile îți vor fi trântite în nas, te vei trezi cu coate în coaste, genunchii îți vor fi răzuiți de geamantane, toate astea fără a ți se prezenta scuzele de rigoare. Dar de cum devii o cunoștință mai apropiată, de preferat un client, de îndată se va desfășura covorul roșu sub picioarele tale.
Japonezii consideră naturale aceste treceri de la o atitudine la alta. Problema lui uchi/soto constă de fapt în problema împărțirii lumii în porții mestecabile, în bucățele ce pot fi gospodărite, înțelese. Japonezii sunt crescuți astfel încât să aibă grijă tot timpul unii de alții. Evident, nu poți avea grijă de toată lumea așa că întâi te ocupi de uchi și abia apoi de ceilalți. Trebuie să tragi linia undeva. Iar pentru japonezi, linia coastei Japoniei este un loc cât se poate de convenabil de unde pot începe împărțirea asta.
Sahoko Kaji, Noriko Hama . Ghidul xenofobului – japonezii