-
Boqueria – Vols alguna cosa? Quieres algo? jurnal catalan - capitolul 2
Glumiți? Dacă vrem ceva din Mercat de la Boqueria ? Vrem, cum să nu vrem. Câte un strop din toate trăznăile prezente prin vitrine, dacă se poate… Bine că n-am avut suficient timp la dispoziție, că altfel biata noastră sănătate ar fi fost serios amenințată. Ne-ar fi luat cel puțin o lună de zile pentru a testa toate bunătățile de-acolo. Mărturisesc, eu una nu mă prea împac cu piețele. Mama în schimb … Cum a trecut pragul lui Mercat de la Boqueria, s-a transformat ca prin minune într-o cu totul altă persoană. Uitate au fost oboseala, tălpile ce ardeau de atâta umblat pe jos, insistența cu care cerea până atunci o…
-
Barcelona – Barri Gòtic jurnal catalan - capitolul 1
De când a fost jefuită ziua în amiaza mare în București de către niște conaționali, mama mea a căpătat o mică fobie. Nu se mai lasă convinsă nicidecum să se plimbe pe străduțe înguste, sau pustii, sau care sunt „păzite” de niște personaje cu figuri ce nu-i sunt pe plac. Fobia asta nu se manifestă doar la București ci stă înșurubată în mintea mamei, oriunde s-ar afla. Drept urmare ne-a urmat și la Barcelona, manifestându-se cât se poate de activ în Barri Gòtic, îndeosebi după apusul soarelui. Din pricina fobiei ăsteia, Barri Gòtic va rămâne de-a pururea în mintea mea împărțit în două părți diferite, cu granițe nu foarte bine delimitate.…
-
Barcelona jurnal catalan - cuvânt înainte
Anul acesta Rusaliile ne-au prins la Barcelona, pe mama și pe mine. Am plănuit excursia încă din iarnă când, ca un făcut, orașul ne ieșea mereu în cale, ba pe la știri (mamei), ba pe FB (mie) momindu-ne să-i descoperim frumusețile. Adevărul e că am fi preferat s-ajungem pe-acolo abia după ce se termina Sagrada Familia, să vedem minunea în toată splendoarea ei. Dar cu toate amânările astea … ne-am cam pierdut răbdarea așa că am zis, gata, acum e momentul. Expediția noastră a durat o săptămână întreagă, să ne-ajungă, să descoperim orașul pe-ndelete, fără să ne dăm sufletul alergând de la un obiectiv la altul. Doream s-ajungem îndeosebi pe…
-
Un alt fel de Balcic
Dacă tot am aflat de la Camil Petrescu (via Lucian Boia) că „Toată pictura românească la un moment dat avea un singur subiect: Balcic.” mi-am zis c-ar fi interesant de descoperit picturile astea prin muzeele bucureștene. Să vedem, chiar așa să fi fost ? A fost la un moment dat Balcicul un fel de coastă a Normandiei românească? Pentru a-mi mări șansele de reușită mi-am propus să atac două dintre cele mai mari muzee de artă din București. Ieri m-am prezentat la Muzeul Colecțiilor de Artă, iar astăzi am fost la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național. Ei bine, am găsit ce-am căutat și într-unul și în celălalt. Am…
-
Cap Caliacra
Nici o escapadă pe litoralul bulgăresc fără un scurt popas pe pintenul acela atât de pitoresc ce intră curajos în mare, Cap Caliacra, chiar dacă sunt nevoită să ies din drum și să fac un ocol de vreo 20 de kilometri pentru a-l vedea. Îmi place să salut marea de aici, de la înălțimea falezelor stâncoase, să simt briza plăcută a mării pe piele. Îmi place plimbarea printre ruine de veche cetate traco-bizantino-turco-bulgărească, care mă duce cale de vreun kilometru și ceva până în balconul deschis spre răsărit, de unde doar păsările cerului pot pleca mai departe. Îmi place să salut rândunelele și să mă străduiesc să le înțeleg poveștile…
-
Balcic, micul paradis al României Mari – Lucian Boia
Am să încep prin a mărturisi că titlul acestei povestioare nu e al meu ci e împrumutat de la o carte pe care am citit-o nu de mult și care mi-a plăcut ( ca de altfel mai toate cărțile domnului Lucian Boia pe care le-am citit ). Balcic : micul paradis al României Mari de Lucian Boia A primit din partea mea ⭐⭐⭐⭐★ pentru că e o foarte documentată, lămuritoare și în același timp simpatică retrospectivă a celor 25 de ani cât Balcicul a fost românesc. Am aflat din ea cum de-a pus mâna România pe Cadrilater imediat după cel de-al doilea război balcanic, pe vremea când nutrea ambiția de-a deveni o…
-
O foaie de hârtie
E foarte greu să te întorci din Japonia cu mâinile goale, fără nici un suvenir îndesat în bagaj. Tentațiile sunt prezente la tot pasul, atentând fără jenă la buzunarul călătorului: olcuțe minunate de ceramică … șaluri, chimonouri, yukate … evantaie, umbreluțe de hârtie, stampe … jucărioare tradiționale din lemn … și tot așa mai departe … lista se poate lungi la nesfârșit. În foarte multe din aceste lucrușoare se poate întrezări fascinația japonezilor pentru efemer. Îmi place să cred că multe dintre ele sunt pline de acel wabi-sabi tipic japonez, adică de simplitatea asimetrică a naturii dar și de imperfecțiune. Iar dintre aceste lucrușoare efemere origami-ul mi se pare o…
-
Tokyo – Parcul Ueno și grădina de bujori jurnal japonez - capitolul 27
Dacă în universul acesta răsar flori, eu am încredere în el – Matsuo Basho Ueno Kōen, parcul Ueno pe românește, este un mare parc public din inima Tokyo-ului, aflat nu departe de gara Ueno. Din fericire, hotelul în care am stat era plasat taman pe una din laturile lui, așa că am reușit să fac mai multe plimbări prin el. La începuturile lui parcul acesta făcea parte din domeniile unui templu budist foarte bogat și respectat – Kanei-ji – ce păzea orașul de influențele cât se poate de malefice ale punctului cardinal nord-est. În perioada Edo templul și parcul aferent au ajuns în proprietatea familiei Tokugawa. Din păcate, imediat după restaurația…
-
Tokyo – Meiji-jingu și parcul Yoyogi jurnal japonez - capitolul 26
Deși am admirat fără rezerve eficiența cu care se desfășurau lucrurile în Tokyo, orașul în sine nu mi-a plăcut cine știe ce. Am dat și peste zone în care părea că cineva se preocupase de estetica arhitecturală a orașului dar în general lucrurile se îndreaptau doar spre un pragmatism cât se poate de frust. În schimb parcurile … au fost o încântare. Unul care mi-a plăcut în mod deosebit, chiar dacă am vizitat doar o bucățică din el, a fost parcul Yoyogi ce seamănă mai mult cu o pădurice răsărită în mijloc de oraș. Am ajuns în parcul Yoyogi pentru că aveam pe listă o vizită la Altarul Meiji ce-a…
-
Tokyo – în căutarea bătrânului Edo jurnal japonez - capitolul 25
Călătorul aterizat pentru prima oară în Tokyo ar putea fi ușor păcălit de fațada „occidentală”, sau mai degrabă „americană” a orașului – de zgârie-norii lui, de înfățișarea lui modernă atât de asemănătoare cu cea a altor orașe de pe mapamondul civilizat, de reclamele luminoase, de subculturile urbane ce par împrumutate de peste ocean. Am putea crede că, după trauma cauzată de înfrângerea din cel de-al doilea război mondial, capitala Japoniei a preluat cu entuziasm și nerăbdare cultura învingătorilor. Aparențele însă pot fi înșelătoare. Înainte de-a deveni Tokyo, orașul acesta a fost pentru câteva sute de ani Edo, capitala Shogunilor și a samurailor lui. O lume ce-a ales la un moment…
-
Tokyo – o minunată lume nouă jurnal japonez - capitolul 24
Din toate locurile vizitate în Japonia, Tokyo mi-a plăcut cel mai puțin. O fi fost din pricină c-am ajuns aici la final de excursie, când atinsesem deja pragul de saturație și nu mai vroiam altceva decât să ajung acasă, să-mi mai trag sufletul nițel înainte de-a mă gândi s-o iau de la capăt cu colindatul. Am să mai dau vina și pe „afinitățile mele elective” care mă imping, fără nici un dubiu, spre un alt soi de oraș, nu spre un balaur cu șapte capete precum Tokyo. Orașul acesta e imens. A înghițit rând pe rând orășelele și satele din jur iar acum este o super-metropolă prin care mișună 13…
-
Gravitând în jurul lui Fuji-san jurnal japonez - capitolul 23
28 aprilie și ultima zi cu autocarul. Am părăsit Yudanaka în zori și am luat-o spre sud, ținta fiind orașul Tokyo, unde trebuia să ajungem spre seară. Aveam de parcurs vreo 300 km, o nimica toată atunci când ai la dispoziție autostrăzi și drumuri bune. Prin urmare am câștigat timp berechet pentru câteva escale. Principalul obiectiv al zilei părea a fi Fuji-san, muntele sacru al Japoniei. Vom avea oare norocul să-l vedem? Va binevoi să ni se arate sau va sta ascuns într-o mare de nori, inaccesibil privirii noastre? Din fericire toată morocăneala zilelor precedende se risipise cu desăvârșire iar soarele alungase norii de pe cer. Fuji-san a fost mărinimos…
