-
Nürnberg – Christkindlesmarkt
Iarna asta am renunțat de bunăvoie și nesilită de nimeni la visurile inițiale, cele care mă trimiteau să mă bălăcesc în mările din Caraibe, și-am plecat de-acasă într-un scurt city-break la Nürnberg. Am vrut musai să văd cu ochii mei mult lăudatul Christkindlesmarkt, Târgul de Crăciun organizat aici an de an de foarte-foarte mult timp. L-am găsit ușor, în buricul târgului, lăfăindu-se în piața cea mare a orașului din fața bisericii Frauenkirche. Tentaculele lui se întindeau însă până la gară. Tare-mi mai plac târgurile astea de Crăciun, în special puzderia de jucărelele și ornamente de sărbătoare ce le poți găsi pe tarabe, majoritatea fiind lucruri meșterite cu mâna de cei ce le vând. De…
-
Nürnberg – fugind de ploaie
Ce-ai putea face într-o zi de început de decembrie când te afli într-un oraș străin, plouă cu găleata, cămăruța de la hotel e mititică precum o carceră iar temperaturile de-afară numai îmbietoare nu sunt? Să nu mai pomenesc de-o gaură în bocanc, care a apărut nu se știe de unde pentru a-ți sabota plimbările. Mergi frumușel la recepție de unde speri să poți împrumuta o umbrelă ( nici măcar garanție nu mi-au cerut ) și-apoi ataci toate bisericile și muzeele orașului aflate în apropiere. Orice numai să scapi de ploaie, să-ți ocupi timpul și mintea cu ceva până pe-nserat când poți eșua liniștit în Târgul de Crăciun. Nürnberg are destule obiective…
-
Bamberg
La nord de Nürnberg, aflat la o depărtare de vreo 60 de kilometri distanță și la vreo 40 de minute de mers cu trenul, culcușit pe malul râului Regnitz frate bun cu Pegnitz-ul Nürnberg-ului, se află un alt orășel nemțesc cu iz medieval, Bamberg pe numele lui. Aparent, n-ai spune că cele două orașe s-ar deosebi prea mult. Sunt situate amândouă în aceeași provincie germană, Franconia, sunt bătrâne de când lumea, au amândouă catedrale gotice sobre și întunecate, case cu bârnele la vedere, clădiri baroce, străduțe șerpuitoare și crâșme faimoase unde poți bea bere și mânca cârnați pregătiți după rețete înregistrate în patrimoniul UNESCO. Amândouă orașele au apărut în zorii istoriei germane…
-
Nürnberg – hai hui prin oraș
De vei ajunge, Călătorule, să ieși la suprafața pământului în piața cea mare din fața lui Hauptbahnhof (gara centrală), după ce te vei fi strecurat prin hrubele metroului ce te-a purtat ca vântul și ca gândul de la Flughafen (aeroport) până aici și după ce te vei fi învârtit în jurul propriei cozi ca să te dezmeticești nițel, să-ți dai seama care-i nordul … care-i sudul … încotro trebuie s-o apuci, te vei izbi cu nasul, negreșit, de zidurile și turnurile roș-întunecat-impunătoare ale bătrânului oraș imperial Nürnberg. Dar, bănuiesc, acest comitet de întâmpinare nu va fi chiar o surpriză pentru tine. Doar de dragul izului acestuia medieval ai plecat de-acasă și-ai…
-
Scurt popas parizian
Pe la sfârșitul lui septembrie m-am pricopsit cu o delegație la Paris. Nu e chiar așa interesant precum sună, e ca și cum ai lucra la biroul tău corporatist, dar strămutat pe alte meleaguri. Din fericire, partea cu ședințe și ateliere de lucru a fost programată pentru luni și marți. Am profitat, și am prelungit acest scurt popas parizian cu un weekend. Doar ziua de sâmbătă s-a dovedit a fi norocoasă, duminică a plouat cu bulbuci. Dar tot am ciupit câte ceva. O plimbărică Sâmbătă seara m-am învârtit puțin prin Montmartre iar luni seara, după scârbici, prin centru. Sena curgea liniștită, Louvre era la locul lui. Panteonul mi-a reamintit de…
-
Operațiunea Canarul
Am plecat la Cisnădie cu o țintă clară, pe care am botezat-o în sinea mea – Operațiunea Canarul. La început îmi ziceam să fac și nițel turism, pe-acolo prin jurul Sibiului, dar nu mi-a ieșit. M-am mulțumit doar să duc operațiunea la bun sfârșit și să mă întorc acasă repejor, în aceeași zi chiar. Operațiunea asta a fost o treabă delicată, nu puteam s-o lălăi prea mult pe drumuri, nu m-a lăsat inima. Așadar … m-am dus până în Cisnădie ca să-mi cumpăr un canar. De ce taman acolo ? Pentru că de ceva vreme îmi doresc un canar roller de cântec și doar acolo m-am priceput eu să găsesc…
-
În expediție
Voi știți zbura? Suntem curioși să știm. După părerea noastră nu e mare lucru. Întindeți aripioarele și vă dați drumul în necunoscut. Noi așa facem. La început facem ture mai scurte, de recunoaștere, și ne întoarcem repejor acasă. Dar, după ce ne lămurim cum stă treaba cu obiectele din jur și după ce ne stabilim câteva repere, gata, pornim în expediție. Ne place să descoperim tot ce-i în casa asta. Ne ducem și în hol și în bucătărie, bine că sunt peste tot locuri unde putem ateriza la înălțime. Bune mai sunt dulapurile, rafturile bibliotecii, cuierele, ba chiar și frigiderul. Sunt locuri perfecte pentru o scurtă escală pentru tras sufletul.…
-
Cisnădioara & Cisnădie
Ieri am făcut o scurtă escapadă în Ardeal, mai exact la Cisnădie. Am călătorit împreună cu soarele, pornind la drum dimineața, tocmai la răsărit, când dumnealui se ițea mare și roșu la orizont. Numai bine pentru a-i da bună dimineața. Iar seara, m-am întors taman în momentul când dispărea iar, departe spre vest, la fel de mare, roșu și impresionant. Numai bine pentru a-i ura noapte bună. Scopul declarat al escapadei mele a fost Operațiunea Canarul, despre care am să povestesc altă dată. Dar dacă tot am pornit la drum, mi-am zis că n-ar fi rău să mă învârt nițel prin Cisnădie și prin împrejurimi. Cisnădie sau Heltau În Cisnădie am…
-
Clubul Canarilor
Act constitutiv din 13 octombrie 2013 Cine suntem NOI, cei ce-am hotărât subit să înființăm astăzi Clubul Canarilor ? Suntem mândrii cavaleri ai ordinului Passeriformes, cântăreți de soi și cu mare faimă, mititei de stat dar mari tenori. Facem parte nici mai mult nici mai puțin din familia Fringillidae mai simplu spus din marea familie a cintezoilor, mâncătorii de semințe. NOI stăpânim pământul. Oriunde te-ai duce, în orice colțișor de pe planeta asta, găsești un semen de-al nostru. Dacă ar fi să fim mai exacți ar trebui să vă spunem că rudele noastre cele mai apropiate sunt cei pe numele Serinus, iar stră-stră-stră … strămoșii noștri au fost mândrii hidalgo din Insulele Canare. Așa că noi…
-
Băița – La scăldat
Într-o zi Colocatarul a venit acasă cu o ciudățenie portocalie de plastic cu capac transparent, tot de plastic , și ne-a zis că asta-i băița noastră. Cică citise el prin cărți sau pe internet cine-și mai aduce aminte, că nouă canarilor ne place nespus de mult să ne scăldăm. Ce ignorant, bineînțeles că ne place, ce-și închipuia, că suntem niște răpănoși ? Dar ce zicea el c-o să fie cădița noastră, n-a fost taman pe gustul nostru. Cutiuța portocalie se agăța cu niște cârlige de barele coliviei în dreptul ușii de la intrare. De-a dreptul dubios. Da noi pe unde mai ieșim să zburăm? Și ce-i cu înghesuiala asta, ne…
-
Bobițe și alte delicatese
Povestea asta am s-o spun eu, Flămânzilă. Nu pot lăsa pe orice nepriceput să vorbească despre un subiect atât de important , un subiect în care eu sunt un mare specialist. BOBIȚE și alte bunătăți. Să le iau pe rând. Trebuie neaparat să știți că nouă, canarilor, ne plac cel mai mult și mai mult semințele. Fără ele am muri de foame. Dar nu cumva să ne dați doar un singur fel de semințe, doamne ferește. Să ne dați, vă rugăm, bobițe rotunjoare de rapiță, la care să adăugați neaparat pe cele lunguiețe de iarba canarului ( sau glanț cum i se mai zice sau Phalaris canariensis – ei vedeți ce…
-
Căsuța noastră
Buuun… Să începem poveștile. În primul și primul rând am vrea să vă spunem de ce-am avea noi nevoie pentru a fi fericiți și mulțumiți. Începem cu căsuța sau , cum îi spuneți voi, colivia. Pentru că suntem atât de mititei , nu dorim cine știe ce chestii impozante. Dar ne trebuie și nouă un acoperiș deasupra capului, ca fiecăruia dintre voi. Iată cum ar trebui să arate o căsuța de vis. Trebuie să fie dreptunghiulară, neaparat. Coliviile acelea rotunde, deși plac atât de mult Oamenilor, pe noi ne zăpăcesc de cap. Ne fac să ne pierdem echilibrul, să fim dezorientați și să ne îmbolnăvim. Nu ne plac deloc. Mult…
-
Acasă la Ion Irimescu
Anul acesta, de Sfânta Maria am plecat în Bucovina, în vizită la neamuri. Dar, spre deosebire de multele dăți în care am trecut prin Fălticeni ca trenul prin gară, fără să mă opresc, ba dornică s-ajung cât mai repede la destinație, ba stând cu gândul la drumul pe care-l aveam în față, de data asta am făcut o excepție. Am făcut o haltă de un ceas și un pic pentru a intra, în sfârșit, la Muzeul de artă „Ion Irimescu” din oraș, muzeu ce se laudă c-ar fi cea mai mare colecție de autor din Romania. Mașina am lăsat-o în parcare, pe drumul principal iar eu am urcat dealul pentru…
-
Figueres jurnal catalan - capitolul 7
Greu cu geniile astea ! Pentru că nu fac parte din tagma lor, eu una am oareșicare probleme când e vorba să le descifrez mesajele. Recunosc, de cele mai multe ori mă lasă perplexă, fără cuvinte, într-un mod cât se poate de plăcut. Alteori, mă lasă la fel de uluită, dar și scoasă rău din țâțâni. Oricum ar fi ele, geniile astea se împart în trei categorii după părerea mea. O primă categorie ar fi: ce mi-ar plăcea și mie să fiu ca ei, dar de unde atâta talent ? În fața creațiilor lor rămân perplexă, mută de admirație și nu mă mai satur savurându-le capodoperele. O a doua categorie ar…
-
Girona jurnal catalan - capitolul 6
Hoinărind prin Catalunya, o altă o zi petrecută în afara Barcelonei. Agenția organizatoare de excursii autohtone care ne-a dus ziua precedentă la Montserrat ne-a momit cu o a doua escapadă. O incursiune spre nord, până aproape de granița franceză și două opriri, una la Girona iar cealaltă la Figueres. Am primit provocarea așa că iată-ne pornind la drum, tot cu autocarul, tot însoțiți de un ghid care ne-a ținut la povești. Din fericire pentru noi, spre deosebire de ziua precedentă, ploaia ne-a ignorat cu desăvârșire. Am ajuns în Girona după vreo oră și un pic. Am fost debarcați lângă un parc mărișor dar nu prea îmbietor, pe malul râului Onyar,…
-
Montserrat jurnal catalan - capitolul 5
Rosa d’abril, Morena de la serra, de Montserrat estel, il·lumineu la catalana terra, guieu-nos cap al Cel. Virolai, Jacint Verdaguer Iată-ne ajunse și la Santa Maria de Montserrat, inima pururea tânără, pătimașă, nemuritoare a Cataloniei. Ne-am dorit amândouă să vizităm acest loc: mama pentru că citise atâtea despre rolul important pe care l-a avut mănăstirea în păstrarea identității catalane; eu pentru că rămăsesem cu o dorință neîmplinită – nu apucasem să urc la mănăstire cu mulți-mulți ani în urmă, pe vremea primei mele vizite în Barcelona. Ne-am tot socotit cum ar fi mai bine să facem ca s-ajungem aici, s-o pornim la drum pe cont propriu sau să apelăm cu încredere…
-
Sagrada Familia jurnal catalan - capitolul 4
Creația lucrează neîncetat prin om. Dar omul nu crează, el descoperă. Cei care caută în legile Naturii sprijin pentru noua lor operă colaborează cu Creatorul. – Antoni Gaudi Am ajuns la Sagrada Familia într-o duminică, pe la prânz, în chiar a doua zi după aterizarea în Barcelona. Neștiind care-i treaba cu intrarea la Sagrada Familia și de frică să nu rămânem cu buzele umflate ( pățisem doar o așa tărășenie în Granada ) ne-am grăbit să arvunim biletele de intrare din timp, on-line, înainte de-a pleca de acasă. Cât mai devreme cu putință, să ne luăm de-o grijă. N-am avut probleme cu cumpărarea biletelor, doar că prima oră disponibilă am…
-
Barcelona și Zmeii lui Antoni Gaudi jurnal catalan - capitolul 3
N-aș vrea s-o lungesc prea mult ci doar să povestesc cum i-am descoperit mama și cu mine pe zmeii lui Antoni Gaudi în Barcelona, dar … A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti; de când făcea plopul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în cozi; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de ocale de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești. De când se iscălea musca pe petere, mai mincinos cine nu crede. Au fost carevasăzică pe lumea asta tot…
-
Boqueria – Vols alguna cosa? Quieres algo? jurnal catalan - capitolul 2
Glumiți? Dacă vrem ceva din Mercat de la Boqueria ? Vrem, cum să nu vrem. Câte un strop din toate trăznăile prezente prin vitrine, dacă se poate… Bine că n-am avut suficient timp la dispoziție, că altfel biata noastră sănătate ar fi fost serios amenințată. Ne-ar fi luat cel puțin o lună de zile pentru a testa toate bunătățile de-acolo. Mărturisesc, eu una nu mă prea împac cu piețele. Mama în schimb … Cum a trecut pragul lui Mercat de la Boqueria, s-a transformat ca prin minune într-o cu totul altă persoană. Uitate au fost oboseala, tălpile ce ardeau de atâta umblat pe jos, insistența cu care cerea până atunci o…
-
Barcelona – Barri Gòtic jurnal catalan - capitolul 1
De când a fost jefuită ziua în amiaza mare în București de către niște conaționali, mama mea a căpătat o mică fobie. Nu se mai lasă convinsă nicidecum să se plimbe pe străduțe înguste, sau pustii, sau care sunt „păzite” de niște personaje cu figuri ce nu-i sunt pe plac. Fobia asta nu se manifestă doar la București ci stă înșurubată în mintea mamei, oriunde s-ar afla. Drept urmare ne-a urmat și la Barcelona, manifestându-se cât se poate de activ în Barri Gòtic, îndeosebi după apusul soarelui. Din pricina fobiei ăsteia, Barri Gòtic va rămâne de-a pururea în mintea mea împărțit în două părți diferite, cu granițe nu foarte bine delimitate.…
