-
Alcobaça jurnal portughez - capitolul 9
Călătorului îi șade bine cu drumul. Nu departe, doar la vreo 40 de kilometri nord de Óbidos, am oprit la următorul punct de pe lista noastră lungă de minunății de descoperit prin Portugalia, mănăstirea Alcobaça. Autocarul ne-a deșertat într-un mic parc umbros, într-o Alcobaça adormită, nu departe de centrul orășelului. Am pornit apoi pe jos pe străzi liniștite, peste râuri prăpădite, prin piețe mititele și pasaje ascunse până am ajuns pe esplanada ce se întinde în fața mănăstirii. Pe drum am avut parte și de-o mică surpriză. Într-un pasaj boltit, acolo unde acustica era mai bună, un contratenor ținea un recital. Să fi fost într-adevăr vocea tânărului bărbos cea care ne-a…
-
Óbidos jurnal portughez - capitolul 8
Cine se scoală de dimineață are toate șansele să fie în primul autocar ce-ajunge la porțile orașului cetate Óbidos ( citește Ubiduș pentru că se pare că o-ul de dinaintea unei consoane se citește u în portugheză, iar s-ul dacă-i la mijloc sau la finalul unui cuvânt devine ș ). Și astfel să nu trebuiască să dea din coate pentru a răzbate pe ulița lui principală, printre sute de alți călători dornici să viziteze o relicvă a îndepărtatei epoci medievale a Portugaliei. Ei bine, nu știu ce-am făcut noi, când ne-am moșmondit, dar am ratat startul. Or fi fost de vină magazinașele din drum? Sau poate tentația de-a gusta o ginjinha, acea vișinată portugheză pe care…
-
Estoril jurnal portughez - capitolul 7
La vreo câțiva kilometri depărtare de Cascais și câteva minute de mers cu autocarul am făcut ultimul popas al zilei. În Estoril. Am fost debarcați în Jardim do Estoril căreia i-am dat un ocol. Și-atât. Dar câte nu am aflat în jumătatea de oră cât ne-am târâit de-a roata parcului? În primul rând am pus ochii pe Forte da Cruz, veche cetate medievală acum transformată în hotel. De voi mai ajunge cândva prin Estoril, aici mă voi caza. Cetatea e pe malul oceanului iar din pat poți ateriza direct sub umbreluțele de pe plaja Tamariz. Boierie curată. În al doilea rând am mers să ne ridicăm pălăriile în fața bustului lui Lucian Blaga. Mama m-a…
-
Cascais jurnal portughez - capitolul 6
După Capo da Roca a urmat o pauză de masă la Cascais. Dar până să ajungem acolo am făcut un popas scurt la Boca do Inferno – gura iadului. Numai reclama e de ea. Nici pomeneală să fie înfricoșătoare. Poate doar pe timp de furtună. Pentru a da o notă de sumbru atmosferei, dealtfel foarte luminoase, o plăcuță înșurubată în stâncă amintea un eveniment ce-a avut loc aici în 1930. Un faimos la acea vreme astrolog, magician și ocultist, Aleister Crowley pe numele lui, și-a înscenat aici sinuciderea, cu ajutorul poetului Fernando Pessoa. Englezul a lăsat un bilet de adio care spunea cam așa „Nu pot trăi fără tine. Cealaltă gură…
-
Cabo da Roca jurnal portughez - capitolul 5
După Sintra ne-am dus să ne atârnăm cu degetele de marginea lumii la Cabo da Roca, „aici unde se sfârșește pământul și începe marea” după cum ne spune Luís de Camões în Lusiada lui. Aqui, onde a terra se acaba e o mar começa … Autocarul ne-a lăsat pe platforma farului, pe o stâncă înaltă de granit bătută de vânturi. În fața noastră se întindea imensitatea albastră a oceanului, a cerului. Inșurubată pe o cruce, o plăcuță ne spunea că ne găsim la extremitatea de vest a Europei continentale. Dar cui i-a păsat de datele astea statistice? Sau de diploma pe care o puteai achiziționa și care consemna marele eveniment că…
-
Sintra jurnal portughez - capitolul 4
Sintra, Cascais, Estoril, Cabo da Roca au fost destinațiile noastre în cea de-a doua zi petrecută în Portugalia. O zi doar pentru toate minunățiile astea. Mult prea puțin. Dacă ar fi fost după mine, aș fi stat cel puțin o zi în fiecare din aceste locuri. Prima oprire a fost la Sintra. Plecasem dintr-o Lisabonă însorită, și-am nimerit în plină zonă crepusculară, dealurile Sintrei fiind învăluite într-o ceață romantică. Noroc că pâna ne-am dat noi jos din autocar și ne-am îndreptat spre Palatul Național ceața s-a mai ridicat nițel, altfel nu savuram excursia pe deplin. Nu destul însă pentru a ne dezvălui Castelul Maur cocoțat în vârf de stâncă. Pe-acesta l-am zărit…
-
Belém jurnal portughez - capitolul 3
În Belém am ajuns de două ori. Prima dată chiar în prima zi a excursiei noastre portugheze, când am vizitat împreună cu grupul și ghidul însoțitor Mănăstirea Jerónimos și Turnul Belém. Dar pentru că îmi intrase în cap că vizita noastră a fost incompletă, am recidivat și ne-am întors aici în ziua în care am rămas de capul nostru prin Lisabona. A fost și bine, a fost și rău. A fost bine pentru că mi-am scos din gând ideea c-am văzut mănăstirea doar pe jumătate. A fost rău pentru că ne-am bâlbâit serios când a fost să ne întoarcem în centrul orașului. De ajuns în Belém a fost ușor, am luat tramvaiul…
-
Alfama jurnal portughez - capitolul 2
Nu cred că aș putea spune unde începe și unde se termină de fapt Alfama Lisabonei. Ghidurile așează cartierul pe panta dealului ce coboară de la Castelo de São Jorge până în estuarul râului Tejo. Am petrecut câteva ceasuri bune pe străzile întortocheate ale vechiului cartier arab, urmând pe jos traseul tramvaiului 28, rătăcind în voie pe alei înguste. Am ascultat acorduri de fado ce răsunau de prin bodegi, am adulmecat miresme de pește prăjit sau pasteis vanilate. Ne-am despărțit cu greu de Alfama. Dacă aveam mai multă minte și mai mult timp ar fi fost interesant să-l luam drept ghid pe însuși Fernando Pessoa și a sa carte „Lisbon, What the…
-
Lisboa jurnal portughez - capitolul 1
Prima privire serioasă ce-am aruncat-o peste Lisabonei – Lisboa pe numele ei portughez – s-a întâmplat să aibă loc în Miradouro do Parque Eduardo VII, nu mult timp după aterizare. Ne-am oprit acolo doar pentru câteva minute, să facem cunoștință cu orașul pe care urma să-l descoperim în următoarea zi și jumătate. În fața noastră se întindeau ca pe o hartă, cele șapte coline ale Lisabonei. În stânga Colina Sant’Ana, Graça, Colina São Vicente, São Jorge cu un castel construit moț în vârf. În dreapta Colina Santa Catarina, Chiado și São Roque. De la această depărtare păreau doar două dealuri pricăjite. Abia când le-am străbătut cu piciorul, gâfâind la deal, zburdând la vale, ne-am dat deama de sinuozitățile…
-
Portugalia jurnal portughez - cuvânt înainte
Nici nu mai țin minte când a aterizat Portugalia pe lista mea de dorințe călătoare. A fost, în orice caz, demult de tot. Primele doruri de ducă s-au înfiripat în copilărie, pe vremea când mă imaginam un mic mus (ipotetic și neînfricat) pe caravelele lui Bartolomeo Diaz, Vasco da Gama sau Magelan, înfruntând alături de ei oceanele de la capătul pământului, târându-mă de-a lungul coastelor Africii printre pirați berberi, descoperind Indiile și mirodeniile ei, făcând înconjorul lumii. Mai apoi, pe vremea adolescenței, țin minte că mă lăsam adeseori îmbiată de gentlemenii romanelor englezești cu un păhărel cu vin de Porto, de mă sâcâia pofta de a-l gusta odată și de-adevăratelea. Iar de curând l-am…
-
Musée du quai Branly
Există un obicei printre președinții francezi, mai ales cei cu o domnie lungă, ca la sfârșit de mandat să lase și ei o moștenire posterității, ceva special, nu bazaconii politice, o ctitorie pentru care să fie pomeniți până la sfârșitul veacurilor democratice. Pompidiou a împodobit Parisul cu acea clădire multicoloră și cu intestinele pe-afară ce adăpostește Muzeul de Artă Contemporană, Valery Giscard d’Estaing s-a orientat spre științe și-a construit Cité des Sciences et de l’Industrie, François Mitterrand ne-a lăsat piramida din curtea muzeului Louvre și Musée d’Orsay. Nici Jacques Chirac nu s-a lăsat mai prejos când a inaugurat, în iunie 2006, Le musée des Arts Premiers, o colecție de peste 300.000 de obiecte aparținând…
