Vaux le Vicomte

Mai aveam în plan să vizitez un singur castel, după care eram hotărâtă să închei capitolul ăsta. Ce-i prea mult, nu-i sănătos și oricum nu aveam nici o șansă să dovedesc toate castelele și palatele Franței. E clar că în țara asta au crescut mai rău ca și ciupercile după ploaie. Pusesem de ceva timp ochii pe Vaux le Vicomte, palatul construit de prea mândrul și prea ambițiosul superintendent de finanțe Nicolas Fouquet în anul 1656. Așa că în duminica ce-a urmat am hotărât că-i venise și lui rândul.

N-a trebuit să merg prea departe dar traseul pâna la palat a fost un pic mai încâlcit. Am luat un Transilien până în Verneuil l’Etang iar de acolo o Navette ChateauBus, care m-a dus până într-o parcare improvizată la poarta castelului. De-aici în colo totul a fost ușor, vizita a decurs fără nici un incident.

Castelul aparține astăzi familiei de Vogüé, și e deschis publicului larg încă din anul 1968. Pliantul primit la intrare mi-a explicat de ce moștenirea aceasta a trecutului apasă atât de greu pe umerii urmașilor. Zicea acolo că:

  • suprafața totală a grădinilor franțuzești e de 33 hectare
  • suprafața totală a domeniului este de 500 hectare
  • suprafața pe care o ocupă clădirile e de 2 hectare
  • există în grădini 20 de fantâni funcționale ( din cele 36 de pe vremea lui Fouquet )
  • numărul angajaților ce au grijă de domeniu ( și care trebuie plătiți ) este 70
  • dar și că numărul mediu al vizitatorilor ce vin aici în fiecare an e de 300.000
  • drept urmare, participă și ei la costurile de întreținere și la finanțarea proiectelor de restaurare ce costă anual 1,3 milioane euro.

M-a luat cu amețeală când am realizat cu ce cheltuială se ține un obraz subțire.

Familia de Vogüé e urmașa lui Alfred Sommier, un magnat al zahărului din secolul al 19-lea și un al doilea „ctitor” al palatului. Pe vremea lui, Vaux le Vicomte era o ruină părăsită. Alfred Sommier a cumpărat domeniul în 1875 la o licitație publică și a avut ambiția de a-l reface ca pe vremurile lui de glorie, mai bine zis ca pe vremea lui Nicolas Fouquet. Dar cine a mai fost și Nicolas Fouquet?

Povestea lui spune așa.

A fost odată ca niciodată un tânăr deștept și ambițion ce se numea Nicolas Fouquet. Aparținea unei familii cu mare influență la acea vreme (mai precis în timpul cardinalului Mazarin și a tinereții Regelui Soare Louis al 14-lea ), ce aparținea aristocrației funcționărești – noblesse de robe cum spun francezii. A studiat la iezuiți, unde a învățat probabil tot felul de mașinațiuni dubioase, a intrat în grațiile atotputernicului cardinal și s-a cățărat cu rapiditate în vârful ierarhiei funcționărești. A ajuns procuror general al Parlamentului din Paris și superintendent al finanțelor statului ( adică ale regelui ). Întreaga lume era a lui, drept pentru care și-a permis să intre în piele de mecena. Jean de La Fontaine, Corneille, Scarron,  Molière sunt doar câteva personalități care s-au bucurat de sprijinul lui.

Prin anul 1656 lui Nicolas Fouquet i s-a deșteptat dorința de a construi un palat deosebit, conform gusturilor sale desăvârșite. S-a hotărât să adune cele mai strălucite minți ale secolului său și să le pună la treabă. E vorba de arhitectul Louis Le Vau, de pictorul Charles Le Brun și de grădinarul André le Nôtre, adică tocmai de acel trio formidabil ce va lucra nu peste mult timp doar pentru rege ( la Versailles ) și va face ca palatele Franței să fie model de urmat în toată Europa. Pentru câteva sute de ani de atunci înainte.

Palatul din Vaux le Vicomte a fost gata în anul 1661, o mică bijuterie arhitectonico-grădinărească răsărită în mijloc de pădure.  La petrecerea de inaugurare a fost invitat însuși regele, iar Fouquet, amețit de fumurile măririi, s-a dat peste cap pentru a o face cât se poate de bogată și extravagantă. Maestru de ceremonii a fost un alt nume celebru al acelor vremuri, François Vatel (același cu care mă intersectasem săptămâna trecută la Chantilly). Dar toată etalarea aceasta de bogăție n-au avut efectul scontat. Regele, în loc să fie măgulit, a devenit mai degrabă invidios și curios de unde-și finanța ministrul său construcțiile. Așa că, a plecat cu bunăvoință urechea către șoaptele înveninate ale lui Jean-Baptiste Colbert, un proaspăt arivist ce visa să ajungă în locul lui Fouquet. Rezultatul a fost arestarea superintendentului ( de către un oarecare d’Artagnan – căpitan al muschetarilor)  judecarea și aruncarea lui în închisoare pentru tot restul vieții. Ce risipă …, păcat de un om cu astfel de gusturi rafinate. Cine știe câte minunății nu mai sponsoriza sau ridica pentru noi, călătorii de astăzi dornici de-a căsca gura la frumuseți de altă dată.

Care-a fost concluzia mea personală?

Să mai zică careva că nu există corupție, invidie, lăcomie de când e lumea și pământul. După cum am auzit (citit?) pe undeva, tocmai acestea sunt ingredientele din care e făcut uleiul ce învârte rotițele civilizației noastre omenești. Doar că din când în când, printre nenumărații „ciocoi noi” bogați pe de-o parte dar proști și obtuzi pe de altă parte,  mai apare câte unul cu mult bun gust ce lasă în urma lui lucruri deosebite. De exemplu, câte un castel precum cel din Vaux le Vicomte.

Așa-și primește Vaux le Vicomte oaspeții
Prin apartamentele superintendentului Fouquet
La procesul lui Nicolas Fouquet
În dormitorul Louis V
Ruperea gâtului pe scara din pod
Dar ce perspectivă minunată mi-a dăruit. Grădini franțuzești cât vezi cu ochii.
Parterre de Broderie
Prin apartamentele regale – pe vremea aceea toate palatele erau construite astfel ca să poată găzdui pe rege, când venea în vizită. Îți pierdeai sigur onoarea dacă nu erai în stare să te ridici la standarde regale.

O privire indiscretă în baie
În sufragerie
Rețete din vechime
Prin pivnițe
… și bucătării
A venit, în sfârșit, vremea grădinilor
„Se spune că grădinile parterre au fost făcute doar pentru dădace care, neputând să-și părăsească copii, își plimbai ochii pe-aici de la etajul al doilea” – Saint Simon, Memorii

Grote și lacuri artificiale

Prin Parterre de la Coronne
Expoziție de calești, în fostele grajduri
Către ieșire. In curtea fostelor grajduri.
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.