Valea regilor și a trandafirilor

Mergând spre sud către Turcia, după ce treci Munții Balcani și până să ajungi la un alt șir de munți, Sredna Gora, dai de o vale mănoasă unde , dacă ai timp să zăbovești, găsești două lucruri mai speciale: culturi de trandafiri și morminte ale tracilor. Lumea o știe drept Valea Trandafirilor, doar mai nou i s-a dat și numele de Valea Regilor – ce, doar egiptenii să se laude cu mormintele lor? Oficial valea se întinde între orășelele Kazanlâc și Karlovo, practic e mult mai lungă. Am vizitat-o în două rânduri, dar prima oară a fost cam pe fugă , acum doi ani.

Să vă povestesc câte ceva despre ce-am aflat și ce-am văzut. Am să încep cu regii, că sunt mai năzuroși.

În tumulii ce se ițesc din câmpie ca niște mușuroaie de cârtiță uriașă au fost descoperite o mulțime de morminte de pe vremea tracilor, construite cam între secolele V – III înainte de Hristos. Primul mormânt a fost găsit în zona orașului Plovdiv, pe vremea turcilor, în urmă cu peste 100 de ani. De atunci descoperirile se țin lanț. Mormintele sunt împrăștiate peste tot prin Bulgaria dar în jurul orașului Kazanlâk concentrarea este mai mare, pentru că în apropiere se găsea capitala odrizilor, Seuthopolis. Soarta ruinelor acestui oraș antic este un pic tristă. Orașul a fost descoperit în timpul excavațiilor făcute pentru ridicarea barajului Koprinka. După ce au studiat arheologii ce-au avut de studiat, s-a decis totuși ridicarea barajului, așa că cetatea lui Seuthes al III-lea stă acum pe fundul lacului.

2013-05-05 12 untitled
Ostrusha

Până la morminte se ajunge ușor. Sunt indicatoare din drumul principal și câte un drumeag asfaltat, terminat cu câte o parcare, în apropierea tumulilor. În morminte e mai greu de pătruns. Am găsit ușile închise și nici un orar care să ne spună când am putea veni în vizită. Am dat vina pe sărbătoare, era totuși în ajun de Paște, dar nu sunt foarte sigură că sunt deschise tot timpul.

2013-05-04 25 untitled
Mormântul din colina Shushmanets

Singura poartă deschisă am găsit-o în Kazanlâk. Și nu a unui mormânt adevărat ci a unei copii (reprodusă identic după cel adevărat) ce se află lângă una dintre cele mai frumoase necropole descoperite în Bulgaria. Am înțeles că originalul nu poate fi vizitat oricând ci doar în grupuri organizate, datorită măsurilor speciale luate pentru a proteja situl arheologic. Noi ne-am mulțumit să vedem copia.

2013-05-04 50 Shipka&Kazanlak
Kazanlâk – intrarea în mormântul cel adevărat

Forma mormintelor este cam aceeași – sunt două încăperi, un coridor îngust ce te conduce spre o cameră circulară ce adăpostește mormântul propriu zis.Încăperea mi-o imaginam mai mare dar abia încap trei oameni ce stau în picioare. Ce are special cripta din Kazanlâk sunt frescele ce împodobesc atât coridorul cît mai ales cupola încăperii circulare. Este desenat aici un banchet funerar – un bărbat și o femeie ce stau așezați, cu mâinile împreunate într-un un gest de despărțire sau de însoțire în moarte, cine știe. Cei din jurul lor le aduc ofrande: mâncăruri pe platouri mari, podoabe ascunse în lăzi grele, cai minunați și care de luptă. Alți doi participanți la cortegiu par a cânta la salpinx – trompeta antichității. Deasupra unui brâu ornamental, sunt amintite parcă cavalcadele războinice ale celui decedat.

2013-05-04 01 untitled
Kazanlâk
2013-05-04 48 Shipka&Kazanlak
Kazanlâk
2013-05-04 49 Shipka&Kazanlak
Kazanlâk

Gata cu mormintele, să trec la lucruri mai vesele.

Vedeți tufișurile verzi din fotografia următoare? N-ați da doi bani pe ele nu-i așa? Pe la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie se transformă în aurul roz al Bulgariei. Sunt vestitele roze de Damasc , care s-au adaptat atât de bine condițiilor din vale încât au devenit trandafirii de Kazanlâk. Se spune că uleiul de trandafir este de trei ori mai scump decât aurul, așa că nu m-au mirat lanurile întregi ce le-am văzut pe drumul spre Karlovo. Din păcate nu i-am prins înfloriți, ar mai fi trebuit să aștept două, trei săptămâni. Se fac tot felul de lucruri cu uleiul rozelor, în afară de rolul esențial pe care îl are în industria parfumurilor: dulcețuri aromate, săpunuri și creme parfumate, lumânări frumos mirositoare. Se spune că Bulgaria produce cam 70% din producția mondială de ulei de trandafir.

2013-05-05 22 untitled

2013-05-05 29 untitled
Așa am prins trandafirii anul acesta
2011-06-04 184 Bulgaria-Kazanlak
Așa i-am prins acu doi ani

Aminteam la început că am mai trecut prin Kazanlâk cu doi ani în urmă. Atunci am nimerit la serbarea trandafirilor ce se ține după cules. Trandafirii erau adunați deja, culesul începe dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, pentru ca mireasma să rămână adunată în floare și este făcut cu mâna, doar de femei. Pentru turiștii întârziati, au fost lăsate câteva parcele neculese vis a vis de Muzeul Rozelor, din care ne-am înfruptat și noi. Am cules o punguță de petale de trandafir ce și-au păstrat mirosul încă vreo două luni.

2011-06-04 186 Bulgaria-Kazanlak

2011-06-04 225 Bulgaria-Kazanlak

În oraș, toată suflarea participa la paradă – unii spectatori pe margine, alții implicați activ. Cu mic cu mare, care mai de care mai frumos îmbrăcați , în costume populare, în majorete sau personaje din basme, se pregăteau de defilare și de încoronarea Reginei Trandafirilor. Nouă ne-au atras atenția floricelele vesele și simpatice de mai jos.

2011-06-04 202 Bulgaria-Kazanlak

2011-06-04 206 Bulgaria-Kazanlak

2011-06-04 207 Bulgaria-Kazanlak

2011-06-04 218 Bulgaria-Kazanlak

2011-06-04 224 Bulgaria-Kazanlak

2011-06-04 229 Bulgaria-Kazanlak

Un moșneag șugubăț stropea fetele frumoase cu apa de roze aflată în butoiul din spinare
Un moșneag șugubăț stropea fetele frumoase cu apa de roze aflată în butoiul din spinare


Vizualizare hartă mărită

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

2 Comentarii

  1. Navigand pe internetul romanesc uite ca am
    aflat pe saitul dumeavoastra. Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea informatiilor
    de pe aceasta pagina si va urez cat mai mult succes!

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.