Am oprit în Garni pentru a vizita „singurul templu greco-roman din Armenia, din Caucaz, din fosta URSS, care a rămas în picioare„. Puțin exagerată reclama având în vedere că templul a fost de fapt refăcut în a doua jumătate a secolului 20 din pietrele răspândite care încotro de cutremure ( în special ). Totuși, e de apreciat faptul că a putut fi reconstruit în proporție de 80 % din materialele din care fusese construit inițial.
Pietrele au putut fi recuperate, povestea templului mai greu. Părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii cred că pe exact același amplasament ar fi existat un alt templu, mult mai vechi și ne-elenistic. Alții cred că templul nu e templu deloc ci un monument funerar. Varianta cea mai răspândită însă e că Templul din Garni a fost ridicat de regele Tiridates I-ul al Armeniei, în primul secol al erei noastre, în cinstea zeului Mithra. E de mirare c-a scăpat nevătămat în fața avântului distrugător al primilor creștini, pe vremea lui Tiridates al III-lea. Se povestește că sora acestuia, Khosrovidukht, s-a retras în fortăreața din Garni în ultima parte a vieții și din acest motiv a fost cruțat templul.
Categoric, armenii au simțul punerii în scenă, nu s-au dezmințit nici de data asta. Templul din Garni stă aproape de gura unei prăpăstii, pe un promontoriu cocoțat în cheile râului Azat. În vremea tinereții lui o fi împărțit pintenul acela de stâncă și cu alte clădiri, astăzi însă tronează fără rival, etalându-și proporțiile de aur tuturor celor care vin să-l viziteze.
Cum se face pâinea în Armenia
După ce-am terminat vizita la templu, am trecut la lucruri mai prozaice. Am învățat să facem pâine în stil armenesc. Autocarul nostru oprise lângă un magazin în vitrina căruia era amenajată o „brutărie” așa că am intrat și noi să vedem care-i treaba.
Am descoperit că în Armenia pâinea se coace la fel ca în Georgia, doar că aici nu se lipesc limbrici de peretele cuptorului ci niște lipii mari și dreptunghiulare.
Procesul tehnologic e exemplificat în fotografiile de mai jos.
Ceea ce a urmat după scoaterea pâinii din cuptor n-a mai putut fi exemplificat pentru c-avem mâinile ocupate. Tocmai primisem o bucată mare din lipie și o molfăiam de zor.
Simfonia pietrelor
Vizita noastră în Garni a avut un final neașteptat.
Tigran ne-a propus o mini-excursie opțională, o escapadă în jeep-uri până în fundul văii pe care o admirasem de sus. Pentru asta trebuia să votăm „da” în unanimitate și să mai scoatem din buzunar vreo 5 dolari. N-au existat abțineri, nici voturi împotrivă.
Coborârea am făcut-o chiar de lângă templu, pe un drum vai de mama lui. În fundul văii am găsit însă o minunăție de cortină de bazalt care ne-a determinat să scoatem nenumărate exclamații de uimire și încântare.
Poate ar fi mai bine să le spun orgi gigantice acelor coloane impresionante de piatră. Ulterior am înțeles că oamenii locului le numesc Simfonia Pietrelor.
După ce-am terminat cu admiratul am revenit în sat pe un alt drum, mai bunicel. Apoi a urmat îmbarcarea în autocar și bye-bye Garni, ne-am întors în Yerevan.
Am mai făcut o singură oprire pe drum, la un punct panoramic de unde se vedea întreaga câmpie a Araratului și, în cazul în care condițiile atmosferice erau favorabile, Muntele Ararat.
N-a fost să fie de data asta. Tigran ne prevenise. Muntele lor era taman ca o femeie frumoasă dar capricioasă ce hotărăște singură dacă-și va dezvălui fața sau o va ține ascunsă după un văl.
Mda … asta e … Dar și mâine e o zi.
Fii primul care comentează