Am adunat în această ultimă povestire despre Roma tot ce n-a încăput în celelalte. N-aș zice însă că am strâns aici doar fărâmiturile rămase de la masa bogatului, ci mai degrabă câteva delicatese gourmet. Pe unele dintre ele le-am căutat în mod special, altele mi-au răsărit pur și simplu în cale.
Partea leului în această poveste aparține bisericilor din Roma. Multe dintre ele sunt de-a dreptul surprinzătoare, poți descoperi tot felul de lucruri minunate în obscuritatea unei capele, pe pereții altarelor, prin subsoluri. Și pentru că sunt biserici, accesul e gratuit. Ici-colo, în punctele de interes maxim, din pricină că nu e suficientă lumină, călătorul e invitat să aprindă reflectoarele aruncând 2 euro într-un automat. Acu…, cum îți e norocul. Dacă înghesuiala e mare, dai sigur peste un admirator mai harnic care și-a dus obolul înaintea ta, putând astfel să te bucuri de iluminare fară un sfanț. Dacă ești însă primul sosit la fața locului, n-ai decât să te scotocești prin buzurare.
În căutarea lui Caravaggio
Am plecat dinadins în căutarea lui Caravaggio. Cum ar fi fost să ajung la Roma și să nu mă bucur de vreo două-trei picturi ale acestui artist deosebit. M-am străduit să le văd în special pe cele pe care le admiram mai mult.
Prima pe lista preferințelor era Madonna pelerinilor. Am îndrăgit pictura aceasta de când am pus prima dată ochii pe ea într-un album din bibliotecă. Mi-au plăcut nespus de mult cei doi bătrâni căzuți în genunchi într-un gest de adorare. Mi-a plăcut și Maria, ce pare atât de nehotărâtă. Oare ce-ar fi mai bine să facă? Să-și ocrotească odorul sau să le permită celor doi pelerini să îl atingă? Oameni obișnuiți, în situații obișnuite, transformați în icoane pe pereții bisericilor. Acesta e Michelangelo Merisi da Caravaggio.
Am găsit pictura în Basilica di Sant’Agostino in Campo Marzio și trebuie să mărturisesc că am fost nițel dezamăgită. Nu de pictura în sine ci de starea în care a ajuns. Spre deosebire se suratele ei pe care le-am văzut ulterior, aceasta nu a suportat încă operațiile estetice de rigoare. Sper ca data viitoare când voi ajunge la Roma s-o găsesc reîntinerită.
Următoarele pe lista mea de preferințe erau picturile închinate Sfinților Petru și Pavel. Pe acestea le-am găsit în Basilica Parrocchiale Santa Maria del Popolo. Nimic de obiectat în acest caz, totul arăta nou, ca scos din cutie.
Ar mai fi trebuit să intru și în biserica San Luigi dei Francesi pentru a vedea picturile dedicate Sfântului Matei, dar nu știu cum se face că n-am apucat, cu toate că era în cartierul meu de reședință. A rămas pentru data viitoare.
În căutarea lui Michelangelo
Un alt obiectiv pus pe lista vizitelor obligatorii a fost Basilica di San Pietro in Vincoli, biserica unde se găsește Moise a lui Michelangelo, legat pe vecie de mormântul papei Iuliu al II-lea. Am găsit-o după ce-am urcat câteva trepte și-am străbătut un pasaj boltit ce străpungea o clădire plină de iederă. Nu mi s-a părut spectaculoasă pe dinafară dar frumoasă ( deși cam golașă ) pe dinăuntru.
Moise era acolo, pe tronul său de marmură albă cu tablele legilor sub braț, puternic și înspăimântător, supărat parcă pe lume și pe viață.
Aș mai fi dorit să văd un Crist de-al lui Michelangelo în Santa Maria sopra Minerva și în special frescele lui Filippino Lippi. Din păcate, biserica era închisă datorită unor lucrări urgente de renovare. Ghinion, au rămas și ele pentru o altă dată.
Pe colina Aventin
Am urcat pe colina Aventin din două motive. Vroiam să privesc spre Roma dintr-o grădină de portocali și să trag cu ochiul printr-o gaură de cheie. Grădina de portocali n-a fost cine știe ce și nici priveliștea asupra Romei. Dar dacă tot ajunsesem până acolo am intrat și în biserica lipită de părculeț
Basilica di Santa Sabina all’Aventino este foarte veche și în același timp una dintre bisericile mamă ale Ordinului Predicatorilor Romano-Catolici, mai binecunoscuți sub numele de dominicani. A fost construită deasupra casei în care a locuit cândva o matroană romană pe nume Sabina, ce a fost decapitată în timpul împăratului Vespasian pentru că s-a convertit la creștinism la îndemnul slujitoarei sale Seraphia, ucisă la rândul ei prin lapidare.
De cum am pus piciorul în Piazza dei Cavalieri di Malta am știut precis unde-mi era locul. La coada șirului lung de oameni ce se formase deja în fața porții palatului Sovrano Militare Ordine Ospedaliero di San Giovanni di Gerusalemme di Rodi e di Malta, mai simplu spus al cavalerilor de Malta.
Tot schepsisul cu poarta aceea era să te uiți prin gaura cheii pentru a vedea cupola Basilicii San Pietro, nici pomeneală de o vizită la palat sau plimbare prin grădini, n-am fost invitați.
Santa Maria in Cosmedin
Puțină lume care vine la biserica Santa Maria in Cosmedin o și vizitează. Coada cea mare de la intrare se formează îndeosebi pentru teste la „detectorul de minciuni” din pridvor – Bocca della Verità. Nu se știe precis la ce folosea pietroiul acesta în antichitate. După unele păreri era doar un capac al unui canal de scurgere, aflat în templul lui Hercules Victor din Forum Boarium. Acum însă e o mare atracție turistică.
În rest, Santa Maria e o bisericuță mititică și frumușică ce se spune c-a fost fondată în secolul al VI-lea în timpul guvernării bizantine a orașului. În acele vremuri ar fi stat în centrul comunității grecești din Roma. Supranumele de Cosmedin provine de la latinizarea unui cuvânt grecesc ce înseamnă pur sau elegant.
Cine dorește poate coborâ sub altar, în cripta amenajată de papa Adrian I pentru a adăposti oase adunate de prin catacombe.
Ce mi-a plăcut mie cel mai mult aici ( precum și în alte biserici romane ) a fost podeaua cu mozaic de tip Cosmati sau cosmatesc (sper c-am tradus corect). Am aflat ulterior că denumirea aceasta vine de la o familie de maeștri mozaicari pe nume Cosmati, ce-au trăit în Roma în secolele 10 și 11. Timp de câteva generații ei au împodobit o mulțime de biserici cu pavimente care mai de care mai migălos construite și mai spectaculoase.
Basilica di Santa Maria in Trastevere
În Basilica di Santa Maria in Trastevere am nimerit doar pentru că mi-a răsărit în cale. Mă refugiam destul de des în acest cartier în căutare de bucate alese și pahare cu vin. Într-una din seri am intrat și în biserică. A fost o surpriză plăcută.
Am aflat că este una dintre cele mai vechi biserici ale Romei. În varianta 1.0 a fost costruită prin anii 221 și 227. În secolele următoare au apărut și variantele 1.1, 1.2 … Versiunea 2.0 a ieșit la lumină abia în secolul al 11-lea, bazându-se mavis pe coloane furate din Băile lui Caracalla și din templele romane aflate în apropiere.
În afară de paviment, în această biserică mi-au plăcut cel mai mult mozaicurile din secolul al 11-lea ale lui Pietro Cavallini, aflate în absidă. Trebuia și aici să te scotocești prin buzunare pentru a le ilumina, dar merita efortul.
Basilica di San Clemente
Cel mai mult m-a surprins însă mașina timpului ascunsă în Basilica di San Clemente. Într-un ceas și trei sărituri am străbătut aici 2000 de ani de istorie. Din păcate n-am prea avut voie să fac fotografii ( n-am înțeles de ce ), așa că amintirile foto sunt mai subțiri.
Până nu demult, toată lumea era ferm convinsă că biserica de-acum a fost construită prin anul 392, în memoria Sfântului Clement, cel de-al patrulea papă. În anul 1857 însă, odată cu începerea unor săpături arheologice, toate certitudinile au fost date peste cap. Sub biserica actuală au mai fost descoperite două straturi. Cu prețul unui bilet de 5 euroi, călătorul zilelor noastre le poate vizita pe amândouă.
În concluzie, în biserica San Clemente am avut parte de următoarele: 1. La suprafața pământului am vizitat biserica actuală ce-a fost construită în secolul al 12-lea. Cel mai frumos lucru de-aici mi s-a părut mozaicul din absidă. 2. În primul subsol am găsit biserica construită în secolul al 4-lea. Pe pereții ei s-au mai păstrat câteva fresce minunate. 3. În al doilea subsol am pășit pe străzile Romei antice de la început de mileniu și am vizitat un Mithraeum, un templu închinat zeului Mithra.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea excursiei mele romane așa.
Ar mai fi fost multe lucruri de descoperit și de savurat în Roma, dar n-am avut timp și pentru ele în cele câteva zile petrecute în oraș. Le-am amânat pentru o dată viitoate. Sper să nu se întâmple peste alți 30 de ani.
Fii primul care comentează