Roma imperială
jurnal roman - capitolul 6

Puține sunt orașele lumii care se pot lăuda cu o locuire milenară neîntreruptă. Și, după cum am învățat de la primul meu ghid prin Roma ( în timpul vizitei de-acu 30 de ani ), puține sunt orașele în care, dacă am zgârma doar nițel la suprafața pământului, am putea dezgropa un ciob care a fost atins de cineva care a trăit acum 2000 de ani. La Roma, istoria e la o palmă de pământ distanță. Straturi peste straturi, demult răposatele epoci istorice își dorm somnul de vechi prin subteranele orașului. Foarte probabil, peste o mie de ani, lumea noastră va fi aplatizată și ea într-unul dintre ele. Mă întreb, oare noi ce vestigii vom lăsa în urmă? Ce vor admira urmașii noștri prin muzeele viitorului, care vor fi moștenirile noastre considerate demne de-a fi păstrate?

În cele câteva zile petrecute în oraș am apucat să trec în revistă câteva dintre rămășițele Romei imperiale ce reușesc să-și mai ițească capul dintre epocilor ce-au urmat. Unele mi s-au părut mărețe și înfricoșătoare, altele doar deprimante, unele frumoase și interesante, altele urâte dar surprinzătoare, ș.a.m.d. Nu le-am biruit pe toate, nici pomeneală, doar câteva, după cum urmează …

Ara Pacis Augustae – Altarul Păcii Maiestoase

A fost musai să mă duc la Ara Pacis pentru că, dacă am înțeles eu bine, altarul acesta a fost scos la suprafața pământului, pe la începuturile secolului XX, chiar de sub clădirile înșirate pe strada pe care locuiam eu, Via in Lucina. În zilele noastre a fost mutat din locul său de baștină, de pe marginea vechii Via Flaminia ( actualul Via del Corso ) tocmai pe malul Tibrului, lângă mausoleul lui Augustus.

Povestea monumentului spune cam așa. Prin anul 13 î.e.n., după ce i-a pus cu botul pe labe pe gali și pe spanioli, împăratul Octavian Augustus s-a întors la Roma iar acolo, după cum era obiceiul, a fost întâmpinat triumfal de toată crema societății romane. Cu acea ocazie, Senatul Romei s-a angajat să ridice un altar închinat lui Pax Romana, păcii instaurate de împărat pe tot cuprinsul imperiului. În anul 9 î.e.n altarul senatorilor era terminat și amplasat (ce ironie) pe Câmpul lui Marte, amintind tuturor celor ce treceau pe Via Flaminia de binecuvântările epocii liniștite și prospere în care trăiau. De-a roata monumentului, din basoreliefurile sculptate în marmură priveau din înălțimi taman senatorii, oficialii și membri familiei imperiale care au fost prezenți la ceremonia din anul 13. Ca nu care cumva să uite lumea de ei.

Marmura albă era, pe vremea romanilor, pictată
Iacătă-i pe mai-marii Romei
Iar aici erau membri ai familiei imperiale
… care, la inaugurarea monumentului, arătau cam așa.
O reprezentare a lui Tellus sau Terra Mater – Mama Pământ
… iar în vremurile ei de glorie se prezenta cam așa.
Ruinele mausoleului lui Augustus, aflate lângă Ara Pacis

Theatrum Marcelli

Un alt monument pe care l-am găsit înghesuit printre actualele clădiri ale orașului și care datează cam din aceeași perioadă cu Ara Pacis, a fost Teatrul lui Marcellus.

În Roma republicană construirea unor teatre permanente, din piatră, era interzisă prin lege. Morala publică considera că spectacolele de acest gen sunt cam dubioase și din acest motiv erau îngăduite doar din când în când și doar prezentate pe scene provizorii, din lemn. Abia după ce romanii s-au îndrăgostit de cultura greacă au început să apară și teatrele adevărate în oraș.

Primul a fost construit de Pompei. Mai apoi au apărut și teatrele lui Bulbus și al lui Marcellus. Acesta din urmă a fost început de Cezar și terminat pe vremea lui Octavian Augustus, în anul 11 î.e.n. Este și  singurul care a supraviețuit, cât de cât, până în zilele noastre.

Numele teatrului vine de la un personaj pe nume Marcus Claudius Marcellus, în memoria căruia împăratul a ridicat construcția. Marcellus îi fusese nepot, fiul surorii sale Octavia și, dacă moartea nu-l răpea atât de timpuriu, posibilul său succesor.

Spectacolele ce se țin astăzi în teatrul lui Marcellus sunt 100% private pentru că …
… a fost înghițit aproape în întregime de clădirile Romei

În spatele teatrului se găsea pe vremuri un templu închinat lui Apolo. Au rămas în picioare doar trei coloane.

Tot în spatele teatrului se găsește intrarea în Porticul Octaviei. În evul mediu, marca intrarea în ghetoul evreiesc al Romei.

Panteonul – templul tuturor zeilor

Din pricina Panteonului am revenit eu la Roma. Nu mai țin minte din ce motiv, nu apucasem să-l văd în timpul primei mele vizite în oraș și-am rămas cu-n of pe suflet, mare cât roata carului. Am scos pârleala de data asta, l-am vizitat de vreo trei ori, să-mi ajungă.

Primul Templu al Tuturor Zeilor a fost ridicat pe Câmpul lui Marte de Marcus Vipsanius Agrippa, prietenul, consilierul și ginerele lui Octavian Augustus, în jurul anuui 25 î.e.n., pentru a comemora victoria de la Actium. Din acea clădire n-a mai rămas mare lucru, a fost distrusă într-un incendiu în anul 80. În locul ei a răsărit actuala clădire, construită pe vremea împăratului Hadrian. Se bănuiește că la proiectarea ei a dat o mână de ajutor și arhitecul numărul 1 al acelor timpuri, Apolodor din Damasc.

În anul 608, templul tuturor zeilor a fost primit în dar de către papa Bonifaciu al IV-lea de la împăratul Phocas al Bizanțului și transformat repede într-o biserică creștină închinată Madonei Martirilor. Biserică a și rămas până în zilele noastre.

În decursul timpului, în Panteon au fost înmormântate câteva celebrități, ca de exemplu: Rafael Sanzio sau Victor Emanuel al II-lea și Umberto I, primii regi ai Italiei reunificate. Și așa, pentru că moda panteoanelor s-a răspândit pe mapamond, a răsărit în dicționar un cuvânt nou. În locul lui pān theios = templul tuturor zeilor, avem acum panteon = monument consacrat memoriei oamenilor iluștri ai unei țări (în care se află rămășițele pământești ale acestora)

Pe dinafară mi s-a părut mohorât

sub cupola aceea imensă însă m-am declarat impresionată.

La orele de vârf vizita e nițel cam enervantă. Dimineața însă, la ora micului dejun, îl poți avea aproape numai pentru tine.

Castelul Sant’Angelo – mormântul împăratului Hadrian

Dacă tot am pomenit de împăratul Hadrian, să nu uit să amintesc de mausoleul ce-i adăpostea odinioară cenușa, actualul castel Sant’Angelo. Am trecut pe lângă el de nenumărate ori și, de fiecare dată, îmi propuneam să intru să-l vizitez. Dar n-a fost să fie, l-am admirat doar pe dinafară. Am dat bir cu fugiții în fața cozilor interminabile pe care le găseam mereu la poartă.

Nu doar Hadrian a fost înmormântat aici ( dacă se poate spune așa ). În uriașul columbarium mai erau păstrate în vremurile antice și urnele cu cenușa urmașilor lui într-ale împărăției: Antoninus Pius, Lucius Verus, Marc Aureliu, Commodus, Septimius Severus și Caracalla.

În secolul 5 al erei noastre, pe vremea când imperiul dădea semne vizibile de slăbiciune, mausoleul a fost încorporat în sistemul defensiv al Romei, a fost inclus în zidurile aureliene și a devenit un fel de bastion.

Modești mai erau împărații romani

Forum Boarium

S-a nimerit să trec de câteva ori și prin preajma fostei piețe de animale din Roma antică, Forum Boarium, locul unde erau pe vremuri docurile Romei ce legau capitala de porturile de la mare, în Ostia.

Surprinzător, am găsit aici două dintre cele mai bine conservate temple din Roma. Unul, cel dreptunghiular, era dedicat lui Portunus, zeul apărător al porturilor şi al cheiului râurilor, al antrepozitelor de grâu aflate pe malurile Tibrului. Celălalt, rotund, era închinat lui Hercules Victor. Amândouă au supraviețuit până în zilele noastre și datotită faptului că au fost transformate în biserici.

Circus Maximus

Nu departe de Forum Boarium se află Circus Maximus, hipodromul Romei antice. Chiar dacă n-a rămas mare lucru din el, urma ce-a lăsat-o pe pământ nu poate să nu te impresioneze. În vremurile lui de glorie  hipodromul era lung de 600m și lat de 200m. Putea înghiți 300.000 de spectatori ce veneau aici să urmărească cursele de cvadrige, cel mai apreciat spectacol în Roma antică, mai popular chiar și decât luptele de gladiatori.

Hipodromul a avut o viață foarte lungă. Se spune că prima construcție de acest fel a fost ridicată de regele Tarquinius Priscus, în locul unde s-a petrecut răpirea sabinelor. Traian, a fost ultimul mare împărat care a refăcut hipodromul cu totul. Iar ultimele curse au avut loc pe vremea ostrogotului Totila, în anul 549.

În zilele noastre e nițel cam golaș

Dealul Palatin, văzut de pe-o latură a Hipodromului. Undeva, vis-a-vis, era pe vremuri loja împăratului, în care putea coborâ direct din palat

Forum Magnum

Nu se putea să ajung la Roma și să nu vizitez Forumul. Era o obligație oarecum autoimpusă, din respect pentru strămoșii noștri romani. Adevărul e că nu-mi plac defel ruinele ce se prezintă asemenea lui Forum Magnum. Nu înțeleg nimic din ele, mai ales când sunt de fapt rămășițele a câtorva sute de ani în care s-au construit basilici peste alte basilici, temple peste alte temple și forumuri peste alte forumuri. Cum să-i descâlcești pe Cezar, Octavian, Traian, Titus, Constantin … din toate pietroaiele acelea?

Am apucat taurul de coarne încetișor. Am început cu tatonarea terenului plimbându-mă de-a lungul bulevardului numit Via dei Fori Imperiali, ce începe din Piața Veneția și se termină la Coloseum. De la nivelul străzii se pot vedea foarte bine rămășițele Romei imperiale.

Tortul de frișcă al Romei – Monumentul neo-roman ridicat în vremea avântului arhitecturii neo-clasice. E închinat reunificatorului Italiei, regelui Vittorio Emanuele.
Primul obiectiv pe listă – columna lui Traian
Cea mai rămas din Forul lui Traian
În căutare de daci

Supermarket-ul lui Traian

Inima Forumului roman
Arcul lui Septimius Severus și rămășițe ale templelor lui Saturn și al Concordiei
Arcul lui Constantin și o bucată de Coloseum
Dacii de pe Arcul lui Constantin, furati din Forumul lui Traian

Colosseum

Acum, cu mintea românului de pe urmă, declar cu mâna pe inimă că m-aș fi putut mulțumi cu vizita făcută de la nivelul străzii. Atunci însă am vrut neaparat să mărșăluiesc pe Via Sacra ( chiar și-așa per pedes și fără cunună de lauri pe cap ) și să văd Coloseumul în interior. Ca să-mi îndeplinesc dorințele fără prea mare bătaie de cap, am luat un bilet skip-the-line care a acoperit ambele obiective. Și, ca să pricep mai multe despre pietroaiele pe care le-aveam în față, am achiziționat o cărticică magică cu fotografii ale ruinelor, peste care se suprapuneau folii semitransparente cu desene ce reprezentau reconstrucții ale clădirilor antice.

La ora 9 dimineața m-am prezentat la poarta amfiteatrului și-am purces la treabă. Într-o primă etapă m-am învârtit un ceas prin Coloseum printre puhoaie de turiști. Apoi am petrecut alte două ceasuri încercând să deslușesc misterele palatelor de pe Palatin ( ce pleonasm interesant ) și ale clădirilor înșirate de-a lungul lui Via Sacra, făcându-mi loc cu coatele printre alte puhoaie de turiști. A fost foarte obositor.

Am făcut foarte multe fotografii, pe care nu mă îndur să nu le înșir aici.

Mons Palatinus a fost considerat de când lumea și pământul locul de naștere al Romei. Tradiția ( confirmată și de săpături arheologice ) spune că aici a fost locul în care Romulus a arat cu plugul și a stabilit incinta viitorului oraș. Poate de aceea a ales Augustus să-și stabilească reședința pe Palatin. Mai apoi, majoritatea împăraților au locuit aici, în palate din ce în ce mai mari și mai somptuoase.

În zilele noastre n-a rămas mare lucru din palatele împărătești, doar niște ruine purpurii care să amintească de măreția lor de odinioară.

Cel mai mult m-am bucurat de priveliștea ce se poate vedea de pe o terasă a Palatinului spre Forumul Roman
O privire de împărat roman
Via Sacra mă aștepta la parter

După ce-am coborât din înaltul Palatinului, am purces pe Via Sacra, începând cu Arcul lui Titus și terminând cu Forumurile lui Cezar și a lui Augustus. N-aș putea spune că m-a bucurat foarte tare plimbarea asta. Cu tot ajutorul dat de cărticică aș fi preferat de o mie de ori niște ochelari care să mă ajute să evadez într-o realitate virtuală, care să mă apropie de adevărata imagine de acum 2000 de ani.

Arcul lui Titus

Arcul lui Septimius Severus

Rostra – platforma oratorilor și Templul lui Saturn

În Forumul lui Cezar

Mons Capitolinus

După ce-am terminat vizita în Forum am hotărât să închei capitolul dedicat strămoșilor cu o vizită la muzeele capitoline aflate în vârful colinei Capitolin.

Muzeele sunt găzduite în două palate aflate față în față, Palazzo dei Conservatori și Palazzo Nuovo. Între ele se întinde piața proiectată de Michelangelo în mijlocul căreia se află o statuie de bronz reprezentându-l pe împăratul filozof Marc-Aureliu. Muzeele sunt legate printr-un tunel subteran,  ce face legatura și cu Tabularium, vechea arhivă oficiala a Romei antice.

N-am insistat prea mult cu vizita în aceste muzee. Am apreciat îndeosebi antichitățile romane și priveliștea ce se vedea către Forum.

În piața proiectată de Michelangelo
Capul lui Constantin

Cam atât am reușit să trec eu în revistă din Roma imperială. Ar mai fi fost câteva obiective demne de-a fi trecute pe listă dar n-am mai avut putere să mă duc să le văd.

Oricum, după cele câteva zile petrecute în Roma, orașul mi-a lăsat impresia că seamănă cu o impunătoare și respectabilă matroană. Matură, frumoasă și ușor absentă stă, cu ochii pierduți în zare și cu un zâmbet melancolic înflorind la colțul gurii, meditând la glorii de odinioară. E uimitor cu câtă grație își poartă anii.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.