Prin fânețe și poieni – Narcise și bujori

M-am hărnicit în primăvara asta și n-am lăsat-o să treacă fără să-mi pun în aplicare un plan pe care-l coceam de ceva timp. Mi-am dorit dintotdeauna s-ajung și eu odată și-odată în poieni din acelea ca-n reclame, pline ochi cu flori sălbatice. De exemplu pline de narcise sau de bujori, că tot e primăvara anotimpul lor.

Până acum auzizem doar de Poiana Narciselor de la Vad-Șercaia dar pentru că am căpătat o adevărată fobie legată de valea Prahovei am căutat soluții alternative. Am apelat la prietenul Google care mi-a propus câteva obiective mai apropiate: pădurea Comana, Negrași și Troianu. Drept să spun, n-am avut încredere în el. La Comana mai fusesem și înainte dar nu m-am priceput să găsesc narcise și bujori. Așa că m-am concentrat pe celelalte două.

Poiana Narciselor din Negrași – Argeș

Spre Negrași am pornit într-o duminică dimineața, în 5 mai. Am luat-o spre Pitești pe autostradă și-am ieșit de pe ea cam devreme. Am bâjbâit nițel am dat și de drumuri neasfaltate dar, una peste alta, n-a fost chiar rău, am ajuns până la urma în Negrași. Din fericire, Google maps + câteva panouri publicitare agățate peste drum m-au condus exact la poiană.

Pe drum nu era nici țipenie. Singurii oameni pe care i-am întâlnit erau doi gospodari opriți la margine de drum care păreau să se pună la curent cu ultimele noutăți. Când au auzit pentru ce-am ajuns eu pe-acolo mi-au arătat c-un gest boieresc poiana ce se întindea în spatele lor și mi-au recomandat cărarea corectă pe care s-o urmez ca să nu mă ud pe picioare.

De parcă-mi mai păsa de apă sau noroi când am dat peste puzderia aceea de flori. Erau mii și mii de narcise albe acolo, înflorite toate, împrăștiind în jur un miros dulce și greu. M-am bucurat de ele exact ca și tăurașul Fernando din desenele animate.

M-am întors în București prin Pitești, pe drumuri bune.

Rezervația naturală de bujor sălbatic de la Troianu – Teleorman

Vizita de la Negrași mi-a dat încredere așa că peste exact o săptămână, în 12 mai, am pornit-o la drum într-altă direcție, spre sud, în Teleorman. Obiectivul zilei era să găsesc Rezervația de bujori de la Troianul. Traseul propus de Google era București – Alexandria – Roșiorii de Vede. Undeva înainte de Roșiori am luat-o la stânga  ( pe-un drum rău de tractoare ) că într-acolo mă trimitea indicatorul rutier și-apoi la dreapta că doar acolo se vedea o pădure.

Din fericire am zărit la timp o placă timidă care marca o intrare către Rezervația de Bujori. Am oprit mașina în drum și m-am afundat în pădure.  De data asta n-a fost la fel de spectaculos ca la Negrași. Bujorii erau răspândiți care-ncotro prin pădure, nu erau adunați cu toții laolaltă.

Dar a fost frumos și în pădurea de la Troianu. Mai erau acolo tufe de măceș înflorit iar câțiva salcâmi, tot înfloriți, umpleau pădurea cu parfumul lor.

Acum mă tot gândesc încotro să mă mai duc. Oare pe unde s-or mai ascunde poienițe, păduri și fânețe interesante? Vara abia începe, mi-ar plăcea să descopăr lucruri noi.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.