Pe Argeș în jos, pe un mal frumos …

Mama Uța

V-am păcălit. Nu despre Argeș am să vă povestesc de data asta ci despre alte trei râuri care pornesc la vale din masivul Făgărașului, spre sud, spre Dunăre și Marea cea Mare: Dâmbovița, Argeșel și Râul Doamnei. Ce au în comun ? Pe malurile lor frumoase se găsesc trei mănăstiri mai speciale, cum sunt puține la noi în țară, cu biserici cioplite în piatră.

In schimb, în povestire apare Negru Vodă. Numele lui e legat de primul loc despre care vreau să vă pomenesc: Cetățuia Negru Vodă.  In vârful unui pinten de stâncă, pe malul stâng al Dâmboviței, se presupune că exista o cetate construită de domnitorul din legendă. Este un loc foarte bun de altfel pentru a supraveghea întreaga vale și urmări dușmanii ce-ar fi putut veni de la câmpie și amenința Câmpulungul, capitala aflata la vreo 10 km mai la nord. Poate bisericuța săpată în stâncă exista și pe atunci, sau poate e mult mai veche, săpată de sihastri ce căutau pe Dumnezeu cât mai departe de lumea dezlănțuită. Nu cred ca știe cineva precis.

Astăzi în vârful stâncii se găsește o mănăstire de călugari. Pe lângă biserica de piatră s-a mai ridicat una de lemn, există chilii, chiar și o bibliotecă. Dacă veniți dinspre Târgoviște, după ce veți trece de Cetățeni, o veți zări pe partea dreapta, cocoțată la câteva sute de metri deasupra drumului. Există și un indicator spre biserică, dar urcușul se face doar pe jos, urmând o potecă printre stânci prăvălite și prin pădure. Drumul nu e tocmai ușor, panta e cam mare, dar sunt destui care se incumetă.
2012-06-3035cetatuia-negruvoda1

2012-06-3039cetatuia-negruvoda1

Poteca până la biserică e marcată ca o Via Crucis, lucru care m-a surprins pentru că nu am mai văzut așa ceva la o mănăstire ortodoxă. Cei care au amenajat opririle au fost foarte atenți la oboseala pelerinilor, și au plasat băncuțe unde să stai un pic, să te odihnești.

2012-06-3004cetatuia-negruvoda1

Am ajuns in vârf
Am ajuns in vârf

După ce ți-ai făcut penitența, după ce ți-ai dat sufletul până sus,  dai cu nasul de mica bisericuță de piatră. Noi am ajuns tocmai când băteau clopotele . Slujba se ținea în biserica de lemn construita alături, în cea veche nu era nimeni, doar candelele ardeau liniștite iar îngerii ne priveau din fresce.

2012-06-3013cetatuia-negruvoda1 2012-06-3014cetatuia-negruvoda1

In Chilia Moșului.  Să fie Paradisul ?Sau pădurea de la picioarele mănăstirii?
In Chilia Moșului. Să fie Paradisul ?
Sau pădurea de la picioarele mănăstirii?
Cavalerul trac?
Cavalerul trac?

Pe malul Argeșelului se află o a doua bisericuță săpată în piatră, la Nămăiești. Se ajunge usor aici. Trebuie doar ieșit 1km din drumul principal ce unește Câmpulungul de Brașov.  In jurul ei s-au adunat măicuțele și au întemeiat o mănăstire. Documentele istorice o menționează în jurul anului 1500, în vremea lui Radu Voda cel Mare dar legendele locului spun că ar fi existat de pe timpul lui Negru Vodă.

Adevăratul întemeietor ar fi fost un cioban care, trecând cu oile pe aici și înnoptând chiar în acest loc, a avut un vis în care i s-a arătat Fecioara Maria. Ciobanul a primit în vis porunca să sape sub locul pe care dormea  până găsește o biserică în stâncă cu o icoana ferecata în ea. Ciobanul nu a îndrăznit să încalce porunca, a găsit într-adevar icoana și a construit o bisericuță. Icoana făcătoare de minuni se află acum la mare cinste în mănăstire.

Din păcate, chiar lănga biserică s-a construit o clădire nouă care strivește parcă micul locaș de alături. Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă în locul clădirii impozante s-ar fi îngrămădit frumoase căsuțe muscelene, cu pridvoare sculptate și pline de flori.

2012-06-3041namaesti1 2009-04-1824manastireanamaiesti1

Ultima biserică, dar nici pe departe cea din urmă, este cea din Corbii de Piatră, pe malul Râului Doamnei. Dacă mergeți de la Câmpulung spre Curtea de Argeș și ajungeți în Domnești, veți vedea un indicator spre dreapta spre Nucșoara. Dacă o veți lua pe acest drum, dupa vreo 10 km veți ajunge în satul Corbi unde, peste Râul Doamnei, veți zări o stâncă abruptă cu o mică pată alba la bază. Este tocmai biserica de care vă vorbeam, Corbii de Piatră.

Biserica este un unicat în țara noastră pentru că, inițial,  avea două altare la un singur naos, asemeni locașelor de cult din secolul X din regiunea Capadociei sau a altora din zona de influență a Bizanțului. Asta înseamna că biserica avea hram dublu și că e probabil foarte veche. Fresca abia se mai vede dar este frumoasă.

Mănăstirea a fost reinființată în 1512 de Mușa, proprietara moșiei de la Corbi, fiica și soție de boieri, matușa lui Neagoe Basarab. Ea s-a și retras la mănăstire și a devenit monahia Magdalina, închinând locașul nepotului ei, voevodul.

In zilele noastre s-a reânnodat trecutul monastic, Corbii de Piatră fiind o mănăstire de călugari. Biserica nu este întotdeauna deschisă, dar poate fi vizitată dacă este anunțată telefonic persoana care o ingrijește.

2012-05-06381corbiidepiatra1 2009-04-1804monastireacorbiidepiatra1 2012-05-06364corbiidepiatra1

In stânga bisericii se deschide o cărare care urca până pe vârful stâncii. De aici aveți o priveliște frumoasă asupra întregii așezări. Satul nu e atât de vechi ca și biserica. Am înțeles că a fost intemeiat de ardeleni, plecați din Jina pe timpul când austriecii doreau să ne convertească la catolicism.

Dacă vă împinge curiozitatea și vreți să urmăriți peretele de stâncă, veți ajunge negreșit în gospodaria mamei Uța. Nu stiu părerea ei, dar mie mi s-a părut un colț de rai. Foarte curată, cu o frumoasă grădinuță de flori în fața casei albastre, cu o grădină de zarzavat în spate, cu straturile săpate cu grijă, cu câteva găinuțe care pășteau liniștite în curtea casei n-ai fi zis nici un moment că e o gospodărie ținută de o bătrânică de aproape 90 de ani. La toate astea se adaugă și bucuria cu care întâmpină gazda trecătorii ocazionali, plăcerea cu care îi poftește în casă pentru a depăna o poveste.

Mama Uța
Mama Uța
Casa mamei Uța
Casa mamei Uța
Dependințele de pe lângă casă
Dependințele de pe lângă casă
Primăvara în Corbi
Primăvara în Corbi

2012-05-06371corbiidepiatra1

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.