Parc Floral de Paris

Pe când dădeam ocol zidurilor cetății din Vincennes și-i căutam punctul slab (citește intrarea) am zărit cu coada ochiului un panou ce invita mușterii în Parc Floral de Paris. Era cât pe ce să las baltă cetatea când am auzit că-i rost de flori. M-am ținut tare totuși, dar am grăbit asediul și cucerirea castelului. Recompensa pentru victorie  a fost o plimbare prin parc.

Parc Floral de Paris a fost o surpriză plăcută de la început până foarte aproape de sfârșit. De nu mă alunga o ploaie apărută de nicăieri, rămâneam acolo pănă seara târziu.  Parcul e de fapt o grădină botanică așa că nu e pe gratis, la intrare ești taxat cu câțiva euro. În schimbul lor însă ai acces la tot felul de delicatese horticole (și nu numai). Parcul e mare, aproape 30 de hectare, cu amenajări care să satisfacă tot felul de gusturi, alei pentru plimbări lungi, pavilioane japoneze, locuri de joacă pentru copii, expoziții, concerte …

Am să descriu acum cârligele cu care m-a prins pe mine, înainte de-a  înșira grămada de fotografii (poate plicticoase pentru cei cărora nu le plac buruienile)

  • pajiștea ce mi s-a deschis în fața ochilor la capătul unei alei umbroase . Cu flori ce stăteau cuminți și ordonate în grădini franțuzești, cu o grămadă de gâște ce pășteau fără griji pe marginea unor lacuri artificiale pline de lotuși. Cu o scenă în aer liber ce promitea delicii muzicale mai spre seară.
  • pavilioanele japoneze ce mă îndemnau să-mi regăsesc zen-ul pierdut.
  •  grădina cu dalii m-a fermecat fără drept de apel. Înainte de-a ajunge aici, dacă mă întreba careva dacă-mi plăceau daliile, ziceam un nu hotărât. Mi-am schimbat părerea. Nu mi-aș fi putut imagina că există pe lumea asta atâtea soiuri de dalii. Grădina era de fapt scena unui concurs de frumusețe. Vizitatorul era invitat să voteze cu cea mai frumoasă dalie. Buletinele erau adunate în urne de lemn, împrăștiate în toată grădina. Oare care o fi câștigat?
  • pavilionul bonsailor. Off, cât am mai invidiat grădina asta. Cum de reușesc să mențină în viață pomișorii, nu pricep. Am avut și eu câteva tentative, care au eșuat lamentabil și mi-a umplut un coș cu ghivece goale.
  • „Classique au vert” a fost bomboana de pe tort. După ce m-am învârtit prin parc câteva ceasuri de mă dureau picioarele rău de tot am revenit la poiana gâștelor. Era acolo o scenă în aer liber unde tocmai se pregătea un concert. Lumea ocupa „sala” sau, eu printre ei, își adjudecau un loc în „culise”, pe iarbă, cu burta la soare.  Am stat acolo, și-am ascultat Chopin, Saint-Saëns, Satie, Schumann, … până când un nor meloman a venit și ne-a ocupat locul.

N-am avut încotro, mi-am băgat coada între picioare și m-am retras repede la metrou. M1 m-a dus direct în capătul celălalt al Parisului, unde soarele era atotputernic.

În grădina daliilor

În pavilionul bonsailor

Muzică la firul ierbii

Au revoir, Parc Floral de Paris
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.